miercuri, 25 decembrie 2013

Nostalgie

Mirosul de portocale pluteşte în aer. Iar e Crăciunul, iar aştept lipită de geam să ningă, dar se pare că de data asta nu am noroc. Oftez, pentru că fără zăpadă pare o altă zi, lipsită de importanţă. Cad pe gânduri şi mă întreb cum aş putea face ca magia de Crăciun să apară iar, ca atunci când eram copii? Simplu, îi sun pe cei mai dragi oameni din viaţa mea şi îi invit la un ceai.
Prietena mea e plecată în Austria, dar ştiu că şi-ar fi dorit să fie aici. Mă gândesc că poate ea are parte de zăpadă şi sper să îmi aducă şi mie câţiva fulgi când se întoarce. O altă prietenă e la bunici, mâncând cozonac şi furând prăjituri pentru acasă. E în firea ei, aşa că o înţeleg.
Restul sunt lângă mine. Unul dintre ei râde, altul îşi aminteşte că e ultimul Crăciun împreună; că pleacă la facultate. Toţi devin nostalgici şi mă trezesc cuprinsă în braţe. Lacrimile îmi scaldă obrajii. Nu plâng pentru că sunt tristă, ci pentru că îi iubesc, pe fiecare la fel de mult şi totuşi diferit. Şi nu-mi doresc să plece, nu-mi doresc să îi pierd. Bănuiesc că nu-mi rămâne decât să mă bucur de fiecare moment petrecut alături de ei. Să râd, să plâng, să împart, să fug oriunde cu şi pentru ei.
După ce îmi şterg lacrimile, realizez că mai este o singură persoană căreia am uitat să îi spun astăzi cât de mult o iubesc; cât de mult înseamnă pentru mine. Da, e acea persoană pentru care mă trezesc zâmbind; e persoana pentru care noaptea încerc să nu adorm şi totuşi aţipesc cu telefonul în mână. E persoana care îmi face inima să bată mai tare.
E timpul să ştie şi el cât de mult îmi pasă; cât de mult îi voi simţi lipsa şi cât de mult vreau să mă bucur de prezenţa lui acum, mâine..şi în fiecare zi. Mă îmbrac în grabă şi fug. Aştept să-i sar în braţe şi să nu îi mai dau drumul.

marți, 17 decembrie 2013

Şi iarna te iubesc

Lasă fulgii de nea să cadă peste noi. Prinde unul în palmă şi dăruieşte-mi-l; agaţă-mi-l în păr şi apoi sărută-mă blând pe frunte. Ia-mă de mână şi hai să ne plimbăm. Îţi promit că nu te voi întreba de ce.
Ştiu că e frig, ştiu că te grăbeşti să ajungi acasă şi totuşi uită-te în jur. Totul e alb şi liniştit. De mult nu a mai fost aşa. Aş vrea să fug ca un copil, să mă tăvălesc prin zăpadă, apoi tu să mă ajuţi să mă ridic, sau şi mai bine, să mi te alături. Aş vrea să mă laşi să te acopăr cu zăpadă, apoi să te sărut ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Tu ai râde de mine, m-ai lua în braţe şi m-ai încălzi. Mi-ai face seara mai frumoasă; atât de frumoasă încât aş putea sta acolo, îngheţată, ore în şir atâta timp cât ştiu că sunt cu tine.
Deja îţi faci griji şi mă întrebi dacă nu îmi e frig. Dau din cap că nu, căci nu mai pot vorbi. Până şi buzele îmi sunt îngheţate, dar nu vreau să plec. Fac un efort şi te rog să nu mă laşi; te rog să mă ţii în braţe, pentru că e cel mai cald şi mai sigur loc în care îmi doresc să fiu.
Oricât de greu pare uneori, pe-atât de uşor mi-e acum să stau în preajma ta. Mă consumi şi mă faci să trec de la o stare la alta în câteva clipe. Mă faci să râd, să roşesc, să zâmbesc şi nu mă mai satur de tine. E atât de greşit? Pentru că..pare perfect.

Printre fulgii de nea, mă strecor la pieptul tău; atât de aproape încât îţi pot auzi bătăile inimii. Mă opresc câteva secunde, fascinată de tine, apoi te privesc. Mă pierd iar în ochii tăi, ca de fiecare dată. Nu mai ştiu ce să spun şi te sărut. Îţi şoptesc să nu îmi mai dai drumul, iar tu mă strângi mai tare în braţe şi noaptea se lasă peste noi. Nu-mi mai trebuie nimic dacă te am pe tine. Mereu îmi vei face inima să bată mai tare. Mereu îmi vei tăia respiraţia. Mereu mă vei face să te iubesc. Mereu tu vei fi alegerea mea, chiar şi atunci când nu îmi dai de ales. 

