luni, 20 ianuarie 2014

Vineri

Era o noapte de vineri atunci când m-ai găsit. Eram doar eu, tu şi frigul de afară. De ce nu ai vrut să rămâi cu ei înăuntru? De ce a trebuit să pleci şi să mă faci să te urmez?
Eram îmbrăcată într-o rochie scurtă din mătase, deşi afară tocmai plouase. Umerii mei goi erau îngheţaţi, dar sub atingerea mâinii tale s-au topit imediat. Ai vrut să mă alungi de lângă tine; ai vrut să nu răcesc; ai vrut să mă întorc înăuntru, dar nu mi-a păsat. De ce nu mi-a păsat? Pentru că tu m-ai iubit din prima clipă. Stând acolo, aşa încăpăţânată şi aproape tremurând, m-ai iubit.
În acea seară am uitat de mine şi de restul, dar nu de tine. Tu erai chiar acolo, lângă mine, iar prezenţa ta mă tulbura mai tare ca niciodată. Cum de nu observasem până atunci? Cum de nu observasem cât de dulce îţi era zâmbetul, cât de caldă ţi-era privirea şi cât de nerăbdătoare îţi erau buzele?
M-ai iubit şi te-am iubit în acea noapte mai mult decât o fac şi o voi face vreodată. De ce? Pentru că a fost prima oară când te-am privit cu adevărat. O noapte; genul acela de noapte de care ai parte doar o dată în viaţă. O noapte în care sentimentele preiau controlul şi tu nu mai spui nimic; nu mai ai ce să spui, căci vorbesc ele pentru tine. Suflete descătuşate. Asta îmi vine în minte atunci când îmi amintesc de noi.

Şi mi-e dor de tine. Mi-e dor să te privesc la fel ca în acea noapte, căci mă uit la tine şi ai aceeaşi pasiune în ochi. A mea unde a dispărut?

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

De dragul tău, aş merge oriunde

Îmi amintesc şi acum acea seară de parcă ar fi fost ieri. Mireasma cafelei plutea în aer în timp ce noi vorbeam. Eram absorbită de cuvintele pe care tu mi le rosteai cu-atâta înflăcărare. Iubeam zilele în care mă lăsai să văd cum arată lumea ta; zilele în care îmi spuneai ce-ţi place şi ce nu; zilele în care îmi spuneai ce-ţi doreşti şi cum urmează să arate viaţa ta. Nu pentru că aveai obiective măreţe, ci pentru că era plăcut să te văd fericit; să te văd pur şi simplu zâmbind. Era plăcut să ştiu că-ţi doreşti să împarţi orice nimic cu mine.
Râdeam când îmi spuneai că nu vrei să pleci fără mine, deşi respiraţia mi se tăia de fiecare dată când îmi aminteam că trebuie să fugi; că trebuie să te pierd, fără să ştiu când o să te mai am sau dacă o să te mai am vreodată.
Ai observat îngrijorarea în ochii mei şi mi-ai citit tristeţea fără măcar să rostesc un cuvânt. Poate că acesta e încă un motiv pentru care te iubesc atât de mult. Nu pot să te mint şi nici nu vreau. M-ai luat în braţe, apoi ne-am rezemat amândoi frunţile de geamul cafenelei. M-ai întrebat unde aş vrea să merg ; ce-aş vrea să fac. Ţi-am spus că vreau să ajung la stele, aşa că m-ai aruncat spre cer.
Pentru câteva minute am rămas acolo, plutind pe un nor şi visând. Tu erai în fiecare colţ din mintea mea. Tu erai în fiecare vis. Şi tot tu erai cel care m-a prins în braţe atunci când am căzut.
La pieptul tău mă simţeam mereu mică, fragilă. Te-ntrebam adesea de ce mă protejezi, de ce mă alinţi? Tu zâmbeai şi-mi spuneai atât de natural : Pentru că te iubesc.
Nu ştiu cum va fi atunci când vei pleca, dar nici nu vreau să mă gândesc la asta, pentru că momentan eşti aici şi te am. Te am doar pentru mine şi asta mă face fericită.
Şi trebuie să-ţi spun un secret. De dragul tău, aş merge oriunde. Aş merge până la celălalt capăt al lumii dacă aş şti că mă aştepţi acolo, pregătit să mă iei în braţe şi să nu-mi mai dai drumul.

