marți, 9 septembrie 2014

Blogmeet

Pâna acum am încercat sa tin acest blog departe de ochii lumii. De ce? Pentru ca îmi place sa împartasesc gândurile cu strainii, dar fata de oamenii pe care îi cunosc am un fel de jena. E ca si cum mereu port o masca, iar aici o dau jos, ma dezbrac de temeri, iar ei încep sa le citeasca.
Ajutata de un prieten, am hotarât sa merg la o întâlnire a bloggerilor din Botosani. Nu mi-a parut rau. Am fost chiar încântata. Desi mai fusesem înainte, data asta chiar am apucat sa vorbesc cu ei, sa îi cunosc mai bine.
Am stat aproape 3 ore, am râs şi am învăţat lucruri noi datorită celorlalţi. De asemenea, am avut parte de cei mai delicioşi cartofi prăjiţi, pentru care trebuie să mulţumesc localului Gourmand Social Caffe
Aştept cu nerăbdare următoarea întâlnire şi sper că voi putea fi prezentă. 

vineri, 18 iulie 2014

Europa şi puţin mai mult

Luând o pauză de la alte articole siropoase, m-am gândit astăzi la lucrurile despre care oamenii vorbesc zilnic, dar despre care nu au suficiente cunoştinţe. Unul din ele cred că este Uniunea Europeană. România a aderat în anul 2007, dar nu mulţi oameni realizau pe atunci de ce sărbătoresc. Când avantajul de a călători fără paşaport le-a bătut în geam, au fost cu adevărat fericiţi şi uşuraţi.
Bineînţeles că dispunem de multe alte drepturi, cum ar fi fondurile europene. Aceste informaţii se găsesc cu uşurinţă pe acest site. Durează doar câteva minute pentru a te informa, dar rămâi ani de zile informat şi pregătit de orice urmează. Bănuiesc că merită efortul.
Uniunea Europeană pare ca o mare familie; unii se mai ceartă, alţii îşi dau mâna, recunosc că au greşit şi depăşesc neînţelegerile. Astfel iau naştere schimburile de experienţă, proiectele, voluntariatele şi de ce nu, chiar studiile în străinătate. În zilele noastre mulţi doresc să plece şi să îşi creeze un viitor mai bun, care să le ofere cât mai multe oportunităţi. Pentru asta ar trebui din nou să ne interesăm, înainte de a ne avânta la drum. Un alt site este gata să ne sară în ajutor.
Aştept cu nerăbdare sfârşitul lunii pentru a putea lua parte la Tabăra de Jurnalism dedicată bloggerilor. Memorialul Ipoteşti va fi gazda noastră şi sunt convinsă că voi petrece un weekend plin de dezbateri ; un weekend din care mă voi întoarce dornică de a scrie şi de a împărtăşi noile informaţii. De asemenea, îi sunt recunoscătoare primăriei din Botoşani pentru sprijinul acordat.