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Pentru tine

1. Îmi atingi mâinile, degetele uscate, vârfurile reci. Ne îmbujorăm. Îmi cuprinzi faţa şi, în sfârşit : umed şi apăsat, cald, şovăielnic şi stângaci, încet, adânc şi flămând... În două fracţiuni de secundă îmi aduci universul pe buze. În inimă.
2. În patul tău trăim din iubire. Gurile noastre se hrănesc cu sărutări şi aer, asezonate cu şoapte. În patul tău, îmbrăţişaţi, închipuirile ne par adevărate. În patul tău, cu capetele unul lângă altul, desluşim misterele lumii, răspunsuri la marile întrebări, şi dincolo de toate acestea, distingem un tipar străvechi.
3. În fiecare noapte mă pun în pat şi las un loc lângă mine, sperând că o să vii; sperând că eşti acolo deja. Zâmbesc şi întind mâna spre tine. Rămân dezamăgită deoarece tu nu mi-o cuprinzi şi locul e gol. Când vei veni? Când nu o să mai pleci?

duminică, 8 decembrie 2013

Vreau să mă trezesc lângă tine

Timpul trece atât de greu atunci când te aştept; pare mai leneş ca niciodată, deşi ştie că eu îmi pierd repede răbdarea; deşi ştie cât de mult îmi lipseşti şi câtă nevoie am de tine. Da, deşi ştie toate astea, e nepăsător.
Ca să îl sfidez, eu mă aşez pe pat şi ascult liniştea. Totul e atât de tăcut încât îmi pot auzi bătăile inimii. Par normale până când îmi zboară mintea la tine şi atunci pierd controlul. Chiar am un gol în stomac şi aş putea spune că acei "fluturaşi" dansează prin tot trupul meu. Îmi tremură genunchii, îmi tremură mâinile; obrajii roşesc, privirea mea devine blândă şi visătoare; un zâmbet dulce mi se aşterne pe faţă, iar inima mea radiază de fericire, gata-gata să-mi sară din piept. Asta faci tu din mine. Aş putea spune că eşti ca un drog; unul al năibii de bun.
Uneori mi-ar plăcea să ştiu când şi cum am ajuns aici. Mereu am ştiut că eşti special; mereu mi-ai făcut ziua mai bună, dar niciodată nu am ştiut că te iubesc de fapt. Da, ai auzit bine. Te iubesc şi îmi este mult mai uşor să o spun acum, când în fiecare seară adorm cu gândul la tine, sperând să te strecori printre visele mele şi să mă săruţi blând pe frunte atunci când soarele răsare. Mi-e mult mai uşor să-ţi şoptesc acele cuvinte atunci când mă ţii în braţe şi pare că suntem într-un basm, a cărui poveste nu vreau să-şi găsească sfârşitul.
Aş putea să-ţi spun multe şi vreau să o fac, dar parcă uneori cuvintele nu sunt de-ajuns. Ar trebui să-ţi arăt universul ca să vezi cât de departe aş merge pentru tine. Ar trebui să am infinitul în palmă ca să-ţi pot spune cât de mult te iubesc şi ar mai trebui să am inima ta ca să te poţi uita la mine şi să vezi cea mai fericită fată de pe întreg pământul.
Toate sunt vise şi ele se spulberă atunci când aud o bătaie în uşă. Mă rog să fii tu şi în acelaşi timp mă las cuprinsă de o uşoară teamă; de emoţii.
Îţi deschid şi primul lucru pe care îl observ e zâmbetul de pe faţa ta; mereu acelaşi atunci când mă vezi. Faci câţiva paşi spre mine, timid ca de obicei, apoi mă iei în braţe. Nici nu ai idee cât de mult mi-a lipsit căldura trupului tău; mirosul pielii tale şi atingerea tandră a mâinilor tale.
Mă aşez lângă tine în pat şi-mi las capul pe pieptul tău.Tu îmi mângâi fruntea şi mă strângi apoi cu putere în braţe. Nu am nevoie de cuvinte ca să-mi dau seama că ţi-am lipsit. E atât de plăcut să te ştiu din nou lângă mine; să ştiu că e de-ajuns să mă uit în stânga mea şi să te văd; să ştiu că pot fi iar în braţele tale, că te pot săruta şi că-ţi pot auzi bătăile inimii. Şi în momente ca acesta îmi dau seama cât de mult te iubesc de fapt. Îmi dau seama câtă nevoie am de tine şi fie că vreau să recunosc sau nu, ai inima mea. Depind de tine, de zâmbetul tău şi de privirea ta; depind de braţele tale care mă înconjoară cu atâta căldură, de buzele tale dulci, dar flămânde şi de trupul tău, care pare perfect pentru al meu. Suntem ca două picături de apă; suntem ca un întreg şi nici măcar dacă aş vrea, nu aş putea să renunţ la tine. 
Degetele noastre se împletesc atât de natural , privirile noastre se pierd într-un vârtej de sentimente, iar noi părem mai uniţi ca oricând. Stau în dreapta ta şi nu am de gând să plec. Te iubesc. Am fost, sunt şi voi fi a ta.