vineri, 3 iulie 2015

Plouă peste noi

E trist..căci am început să scriu ultima pagină a poveștii noastre de iubire. În colț au picurat niște lacrimi. Dacă ai putea să le guști, ai simți durerea. Dacă ai putea să le miroși, te-ar inunda parfumul regretului. Și dacă ai putea să le ștergi, poate am mai adăuga o pagină, dar din păcate nu poți. E cam târziu. Ele sunt deja acolo și nu dispar; semne ale încercărilor eșuate, ale nopților nedormite, ale speranțelor înșelate. Primul rând e scris tremurat. Nu mi-am găsit încă curajul să fac asta. Privesc în urmă și toate amintirile par mai vii ca oricând. Primul sărut, prima lacrimă pe care mi-ai șters-o, prima scrisoare, prima oară când am simțit că nu mai vreau să îmi dai drumul.
Îmi spuneai că nu vrei să mă ții într-o cușcă, așa că mă lăsai mereu să fac ce vreau, liberă. Din păcate, m-ai învățat să trăiesc fără tine și am realizat că tu ești cușca mea. Tu mă ții, fără să vrei, în loc. Acesta e unul dintre motivele pentru care am ales să închei cartea noastră. Nu mă mai simt eu în preajma ta. Trebuie să am grijă ce spun, cum mă comport, deși înainte îmi iubeai fiecare imperfecțiune. Acum simt că nu mă mai iubești pe mine, ci iubești amintirea a ceea ce a fost cândva.
Al doilea motiv e că nici eu nu vreau să te țin în loc. Poate ne iubim încă și avem momente în care chiar suntem fericiți, dar mă doare să îți văd zâmbetul atât de rar și să te supăr atât de des. Sunt egoistă de fel, dar nu pot fi cu tine. Ești jumătate din sufletul meu. Nu ți-aș face niciodată rău.
Încă nu am ajuns să închei scrisoarea. Mă agăț de ultima speranță ca de ultima suflare atunci când ești pe punctul de a te îneca, deși știu că mă mint, că te mint. Mai visez că e doar o perioadă proastă, că după atâtea ploi va ieși soarele. Păcat că tu iubești ploaia..