miercuri, 25 iunie 2014

Tabloul nostru

Nu vreau să-mi limitez sentimentele între niște linii, așa că întotdeauna depășesc când colorez. Și ofer mai multă culoare din mine decât ar trebui, folosindu-mă doar de nuanțe calde. Așa s-a născut un tablou cu noi, pe care îmi place să-l admir în fiecare seară înainte să adorm. 
Privirea mea o caută cu ardoare pe a ta. Când în sfârșit o găsește, inima începe să-mi bată mai tare și-mi șoptește : Fugi! Fugi spre el și nu-l lăsa să plece. Genunchii mi se înmoaie de parcă abia ieri te-aș fi cunoscut, obrajii roșesc, iar pe fața ta se așterne un zâmbet. Acel zâmbet pentru care mă trezesc în fiecare dimineață. 
Îți pui mâinile în jurul meu de parcă aș fi un copil. Mi-a fost atât de dor să mă pierd în îmbrățișarea ta. Sunt somnoroasă așa că mă alint și fug de tine. Mă prinzi mai repede decât mi-aș fi dorit; eu încep să râd, apoi surâsul tău îl completează pe al meu. Să te aud e melodia mea preferată de care nu mă pot plictisi azi, mâine, niciodată. 
Mă așez lângă tine, iar tu îți pui capul pe pieptul meu. Oare știi că inima mea bate pentru tine? Ea ți-ar spune mai multe decât ți-aș putea spune eu vreodată. Doar ascult-o. 
În brațele tale mă simt atât de fragilă. Mă las pierdută în acea beție de cuvinte, de sărutări și uit ce sunt grijile, ce e orgoliul sau tristețea.
Pentru mine cel mai frumos lucru din lume nu e un apus de soare pe malul mării, nici curcubeul după ploaie; cel mai frumos lucru e să te aud cum îmi șoptești : Te iubesc! din nou și din nou.
Sunt cuvintele tale cele pe care mă sprijin și de care mă agăț. Au deschis atâtea uși în inima mea, au funcționat ca trepte ce te-au urcat cât mai sus. Au încălzit-o, îndulcit-o și-au făcut-o să tremure, mi-au cusut toate rănile. Cuvintele tale sunt cele fără de care nu pot să adorm și cele care mă ajută mereu să zâmbesc. Și totuși, tu ești mai presus decât ele; o atingere blândă, un sărut furat sau o îmbrățișare pe nepregătite. Gesturile tale mici sunt cele care mă fac să te iubesc continuu; pe zi ce trece mai mult și mai mult. Și toată această iubire îți va purta mereu de grijă. 
Strâng tabloul la piept, iar tu mă iei în brațe și mă duci în pat. Mă săruți pe frunte și mă lași să adorm cu gândul la tine. 

joi, 5 iunie 2014

Înger

Cum e să pierzi pe cineva? Nu cred acest răspuns poate fi redat prin cuvinte şi totuşi am să încerc. Dispariţia unui om drag lasă o rană adâncă în sufletul tău, un loc gol pe care simţi că nu îl poţi umple cu nimic acum, chiar dacă toţi din jurul tău îţi promit că timpul le rezolvă pe toate. Amintirea acelei persoane e vie în mintea ta, în inima ta şi parcă te urmăreşte la orice pas, având grijă de tine, spunându-ţi că şi ei îi este dor.
Nu am pierdut multe fiinţe dragi până acum, probabil pentru că sunt abia la începutul drumului, mai am atât de multe lucruri în faţă care mă sperie. Cum poţi să te trezeşti dimineaţa şi să ştii că nu ai să mai vezi niciodată acea persoană? Că mergi, laşi o floare la mormânt, verşi câteva lacrimi şi rămâi cu acel gol în suflet tot restul vieţii. Nu e deloc corect şi nu am cum să schimb asta, dar nici nu pot să mă obişnuiesc cu ideea. În astfel de momente unii oameni învaţă să aprecieze viaţa mai mult şi pei cei din jurul lor; alţii aruncă cu noroi şi demonstrează din nou cât de egoişti putem fi.
Sunt suflete care intră în viaţa noastră şi fără să ne dăm seama ne marchează, ne ajută să realizăm ce ne dorim de la viaţă şi cum putem obţine asta. Păcat că uneori nu mai apucăm să le mulţumim.
Acum e atât de linişte pe holuri, atâta calm cum nu a fost niciodată. Câteva umbre se pierd în depărtare, iar altele coboară grăbite scările. Eu mă pierd într-un amalgam de culori reci şi simt cum aerul greu mă trage în jos. Toată lumea plânge în jurul meu, dar eu nu pot. Nu pentru că nu mă doare, ci pentru că sunt în transă şi nu pot să cred că ce se întâmplă e adevărat. Încerc să zâmbesc amar ca nimeni să nu-şi dea seama şi pentru prima oară reuşesc. Toţi sunt preocupaţi de propria durere, de propriile griji. Privesc persoana din faţa mea; întinsă ca şi cum ar dormi, palidă ca un înger. Aş vrea să-i spun doar :   
                 
„ Mulţumesc.”

