luni, 20 ianuarie 2014

Vineri

Era o noapte de vineri atunci când m-ai găsit. Eram doar eu, tu şi frigul de afară. De ce nu ai vrut să rămâi cu ei înăuntru? De ce a trebuit să pleci şi să mă faci să te urmez?
Eram îmbrăcată într-o rochie scurtă din mătase, deşi afară tocmai plouase. Umerii mei goi erau îngheţaţi, dar sub atingerea mâinii tale s-au topit imediat. Ai vrut să mă alungi de lângă tine; ai vrut să nu răcesc; ai vrut să mă întorc înăuntru, dar nu mi-a păsat. De ce nu mi-a păsat? Pentru că tu m-ai iubit din prima clipă. Stând acolo, aşa încăpăţânată şi aproape tremurând, m-ai iubit.
În acea seară am uitat de mine şi de restul, dar nu de tine. Tu erai chiar acolo, lângă mine, iar prezenţa ta mă tulbura mai tare ca niciodată. Cum de nu observasem până atunci? Cum de nu observasem cât de dulce îţi era zâmbetul, cât de caldă ţi-era privirea şi cât de nerăbdătoare îţi erau buzele?
M-ai iubit şi te-am iubit în acea noapte mai mult decât o fac şi o voi face vreodată. De ce? Pentru că a fost prima oară când te-am privit cu adevărat. O noapte; genul acela de noapte de care ai parte doar o dată în viaţă. O noapte în care sentimentele preiau controlul şi tu nu mai spui nimic; nu mai ai ce să spui, căci vorbesc ele pentru tine. Suflete descătuşate. Asta îmi vine în minte atunci când îmi amintesc de noi.

Şi mi-e dor de tine. Mi-e dor să te privesc la fel ca în acea noapte, căci mă uit la tine şi ai aceeaşi pasiune în ochi. A mea unde a dispărut?

2 comentarii:

  1. Unele dispar cu timpul altele sunt tot acolo dar nu le vedem.

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil sunt acolo, dar nu mai stiu cum sa le vad.

    RăspundețiȘtergere