marți, 26 noiembrie 2013

Ily

Mi-a fost dor de tine. Mi-a fost dor să mă ţii în braţe, să mă săruţi, să fiu iar a ta. Mi-au lipsit şi convorbirile noastre. Mi-a lipsit sentimentul acela de siguranţă; sentimentul de a ştii că mă iubeşti şi că eşti mereu aici. Toate mi-au lipsit până când am realizat că ţie nu îţi este dor.. aşa că încet-încet începe să nu îmi mai fie nici mie.

vineri, 22 noiembrie 2013

Always



Eşti confuz?

Timpul este atât de nedrept; trişează şi cumva reuşeşte mereu să câştige. Sunt zile,luni, chiar ani când totul e monoton; când pare că totul e la fel şi începi să devii stăpân pe situaţie. Apoi, în câteva minute, totul se schimbă. Pierzi controlul; te pierzi pe tine. 
Obişnuiam să stăm ore-n şir în pat; obişnuiam să-mi las capul pe pieptul tău cald, în timp ce tu mă sărutai cu blândeţe pe frunte. Părea că trăim într-o lume de poveste; eram prinşi într-un glob de cristal şi nimeni nu putea să ne răpească acele clipe; nimeni nu putea să ajungă la noi şi nici să ne atingă.
Seara aş fi putut sta în braţele tale, în timp ce ne lăsam absorbiţi de adierea vântului care se strecura pe fereastră. Aş fi putut privi miile de stele care luminau cerul, dar preferam să te privesc pe tine. Ochii tăi îmi luminau sufletul şi asta era mai mult decât mi-aş fi putut dori vreodată.
Ce s-a schimbat? Nici eu nu ştiu. Mă mai iubeşti? Probabil că da, dar nu suficient de mult încât să ştii ce vrei. Poate că încă te gândeşti la mine, dar nu asta e important. Important este ce faci tu în legătură cu asta, pentru că dacă aştepţi în continuare, va veni o zi în care-ai să mă pierzi; o zi în care nu voi mai fi aici, iar tu te vei întreba "Şi ce mă fac fără ea?". Şi dacă te vei mai întreba "De ce?" îţi voi spune că nu pot rămâne în viaţa cuiva care nu-şi doreşte asta suficient de mult încât să lupte pentru mine; încât să lupte să mă aibă.
Cred că timpul m-a făcut să tânjesc după mai mult; cred că tot el ne-a despărţit de fiecare dată şi tot el ne-a adus împreună în cele din urmă. Oare de data asta cum va fi? Răspunsul încă e la tine.

luni, 18 noiembrie 2013

Cred

1. Eu cred că sufletul pereche te ţine noaptea în braţe, chiar dacă nu e lângă tine.
2. Eu cred că oamenii iartă mereu pentru că speră că ceilalţi se vor schimba; că vor fi mai buni.
3. Eu cred că oamenii îşi cer scuze chiar şi atunci când nu greşesc pentru că nu vor să piardă persoanele dragi lor.
4. Eu cred că orgoliul e de fapt o armură în care ne îmbrăcăm inima pentru a nu fi rănită.
5. Eu cred că niciodată nu vom putea accepta că cineva ne iubeşte dacă noi nu ne iubim pentru ceea ce suntem.
6. Eu cred că orice e posibil; trebuie doar să crezi.
7. Eu cred că nu poţi câştiga ceva, dacă nu rişti.
8. Eu cred că trebuie să renunţi atunci când inima ta încetează să mai spere.
9. Eu cred că fiecare dintre noi simte; că oricui îi pasă, doar că îi este greu să o arate.
10. Eu cred că toată lumea are vise, idealuri şi speranţe.
11. Eu cred că toţi ne facem planuri, dar nu toţi reuşim să le îndeplinim.
12. Eu cred că toţi ne minţim că putem fi mai buni, că de mâine ne vom schimba, dar de fapt nu reuşim.
13. Eu cred că toţi ne punem întrebări la care niciodată nu primim răspunsuri.
14. Eu cred că toţi ne imaginăm tot felul de scenarii înainte să adormim.
15. Eu cred că măcar o dată ne-am dorit să rămânem cu ochii deschişi întreaga noapte, pentru că realitatea e mai frumoasă decât visul.
16. Eu cred că toţi obosim, dar mereu găsim un motiv pentru care să luptăm.
17. Eu cred că mai am multe de învăţat, dar cel mai important este că în sfârşit am reuşit să mă cunosc.