Aş vrea să-mi mai zâmbească ştrengăreşte aşa cum a făcut-o acum câteva zile. 

joi, 6 martie 2014

Nu acum, nu azi

- Pleacă!
- Ce?
- Pleacă!
- De ce? Abia am ajuns.
- Doar pleacă şi nu mai pune atâtea întrebări.
- Dă-mi un motiv altfel nu fac nici măcar un pas.
- Eşti un hoţ!
- Eu?! Ce e cu tine? Ce ţi-am furat?
- Nu e evident?
- Păi..nu prea.
- Inima. Şi ar fi timpul să mi-o dai înapoi sau pleacă şi păstreaz-o.
- Pot să rămân şi s-o păstrez?
- Nu, nu poţi. 
- De ce?
- Doamne, nu mai pune atât de multe întrebări! Pentru că nu vreau. Pentru că m-am săturat să adorm cu gândul la tine.
- Ai coşmaruri? Atât de urât sunt?
- Nu, dar nu-mi place să mă trezesc şi să-mi doresc să fii lângă mine.
- De ce? Ţi-aş strica ziua?
- Nu. Mi-ai face-o mai bună.
- Şi ce e rău în asta?
- Tu eşti rău.
- Nu, nu sunt. Sunt al tău.
- Ai fost.
- Şi sunt.
- Lasă-mă!
- Nu acum, nu azi, niciodată.

miercuri, 5 martie 2014

Nu-mi da drumul

Mă trezesc lângă tine şi te văd zâmbind. Mă cuprinzi în braţe şi îmi săruţi cu gingăşie buzele, apoi fruntea. Surâsul ţi-e puţin somnoros, dar la fel de sincer. Ştiu că eşti fericit, că mi-ai vegheat somnul, în timp ce eu visam şi că te simţi norocos pentru că mă ai şi te iubesc. Şi eu simţeam asta de câte ori eram în preajma ta. De ce vorbesc la trecut? Nu pentru că nu o mai simt, ci pentru că nu vreau să o mai simt.
Mai avem doar câteva luni împreună, deşi tu nu realizezi sau poate nu vrei să realizezi. Cum pot să mă uit în ochii tăi şi să-ţi spun că asta e ultima noastră zi împreună? Ultima zi în care mă mai poţi ţine în braţe, în care mă mai poţi săruta, în care mă mai poţi face să râd până când te rog să te opreşti. Nu pot să-ţi cer să mă aştepţi, pentru că nici măcar nu voi veni după tine. Am ales de mult drumul pe care vreau să-l urmeze paşii mei şi nu coincide cu al tău; nici măcar nu se întâlnesc întâmplător într-o seară de vineri, aşa cum obişnuiam noi să facem. 
Când va veni acea zi nu vreau să mă priveşti. Vreau doar să mă săruţi, să îmi promiţi că vei avea grijă de tine măcar jumătate din cât o fac eu şi să-mi zâmbeşti; să fii fericit pentru că mereu o să mă porţi cu tine.
Toate aceste gânduri sunt prezente în mintea mea. Imaginile se derulează rând pe rând, până când şoapta ta mă trezeşte.

- Ai adormit?

Mă priveşti amuzat, în timp ce în ochii tăi se joacă o sclipire veselă. Nu îndrăznesc să-ţi spun ceva, aşa că te îmbrăţişez strâns ca şi cum acea zi a venit deja. Eşti surprins şi mă întrebi ce se întâmplă.

- Am avut un coşmar. Nu-mi da drumul.

Mă iei de mână şi îmi şopteşti că mă iubeşti. Lacrimile se pregătesc să îmi inunde ochii aşa că mă ridic din pat şi mă îndrept spre fereastră. Plouă, mai mult ca de obicei. Cerul nu mai e senin ca altădată, iar eu încep să plâng. Aş vrea să fiu la fel ca ploaia; să-ţi pot atinge chipul, să-ţi alung grijile şi să te iubesc din când în când.

luni, 17 februarie 2014

Iubire, iubire

Indiferent din ce ne-ar fi alcătuite sufletele, al lui şi al meu seamănă.
Dacă m-ar obliga cineva să spun de ce l-am iubit, cred că singurul răspuns pe care l-aş da ar suna astfel : Pentru că era el, pentru că eram eu.
Te iubesc mai mult decât ieri, mai puţin decât mâine.
Din câte ştiu, din câte-am auzit
Sau am citit vreodată în istorii,
Nicicând nu-i dat iubirii-adevărate
Să curgă lin şi fără tulburare.
Acel ceva ce ne tulbură profund liniştea...Iubirea, de inimi hoaţă.
Adevărata dragoste este precum fantomele- toată lumea vorbeşte despre ea, însă puţini au văzut-o.
Noi, care iubim cu-adevărat, facem câte o trăsnaie 
că nici nu-ţi dă prin cap.
Ce lucru mai important ar putea exista pe lumea asta pentru două suflete decât sentimentul că sunt unite pe vecie, că se sprijină unul pe altul la vreme de urgie...că rămân un singur trup în mutele amintiri nerostite.
Îţi ia doar un minut să găseşti o persoană deosebită, o oră să o preţuieşti, o zi să o iubeşti şi o viaţă să o uiţi.
Şi la ce se rezumă toate vorbele mari până la urmă? - la Te iubesc, Vreau să ne împăcăm, Mă-ntorc acasă.
Ultimul cuvânt este iubirea.

sâmbătă, 15 februarie 2014

Sunt ceea ce iubesc

Vreau să te iau de mână, să te strâng cu putere în braţe şi să-ţi promit că nu te voi lăsa niciodată singură. Vreau ca fiecare parte din tine să-şi dorească să fie în preajma mea, să nu mă uite chiar şi atunci când nu ne vedem, când nu ne vorbim. Vreau să fiu prezent în mintea ta, în inima ta, în fiecare zâmbet pe care îl oferi străinilor. Vreau ca ochii tăi să reflecte dragostea ta pentru mine, vreau ca razele soarelui care se joacă în părul tău să-ţi amintească şi ele de mine. Vreau ca vântul care îţi mângâie faţa să te ducă cu gândul la mâinile mele aspre.
Privirea lui era atât de caldă, de pătrunzătoare încât mi se înmuiau genunchii. Sub greutatea cuvintelor lui aproape că mă topeam. De ce? Pentru că nu îi place să vorbească mult, pentru că nu îi place să se deschidă precum o carte şi să-şi lase secretele la vedere, pentru că nu îi place să accepte că are şi el slăbiciunile lui. Nu îi place mai ales să le văd eu. El nu are idee cât de mult iubesc de fapt aceste imperfecţiuni la el. Nu are idee că atunci când glumeşte, inima mea râde; fiecare parte din mine râde. El nu ştie că atunci când mă strange tare în braţe, îmi dau seama de fapt ce vrea să spună. E modul lui timid, dar unic de a-mi spune “Te iubesc”. Privirea lui siropoasă în care m-am pierdut de atâtea ori e la fel de dulce ca prima oară când l-am văzut. E senină, blândă şi e doar a mea, pentru că oricât de egoist ar suna, nu mai priveşte pe nimeni în felul acela. Îmi place şi părul lui, mai ales atunci când e ciufulit. Îmi place când îmi imită râsul doar pentru a mă enerva, ca apoi tot el să mă împace. Îmi place când mă sărută şi se lipeşte încet de mine. Îl simt atât de aproape încât inima lui pare a mea. Încerc să îmi găsesc cuvintele pentru a-i spune şi lui toate aceste lucruri, dar el mă întrerupe.
Am nevoie de tine, mai multă nevoie decât crezi sau decât las să se vadă. Eşti persoana pentru care trăiesc. Tu mă faci să mă gândesc că orice zi pe care o trăiesc, o trăiesc cu un scop. Cel mai mult îţi iubesc zâmbetul, dar asta nu înseamnă că nu iubesc tot ce ţine de tine. Şi cel mai important, vreau să fii fericită. Cu mine sau cu oricine altcineva, dar îmi doresc să văd mereu zâmbetul acela pe chipul tău. Îmi face dimineţile, zilele, serile, nopţile mai bune. Îţi accept greşelile, te iert, te ţin în braţe şi te iubesc. Chiar dacă vei dori să pleci, eu te voi lăsa şi dacă într-o zi vei dori să te întorci, mereu te voi primi înapoi. Îţi promit că nu am să te uit niciodată.
Îl privesc şi iar mă blochez. Inima îmi bate mai tare, iar ochii mei se îneacă în lacrimi. Cum să-i spun că îl iubesc ? Nu ştiu dacă la fel de mult cum o face el, dar ştiu sigur că enorm de mult. Pentru prima oară, nu îmi găsesc cuvintele. Deşi eu obişnuiam să fiu cea care vorbeşte mult, astăzi nu mai pot.
Plâng şi îi sar în braţe ca un copil. Tot ce pot să îi şoptesc este : Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc. Şi te rog să nu mă laşi să plec. Nici măcar atunci când vreau, pentru că sigur fac o greşeală.
El îmi sărută fruntea, obrajii, buzele şi îmi promite, îmi spune tot ce vreau să aud.

joi, 6 februarie 2014

Drunk in love

Îmi place să deţin controlul; asupra mea, asupra ta, asupra tuturor, dar mai ales a sentimentelor, pentru că adesea ele încearcă să scape, să răbufnească şi să îmi demonstreze că sunt mai presus ca raţiunea. Când se întâmplă asta, fug speriată şi încerc să mă liniştesc. Încerc să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat şi o iau de la capăt. Soluţia asta chiar funcţiona până când ai apărut tu. La început, reuşeam să mă abţin. După o perioadă de timp, a devenit mai greu. Mai mult efort, încât am ajuns să simt cum energia se scurge din trupul meu. Acum, pur şi simplu am pierdut lupta. Da, tu ai câştigat. Nu te mai pot minţi pentru că simt. Da, simt aşa cum şi tu simţi. Deşi râd atunci când îmi spui că mă iubeşti, inima mea tresare de bucurie. Deşi mă trag înapoi atunci când mă săruţi, zâmbesc de plăcere.
În preajma ta, mă simt ca şi cum sufăr de o beţie cruntă din care nu îmi mai revin. Mă îmbată cuvintele tale, vocea ta, mirosul pielii, privirea. Totul. Aş putea sta o zi întreagă cu tine, am vorbi, am râde, m-ai ţine în braţe, dar după ce ai pleca nu mi-aş aminti mare lucru ; decât că am fost fericită..extrem de fericită.

Pur şi simplu iubirea ta e ca un drog. Ar trebui să mă sperie asta, dar totuşi nu o face. Ştiu că eşti aici şi că vei avea grijă de mine. Mereu ai avut. Chiar şi atunci când sunt prinsă în vraja ta, mă iubeşti. Chiar şi atunci când încerc să rup, să stric tot ce avem, tu mă iubeşti. Asta e tot ce am nevoie. Oricât de tare mă consumă, oricât de tare mă răneşte uneori, e iubire.

luni, 20 ianuarie 2014

Vineri

Era o noapte de vineri atunci când m-ai găsit. Eram doar eu, tu şi frigul de afară. De ce nu ai vrut să rămâi cu ei înăuntru? De ce a trebuit să pleci şi să mă faci să te urmez?
Eram îmbrăcată într-o rochie scurtă din mătase, deşi afară tocmai plouase. Umerii mei goi erau îngheţaţi, dar sub atingerea mâinii tale s-au topit imediat. Ai vrut să mă alungi de lângă tine; ai vrut să nu răcesc; ai vrut să mă întorc înăuntru, dar nu mi-a păsat. De ce nu mi-a păsat? Pentru că tu m-ai iubit din prima clipă. Stând acolo, aşa încăpăţânată şi aproape tremurând, m-ai iubit.
În acea seară am uitat de mine şi de restul, dar nu de tine. Tu erai chiar acolo, lângă mine, iar prezenţa ta mă tulbura mai tare ca niciodată. Cum de nu observasem până atunci? Cum de nu observasem cât de dulce îţi era zâmbetul, cât de caldă ţi-era privirea şi cât de nerăbdătoare îţi erau buzele?
M-ai iubit şi te-am iubit în acea noapte mai mult decât o fac şi o voi face vreodată. De ce? Pentru că a fost prima oară când te-am privit cu adevărat. O noapte; genul acela de noapte de care ai parte doar o dată în viaţă. O noapte în care sentimentele preiau controlul şi tu nu mai spui nimic; nu mai ai ce să spui, căci vorbesc ele pentru tine. Suflete descătuşate. Asta îmi vine în minte atunci când îmi amintesc de noi.

Şi mi-e dor de tine. Mi-e dor să te privesc la fel ca în acea noapte, căci mă uit la tine şi ai aceeaşi pasiune în ochi. A mea unde a dispărut?

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

De dragul tău, aş merge oriunde

Îmi amintesc şi acum acea seară de parcă ar fi fost ieri. Mireasma cafelei plutea în aer în timp ce noi vorbeam. Eram absorbită de cuvintele pe care tu mi le rosteai cu-atâta înflăcărare. Iubeam zilele în care mă lăsai să văd cum arată lumea ta; zilele în care îmi spuneai ce-ţi place şi ce nu; zilele în care îmi spuneai ce-ţi doreşti şi cum urmează să arate viaţa ta. Nu pentru că aveai obiective măreţe, ci pentru că era plăcut să te văd fericit; să te văd pur şi simplu zâmbind. Era plăcut să ştiu că-ţi doreşti să împarţi orice nimic cu mine.
Râdeam când îmi spuneai că nu vrei să pleci fără mine, deşi respiraţia mi se tăia de fiecare dată când îmi aminteam că trebuie să fugi; că trebuie să te pierd, fără să ştiu când o să te mai am sau dacă o să te mai am vreodată.
Ai observat îngrijorarea în ochii mei şi mi-ai citit tristeţea fără măcar să rostesc un cuvânt. Poate că acesta e încă un motiv pentru care te iubesc atât de mult. Nu pot să te mint şi nici nu vreau. M-ai luat în braţe, apoi ne-am rezemat amândoi frunţile de geamul cafenelei. M-ai întrebat unde aş vrea să merg ; ce-aş vrea să fac. Ţi-am spus că vreau să ajung la stele, aşa că m-ai aruncat spre cer.
Pentru câteva minute am rămas acolo, plutind pe un nor şi visând. Tu erai în fiecare colţ din mintea mea. Tu erai în fiecare vis. Şi tot tu erai cel care m-a prins în braţe atunci când am căzut.
La pieptul tău mă simţeam mereu mică, fragilă. Te-ntrebam adesea de ce mă protejezi, de ce mă alinţi? Tu zâmbeai şi-mi spuneai atât de natural : Pentru că te iubesc.
Nu ştiu cum va fi atunci când vei pleca, dar nici nu vreau să mă gândesc la asta, pentru că momentan eşti aici şi te am. Te am doar pentru mine şi asta mă face fericită.
Şi trebuie să-ţi spun un secret. De dragul tău, aş merge oriunde. Aş merge până la celălalt capăt al lumii dacă aş şti că mă aştepţi acolo, pregătit să mă iei în braţe şi să nu-mi mai dai drumul.

vineri, 10 ianuarie 2014

Iar tu, iar tu

Tu mă-ntrebi dacă mi-e dor de tine? Aproape că mă faci să râd; nu pentru că mi se pare amuzant, ci pentru că tu, mai bine ca oricine, ştii răspunsul.
Da, mi-e dor de tine şi ştiu că o să mă întrebi şi cât de mult. Nu mult, ci enorm.
Mi-e dor să adorm în braţele tale în timp ce tu îmi vorbeşti despre stele, despre vise, despre noi. Mi-e dor să mă trezesc după câteva minute şi să observ cu câtă dragoste mă priveşti; cât de dulce mă săruţi pe frunte şi cât de aproape mă strângi de inima ta şi mă laşi să-i ascult fiecare bătaie. Mi-e dor să te aud râzând şi spunând că bate doar pentru mine.
Mi-e dor să lenevim împreună; să te ciufulesc, să-ţi spun că mi-e somn şi că nu vreau să pleci, iar tu să mă strângi tare în braţe şi să-mi spui că iubeşti copilul din mine.
Mi-e dor să-ţi vorbesc şi să mă las privită de tine, apoi să-ţi văd zâmbetul plin de subînţeles şi să te aud spunându-mi simplu şi sincer : „ Eşti frumoasă! ” .
Mi-e dor să mă joc cu tine; să-ţi spun că mi-e sete, tu să-mi aduci apă, iar eu să o vărs pe tine atunci când te rog să-mi pui melodia preferată şi te întorci cu spatele la mine. Mi-e dor să te dau jos din pat, iar tu să mă tragi după tine. Eu să ţip, apoi să izbucnesc în râs şi să mă las sărutată, învinsă de tine la propriul meu joc. Mi-e dor să mă prefac că sunt supărată şi să mă alint, în timp ce tu încerci să mă împaci.
Mi-e dor să fug cu tine la mare, la munte, la cinema sau pur şi simplu pe stradă.
Dar cel mai dor mi-e să te privesc, să-ţi simt atingerea caldă a mâinii şi să realizez că cel mai frumos vis e realitatea; că cel fără de care nu pot fi eşti chiar tu.
Te privesc ca şi cum te-aş respira, ca şi cum fiecare secundă din viaţa mea îţi aparţine. Tu eşti începutul şi sfârşitul meu.

Acum câteva zile aş fi fost speriată şi nu aş fi recunoscut asta, dar astăzi ştiu că te iubesc şi asta îmi e de-ajuns.

duminică, 5 ianuarie 2014

I'm done trying

Până astăzi ţi-am tot căutat scuze, dar cred că am obosit. De ce să mă mint că atunci când nu mă suni, tu te gândeşti la mine? De ce să mă mint că atunci când mă vezi zâmbeşti pentru că mă iubeşti, nu pentru că suntem prieteni?
De ce să cred că atunci când buzele noastre se ating inima îţi bate mai tare, când probabil e doar un obicei pentru tine? Niciodată nu mi-aş fi dorit să ajung aici. Mereu mi-am dorit să lupt pentru ce-mi doresc, dar nu pot de una singură. E prea mult pentru mine şi cred că ţi-ai dat şi tu seama. Cred că te-ai bazat pe faptul că la un moment dat voi obosi.
Aş mai putea să lupt, pentru că de fiecare dată când te văd, mie îmi bate inima mai tare; pentru că de fiecare dată când buzele noastre se ating, nu vreau să îmi mai dai drumul. Aş putea să lupt pentru că te iubesc şi cred că niciun alt motiv nu e la fel de puternic.

Doar că în zile ca asta, am nevoie ca tu să lupţi pentru mine. Am nevoie să fii aici şi să mă iei de mână; să mă ţii în braţe şi să-mi spui că nu a fost în zadar. Şi totuşi, nu o faci. Cred că răspunsul a fost în faţa mea de ceva timp, dar nu am vrut să îl văd.
Nu am obosit să te iubesc; am obosit să aştept, să ascult promisiuni, să iert, să-mi cer scuze, să plâng, să fiu mereu aici pentru tine când tu nu eşti.