miercuri, 25 iunie 2014

Tabloul nostru

Nu vreau să-mi limitez sentimentele între niște linii, așa că întotdeauna depășesc când colorez. Și ofer mai multă culoare din mine decât ar trebui, folosindu-mă doar de nuanțe calde. Așa s-a născut un tablou cu noi, pe care îmi place să-l admir în fiecare seară înainte să adorm. 
Privirea mea o caută cu ardoare pe a ta. Când în sfârșit o găsește, inima începe să-mi bată mai tare și-mi șoptește : Fugi! Fugi spre el și nu-l lăsa să plece. Genunchii mi se înmoaie de parcă abia ieri te-aș fi cunoscut, obrajii roșesc, iar pe fața ta se așterne un zâmbet. Acel zâmbet pentru care mă trezesc în fiecare dimineață. 
Îți pui mâinile în jurul meu de parcă aș fi un copil. Mi-a fost atât de dor să mă pierd în îmbrățișarea ta. Sunt somnoroasă așa că mă alint și fug de tine. Mă prinzi mai repede decât mi-aș fi dorit; eu încep să râd, apoi surâsul tău îl completează pe al meu. Să te aud e melodia mea preferată de care nu mă pot plictisi azi, mâine, niciodată. 
Mă așez lângă tine, iar tu îți pui capul pe pieptul meu. Oare știi că inima mea bate pentru tine? Ea ți-ar spune mai multe decât ți-aș putea spune eu vreodată. Doar ascult-o. 
În brațele tale mă simt atât de fragilă. Mă las pierdută în acea beție de cuvinte, de sărutări și uit ce sunt grijile, ce e orgoliul sau tristețea.
Pentru mine cel mai frumos lucru din lume nu e un apus de soare pe malul mării, nici curcubeul după ploaie; cel mai frumos lucru e să te aud cum îmi șoptești : Te iubesc! din nou și din nou.
Sunt cuvintele tale cele pe care mă sprijin și de care mă agăț. Au deschis atâtea uși în inima mea, au funcționat ca trepte ce te-au urcat cât mai sus. Au încălzit-o, îndulcit-o și-au făcut-o să tremure, mi-au cusut toate rănile. Cuvintele tale sunt cele fără de care nu pot să adorm și cele care mă ajută mereu să zâmbesc. Și totuși, tu ești mai presus decât ele; o atingere blândă, un sărut furat sau o îmbrățișare pe nepregătite. Gesturile tale mici sunt cele care mă fac să te iubesc continuu; pe zi ce trece mai mult și mai mult. Și toată această iubire îți va purta mereu de grijă. 
Strâng tabloul la piept, iar tu mă iei în brațe și mă duci în pat. Mă săruți pe frunte și mă lași să adorm cu gândul la tine. 

joi, 5 iunie 2014

Înger

Cum e să pierzi pe cineva? Nu cred acest răspuns poate fi redat prin cuvinte şi totuşi am să încerc. Dispariţia unui om drag lasă o rană adâncă în sufletul tău, un loc gol pe care simţi că nu îl poţi umple cu nimic acum, chiar dacă toţi din jurul tău îţi promit că timpul le rezolvă pe toate. Amintirea acelei persoane e vie în mintea ta, în inima ta şi parcă te urmăreşte la orice pas, având grijă de tine, spunându-ţi că şi ei îi este dor.
Nu am pierdut multe fiinţe dragi până acum, probabil pentru că sunt abia la începutul drumului, mai am atât de multe lucruri în faţă care mă sperie. Cum poţi să te trezeşti dimineaţa şi să ştii că nu ai să mai vezi niciodată acea persoană? Că mergi, laşi o floare la mormânt, verşi câteva lacrimi şi rămâi cu acel gol în suflet tot restul vieţii. Nu e deloc corect şi nu am cum să schimb asta, dar nici nu pot să mă obişnuiesc cu ideea. În astfel de momente unii oameni învaţă să aprecieze viaţa mai mult şi pei cei din jurul lor; alţii aruncă cu noroi şi demonstrează din nou cât de egoişti putem fi.
Sunt suflete care intră în viaţa noastră şi fără să ne dăm seama ne marchează, ne ajută să realizăm ce ne dorim de la viaţă şi cum putem obţine asta. Păcat că uneori nu mai apucăm să le mulţumim.
Acum e atât de linişte pe holuri, atâta calm cum nu a fost niciodată. Câteva umbre se pierd în depărtare, iar altele coboară grăbite scările. Eu mă pierd într-un amalgam de culori reci şi simt cum aerul greu mă trage în jos. Toată lumea plânge în jurul meu, dar eu nu pot. Nu pentru că nu mă doare, ci pentru că sunt în transă şi nu pot să cred că ce se întâmplă e adevărat. Încerc să zâmbesc amar ca nimeni să nu-şi dea seama şi pentru prima oară reuşesc. Toţi sunt preocupaţi de propria durere, de propriile griji. Privesc persoana din faţa mea; întinsă ca şi cum ar dormi, palidă ca un înger. Aş vrea să-i spun doar :   
                 
„ Mulţumesc.”

Aş vrea să-mi mai zâmbească ştrengăreşte aşa cum a făcut-o acum câteva zile.