miercuri, 24 iulie 2013

Hai să fugim la mare!

Mergeam cu trenul într-o seară de vară şi aveam o singură direcţie. Voiam să ajung cât mai repede pe plajă; să mă arunc în mare şi să mă las purtată de valuri până când braţele tale m-ar fi cuprins şi m-ar fi dus la mal. M-ai fi întins pe nisipul fierbinte şi m-ai fi strâns la piept.. ca şi cum ar fi fost ultima noapte împreună. Privirile noastre s-ar fi pierdut în zare, printre vapoare şi coame înspumate. Eu aş fi fost probabil puţin agitată şi ţi-aş fi zâmbit fără să ştiu de ce. Tu ai fi râs de mine, m-ai fi sărutat pe frunte şi mi-ai fi spus că mă iubeşti.
Visam în continuare, până când glasul tău m-a trezit. Eram încă în tren şi ardeam de nerăbdare. Priveam cerul înstelat şi aşteptam dimineaţa. Aşteptam să văd în depărtare marea şi să simt cum cu fiecare minut ne apropiem de ea. Luna părea să cânte la pian, în timp ce eu mă jucam cu mâinile în părul tău. Mi-au amuţit gândurile. Nu mai ştiam cum să privesc zările fără să adorm. Mi-am lăsat capul pe umărul tău ca să te ţin aproape. Te voiam în visul meu, unde puteai să mă ţii de mână; unde erai raza mea de soare. Acolo buzele îţi erau sărate ca marea, dar nu mă deranja. Acum, mai mult ca niciodată, te voiam. Te voiam doar pentru mine şi gândul ăsta mă speria. Încercam să mă zbat; să înlătur acea idee din mintea mea, care părea să prindă deja contur. Eram atât de aproape şi reuşeam, dacă vocea ta nu mi-ar fi mângâiat auzul, spunând blând : 

- Bună dimineaţa! Am ajuns.

Am coborât în grabă din tren. Mi-am lăsat bagajele şi am fugit pe plajă. Fără să-mi dau seama, te-am luat de mână şi te-am tras după mine. Eram atât de fericită, încât nu-mi mai păsa de nimic. Nu-mi păsa de privirile uimite ale celorlalţi; nu-mi păsa nici măcar de-a ta, căci deja erai lângă mine. Simţeam căldura cu care mă cuprinzi şi voiam să-ţi dau acelaşi lucru. Valurile ne mângâiau tălpile şi ne sărutau gleznele; unul mai blând, altul mai aspru. Aş fi rămas acolo toată ziua..doar noi şi marea.