sâmbătă, 15 februarie 2014

Sunt ceea ce iubesc

Vreau să te iau de mână, să te strâng cu putere în braţe şi să-ţi promit că nu te voi lăsa niciodată singură. Vreau ca fiecare parte din tine să-şi dorească să fie în preajma mea, să nu mă uite chiar şi atunci când nu ne vedem, când nu ne vorbim. Vreau să fiu prezent în mintea ta, în inima ta, în fiecare zâmbet pe care îl oferi străinilor. Vreau ca ochii tăi să reflecte dragostea ta pentru mine, vreau ca razele soarelui care se joacă în părul tău să-ţi amintească şi ele de mine. Vreau ca vântul care îţi mângâie faţa să te ducă cu gândul la mâinile mele aspre.
Privirea lui era atât de caldă, de pătrunzătoare încât mi se înmuiau genunchii. Sub greutatea cuvintelor lui aproape că mă topeam. De ce? Pentru că nu îi place să vorbească mult, pentru că nu îi place să se deschidă precum o carte şi să-şi lase secretele la vedere, pentru că nu îi place să accepte că are şi el slăbiciunile lui. Nu îi place mai ales să le văd eu. El nu are idee cât de mult iubesc de fapt aceste imperfecţiuni la el. Nu are idee că atunci când glumeşte, inima mea râde; fiecare parte din mine râde. El nu ştie că atunci când mă strange tare în braţe, îmi dau seama de fapt ce vrea să spună. E modul lui timid, dar unic de a-mi spune “Te iubesc”. Privirea lui siropoasă în care m-am pierdut de atâtea ori e la fel de dulce ca prima oară când l-am văzut. E senină, blândă şi e doar a mea, pentru că oricât de egoist ar suna, nu mai priveşte pe nimeni în felul acela. Îmi place şi părul lui, mai ales atunci când e ciufulit. Îmi place când îmi imită râsul doar pentru a mă enerva, ca apoi tot el să mă împace. Îmi place când mă sărută şi se lipeşte încet de mine. Îl simt atât de aproape încât inima lui pare a mea. Încerc să îmi găsesc cuvintele pentru a-i spune şi lui toate aceste lucruri, dar el mă întrerupe.
Am nevoie de tine, mai multă nevoie decât crezi sau decât las să se vadă. Eşti persoana pentru care trăiesc. Tu mă faci să mă gândesc că orice zi pe care o trăiesc, o trăiesc cu un scop. Cel mai mult îţi iubesc zâmbetul, dar asta nu înseamnă că nu iubesc tot ce ţine de tine. Şi cel mai important, vreau să fii fericită. Cu mine sau cu oricine altcineva, dar îmi doresc să văd mereu zâmbetul acela pe chipul tău. Îmi face dimineţile, zilele, serile, nopţile mai bune. Îţi accept greşelile, te iert, te ţin în braţe şi te iubesc. Chiar dacă vei dori să pleci, eu te voi lăsa şi dacă într-o zi vei dori să te întorci, mereu te voi primi înapoi. Îţi promit că nu am să te uit niciodată.
Îl privesc şi iar mă blochez. Inima îmi bate mai tare, iar ochii mei se îneacă în lacrimi. Cum să-i spun că îl iubesc ? Nu ştiu dacă la fel de mult cum o face el, dar ştiu sigur că enorm de mult. Pentru prima oară, nu îmi găsesc cuvintele. Deşi eu obişnuiam să fiu cea care vorbeşte mult, astăzi nu mai pot.
Plâng şi îi sar în braţe ca un copil. Tot ce pot să îi şoptesc este : Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc. Şi te rog să nu mă laşi să plec. Nici măcar atunci când vreau, pentru că sigur fac o greşeală.
El îmi sărută fruntea, obrajii, buzele şi îmi promite, îmi spune tot ce vreau să aud.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu