vineri, 13 noiembrie 2015

Așteptându-te

E aproape miezul nopții. Inima îmi bate cu putere, în timp ce mâinile mele îți caută trupul printre așternuturi. Singurul lucru pe care îl găsesc e telefonul. Aș vrea să te sun și să-ți spun că nu mai vreau să aștept, vreau să vii mai repede acasă. Încep să zâmbesc ca un copil prostuț, căci iar îmi fac griji inutile și creez tot felul de scenarii. Poate că mi-am ales greșit facultatea și adevărata mea menire era cinematografia.
Nu pot să adorm fără să te văd lângă mine, fără să știu că ești bine, așa că încerc să îmi ocup timpul și mă rog să nu fie o noapte lungă. Iau o foaie de hârtie și încep să înșir gânduri și vise, amintiri și speranțe. Sunt toate pentru tine, toate cu tine. Zâmbesc iar și lacrimi mici îmi inundă ochii. Sunt atât de norocoasă să iubesc, să te iubesc. Îmi promit în gând că am să te apreciez mai mult, că am să-ți demonstrez mai des cât de mult însemni pentru mine și încerc să pătrund pe tărâmul viselor. Încă nu pot. Mă uit la ceas. E ora 3 și niciun semn de la tine. Să te sun? Să mai aștept? Iau rândurile pe care ți le-am scris și le strecor într-o geacă de a ta, gândindu-mă că o vei purta în curând și că te va face să zâmbești.
Nu mai rezist și te sun, dar în zadar. Nu primesc niciun răspuns și îngrijorarea pune stăpânire pe mine. Mă ridic iar din pat și deschid geamul. Aerul rece îmi lovește fața și câțiva stropi de ploaie se strecoară în cameră. Tu de ce nu vii cu ei? Unde ești?
Puțin după ora 4 intri în cameră, dar privirea ta pare pierdută, aproape goală. Nu te-am văzut niciodată așa și mă sperii. Mă apropii de tine și te întreb ce s-a întâmplat. Mi-e frică să te privesc în ochi. Tu râzi cu răutate și-mi spui că te-ai distrat, că ai vrut ceva nou și ai găsit. Bătăile inimii îmi cresc cu fiecare secundă și simt că mă prăbușesc. Te întreb dacă asta e vreo glumă proastă, dar tu îmi spui sincer și sec că nu mă mai iubești.
Tot ce îmi doresc să fac în acea clipă e să țip, dar nu pot. Rămân fără voce, fără cuvinte, fără aer. Mă pun în pat și îmi strâng genunchii cu brațele la piept, încercând să mă protejez de durere, rugându-mă să visez. Dar nu e așa. Tu te uiți nepăsător la mine, apoi te cufunzi într-un somn adânc.

Lacrimile îmi curg pe obraji până când zăresc zorii zilei. Mă schimb în grabă și fug departe de tine, departe de noi, fără să știu că nu mai am inima cu mine.