luni, 17 februarie 2014

Iubire, iubire

Indiferent din ce ne-ar fi alcătuite sufletele, al lui şi al meu seamănă.
Dacă m-ar obliga cineva să spun de ce l-am iubit, cred că singurul răspuns pe care l-aş da ar suna astfel : Pentru că era el, pentru că eram eu.
Te iubesc mai mult decât ieri, mai puţin decât mâine.
Din câte ştiu, din câte-am auzit
Sau am citit vreodată în istorii,
Nicicând nu-i dat iubirii-adevărate
Să curgă lin şi fără tulburare.
Acel ceva ce ne tulbură profund liniştea...Iubirea, de inimi hoaţă.
Adevărata dragoste este precum fantomele- toată lumea vorbeşte despre ea, însă puţini au văzut-o.
Noi, care iubim cu-adevărat, facem câte o trăsnaie 
că nici nu-ţi dă prin cap.
Ce lucru mai important ar putea exista pe lumea asta pentru două suflete decât sentimentul că sunt unite pe vecie, că se sprijină unul pe altul la vreme de urgie...că rămân un singur trup în mutele amintiri nerostite.
Îţi ia doar un minut să găseşti o persoană deosebită, o oră să o preţuieşti, o zi să o iubeşti şi o viaţă să o uiţi.
Şi la ce se rezumă toate vorbele mari până la urmă? - la Te iubesc, Vreau să ne împăcăm, Mă-ntorc acasă.
Ultimul cuvânt este iubirea.

sâmbătă, 15 februarie 2014

Sunt ceea ce iubesc

Vreau să te iau de mână, să te strâng cu putere în braţe şi să-ţi promit că nu te voi lăsa niciodată singură. Vreau ca fiecare parte din tine să-şi dorească să fie în preajma mea, să nu mă uite chiar şi atunci când nu ne vedem, când nu ne vorbim. Vreau să fiu prezent în mintea ta, în inima ta, în fiecare zâmbet pe care îl oferi străinilor. Vreau ca ochii tăi să reflecte dragostea ta pentru mine, vreau ca razele soarelui care se joacă în părul tău să-ţi amintească şi ele de mine. Vreau ca vântul care îţi mângâie faţa să te ducă cu gândul la mâinile mele aspre.
Privirea lui era atât de caldă, de pătrunzătoare încât mi se înmuiau genunchii. Sub greutatea cuvintelor lui aproape că mă topeam. De ce? Pentru că nu îi place să vorbească mult, pentru că nu îi place să se deschidă precum o carte şi să-şi lase secretele la vedere, pentru că nu îi place să accepte că are şi el slăbiciunile lui. Nu îi place mai ales să le văd eu. El nu are idee cât de mult iubesc de fapt aceste imperfecţiuni la el. Nu are idee că atunci când glumeşte, inima mea râde; fiecare parte din mine râde. El nu ştie că atunci când mă strange tare în braţe, îmi dau seama de fapt ce vrea să spună. E modul lui timid, dar unic de a-mi spune “Te iubesc”. Privirea lui siropoasă în care m-am pierdut de atâtea ori e la fel de dulce ca prima oară când l-am văzut. E senină, blândă şi e doar a mea, pentru că oricât de egoist ar suna, nu mai priveşte pe nimeni în felul acela. Îmi place şi părul lui, mai ales atunci când e ciufulit. Îmi place când îmi imită râsul doar pentru a mă enerva, ca apoi tot el să mă împace. Îmi place când mă sărută şi se lipeşte încet de mine. Îl simt atât de aproape încât inima lui pare a mea. Încerc să îmi găsesc cuvintele pentru a-i spune şi lui toate aceste lucruri, dar el mă întrerupe.
Am nevoie de tine, mai multă nevoie decât crezi sau decât las să se vadă. Eşti persoana pentru care trăiesc. Tu mă faci să mă gândesc că orice zi pe care o trăiesc, o trăiesc cu un scop. Cel mai mult îţi iubesc zâmbetul, dar asta nu înseamnă că nu iubesc tot ce ţine de tine. Şi cel mai important, vreau să fii fericită. Cu mine sau cu oricine altcineva, dar îmi doresc să văd mereu zâmbetul acela pe chipul tău. Îmi face dimineţile, zilele, serile, nopţile mai bune. Îţi accept greşelile, te iert, te ţin în braţe şi te iubesc. Chiar dacă vei dori să pleci, eu te voi lăsa şi dacă într-o zi vei dori să te întorci, mereu te voi primi înapoi. Îţi promit că nu am să te uit niciodată.
Îl privesc şi iar mă blochez. Inima îmi bate mai tare, iar ochii mei se îneacă în lacrimi. Cum să-i spun că îl iubesc ? Nu ştiu dacă la fel de mult cum o face el, dar ştiu sigur că enorm de mult. Pentru prima oară, nu îmi găsesc cuvintele. Deşi eu obişnuiam să fiu cea care vorbeşte mult, astăzi nu mai pot.
Plâng şi îi sar în braţe ca un copil. Tot ce pot să îi şoptesc este : Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc. Şi te rog să nu mă laşi să plec. Nici măcar atunci când vreau, pentru că sigur fac o greşeală.
El îmi sărută fruntea, obrajii, buzele şi îmi promite, îmi spune tot ce vreau să aud.

joi, 6 februarie 2014

Drunk in love

Îmi place să deţin controlul; asupra mea, asupra ta, asupra tuturor, dar mai ales a sentimentelor, pentru că adesea ele încearcă să scape, să răbufnească şi să îmi demonstreze că sunt mai presus ca raţiunea. Când se întâmplă asta, fug speriată şi încerc să mă liniştesc. Încerc să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat şi o iau de la capăt. Soluţia asta chiar funcţiona până când ai apărut tu. La început, reuşeam să mă abţin. După o perioadă de timp, a devenit mai greu. Mai mult efort, încât am ajuns să simt cum energia se scurge din trupul meu. Acum, pur şi simplu am pierdut lupta. Da, tu ai câştigat. Nu te mai pot minţi pentru că simt. Da, simt aşa cum şi tu simţi. Deşi râd atunci când îmi spui că mă iubeşti, inima mea tresare de bucurie. Deşi mă trag înapoi atunci când mă săruţi, zâmbesc de plăcere.
În preajma ta, mă simt ca şi cum sufăr de o beţie cruntă din care nu îmi mai revin. Mă îmbată cuvintele tale, vocea ta, mirosul pielii, privirea. Totul. Aş putea sta o zi întreagă cu tine, am vorbi, am râde, m-ai ţine în braţe, dar după ce ai pleca nu mi-aş aminti mare lucru ; decât că am fost fericită..extrem de fericită.

Pur şi simplu iubirea ta e ca un drog. Ar trebui să mă sperie asta, dar totuşi nu o face. Ştiu că eşti aici şi că vei avea grijă de mine. Mereu ai avut. Chiar şi atunci când sunt prinsă în vraja ta, mă iubeşti. Chiar şi atunci când încerc să rup, să stric tot ce avem, tu mă iubeşti. Asta e tot ce am nevoie. Oricât de tare mă consumă, oricât de tare mă răneşte uneori, e iubire.