joi, 7 noiembrie 2013

Nu te merit

Atunci când mă trezesc, chipul tău e primul pe care îl văd. Eşti ultimul meu gând înainte de a adormi; eşti cel pentru care trăiesc şi totuşi cel fără de care nu pot trăi. Niciodată nu renunţi; nici măcar atunci când ridic pereţi între noi, nici când sparg dragostea pe care ţi-o port. Braţele tale sunt mereu deschise, gata să mă primească, chiar şi atunci când greşesc. De fapt, în acele momente privirea ta e mai caldă ca oricând şi pari să mă iubeşti mai mult.
Nu te merit şi totuşi tu-mi oferi totul. Atunci când încerc să renunţ şi să plec, tu alergi după mine. Eşti gata mereu să mă prinzi în braţe, să mă strângi la pieptul tău şi să nu-mi mai dai drumul.

Tu eşti lumina ochilor mei; eşti motivul pentru care încerc mereu. Mi-e greu să cred că dintre toţi, ai ales să-mi dăruieşti inima mie. Şi singurul lucru de care îmi e frică e să nu te dezamăgesc.
Poate că nu te merit, dar te iubesc atât de mult încât... nu te pot lăsa să pleci. 

miercuri, 6 noiembrie 2013

Invitaţie la dans

- Dansează cu mine!

Aşa a început tot. Te-ai apropiat de mine cu paşi mărunţi, m-ai cuprins în braţe şi mi-ai şoptit să accept. Simţeam cum respiraţia ta îmi face inima să vibreze de emoţie, cum genunchii mei cedează, cum aveam să cad în braţele tale. Dacă aş fi refuzat atunci, astăzi nu am fi ajuns aici, dar nu am putut. Nu pentru că tu aveai ceva special, ci pentru că pur şi simplu nu îmi place să spun “nu”; nici măcar nu ştiu să spun “nu”.
Zumzetul vocilor, clinchetul paharelor şi muzica aceea veche ne acopereau vocile; făceau din conversaţia noastră un secret îngropat pe veci în zgomot. Atunci când mâinile noastre s-au atins, degetele ni s-au împletit fără întârziere. Fiorii primei iubiri începeau să mă cuprindă într-o îmbrăţişare dulce, în timp ce tu continuai să-mi zâmbeşti. Ochii tăi erau atât de blânzi, privirea-ţi era atât de caldă, iar mireasma pielii tale mă lăsa fără aer.
Am mai dansat de-atâtea ori, în alte seri şi cu alţi oameni, dar niciodată nu am simţit cum corpul meu se completează cu al altcuiva. Niciodată nu am simţit cum un alt trup se lipeşte de al meu perfect. Niciodată nu am simţit cum inimile a doi oameni vibrează la unison.. până să te întâlnesc pe tine.
Rochia de mătase părea să se piardă în acel dans. În timp ce tu erai atât de calm, eu tânjeam după atingerea ta. Îţi căutam buzele; căutam orice petic de piele de care-aş fi putut să mă agăţ. În clipa aceea am rostit ultimul cuvânt..

- Stai!

M-ai privit, uşor surprins. Eu am zâmbit, m-am desprins din îmbrăţişarea ta şi am plecat în grabă. Am simţit cum ceva s-a rupt în mine; cum privirea mea a devenit rece. Nu ştiam încotro mă îndrept, dar ştiam că era prea mult pentru mine. Sentimentele mă copleşeau, aşa că preferam să fug. Inima-mi bătea cu putere. Credeam că mai avea puţin şi îmi sărea din piept, aşa că mi-am încetinit paşii.
Lumina palidă a lunii nu era un îndrumător prea bun. Încercam să găsesc o ieşire din acea încăpere, dar părea în zadar. M-am resemnat şi am deschis fereastra. Aerul rece al nopţii mă izbise direct în faţă. Am început să tremur, dar nu eram în stare să mă desprind de geam. Eram fascinată de întuneric; de puţinele stele care pătau cerul. În timp ce gândurile mele mă purtau pe alte tărâmuri, o mână m-a cuprins şi m-a făcut să tresar. Nu era nevoie să mă întorc ca să ştiu a cui era. Nu mi-ai vorbit; pur şi simplu m-ai ţinut în braţe ore în şir până când am decis că ar fi mai bine să sparg tăcerea; până când am simţit că ultimul strop de frică din corpul meu s-a scurs. Apoi ţi-am zâmbit, mi-am aşezat buzele peste ale tale şi am dansat. Am continuat să dansăm întreaga noapte, până când soarele a răsărit şi ne-a găsit îmbrăţişaţi.