vineri, 10 ianuarie 2014

Iar tu, iar tu

Tu mă-ntrebi dacă mi-e dor de tine? Aproape că mă faci să râd; nu pentru că mi se pare amuzant, ci pentru că tu, mai bine ca oricine, ştii răspunsul.
Da, mi-e dor de tine şi ştiu că o să mă întrebi şi cât de mult. Nu mult, ci enorm.
Mi-e dor să adorm în braţele tale în timp ce tu îmi vorbeşti despre stele, despre vise, despre noi. Mi-e dor să mă trezesc după câteva minute şi să observ cu câtă dragoste mă priveşti; cât de dulce mă săruţi pe frunte şi cât de aproape mă strângi de inima ta şi mă laşi să-i ascult fiecare bătaie. Mi-e dor să te aud râzând şi spunând că bate doar pentru mine.
Mi-e dor să lenevim împreună; să te ciufulesc, să-ţi spun că mi-e somn şi că nu vreau să pleci, iar tu să mă strângi tare în braţe şi să-mi spui că iubeşti copilul din mine.
Mi-e dor să-ţi vorbesc şi să mă las privită de tine, apoi să-ţi văd zâmbetul plin de subînţeles şi să te aud spunându-mi simplu şi sincer : „ Eşti frumoasă! ” .
Mi-e dor să mă joc cu tine; să-ţi spun că mi-e sete, tu să-mi aduci apă, iar eu să o vărs pe tine atunci când te rog să-mi pui melodia preferată şi te întorci cu spatele la mine. Mi-e dor să te dau jos din pat, iar tu să mă tragi după tine. Eu să ţip, apoi să izbucnesc în râs şi să mă las sărutată, învinsă de tine la propriul meu joc. Mi-e dor să mă prefac că sunt supărată şi să mă alint, în timp ce tu încerci să mă împaci.
Mi-e dor să fug cu tine la mare, la munte, la cinema sau pur şi simplu pe stradă.
Dar cel mai dor mi-e să te privesc, să-ţi simt atingerea caldă a mâinii şi să realizez că cel mai frumos vis e realitatea; că cel fără de care nu pot fi eşti chiar tu.
Te privesc ca şi cum te-aş respira, ca şi cum fiecare secundă din viaţa mea îţi aparţine. Tu eşti începutul şi sfârşitul meu.

Acum câteva zile aş fi fost speriată şi nu aş fi recunoscut asta, dar astăzi ştiu că te iubesc şi asta îmi e de-ajuns.

duminică, 5 ianuarie 2014

I'm done trying

Până astăzi ţi-am tot căutat scuze, dar cred că am obosit. De ce să mă mint că atunci când nu mă suni, tu te gândeşti la mine? De ce să mă mint că atunci când mă vezi zâmbeşti pentru că mă iubeşti, nu pentru că suntem prieteni?
De ce să cred că atunci când buzele noastre se ating inima îţi bate mai tare, când probabil e doar un obicei pentru tine? Niciodată nu mi-aş fi dorit să ajung aici. Mereu mi-am dorit să lupt pentru ce-mi doresc, dar nu pot de una singură. E prea mult pentru mine şi cred că ţi-ai dat şi tu seama. Cred că te-ai bazat pe faptul că la un moment dat voi obosi.
Aş mai putea să lupt, pentru că de fiecare dată când te văd, mie îmi bate inima mai tare; pentru că de fiecare dată când buzele noastre se ating, nu vreau să îmi mai dai drumul. Aş putea să lupt pentru că te iubesc şi cred că niciun alt motiv nu e la fel de puternic.

Doar că în zile ca asta, am nevoie ca tu să lupţi pentru mine. Am nevoie să fii aici şi să mă iei de mână; să mă ţii în braţe şi să-mi spui că nu a fost în zadar. Şi totuşi, nu o faci. Cred că răspunsul a fost în faţa mea de ceva timp, dar nu am vrut să îl văd.
Nu am obosit să te iubesc; am obosit să aştept, să ascult promisiuni, să iert, să-mi cer scuze, să plâng, să fiu mereu aici pentru tine când tu nu eşti.