luni, 29 aprilie 2013

Rămâi!


Cerul era o paletă pentru pictură, iar soarele era o parte din ochii tăi. Valurile de păpădii se întindeau pe câmpiile goale, în timp ce vântul fâlfâia uşor, mângâindu-ne pielea, mişcându-ne genele şi apropiindu-ne unul de altul. M-ai tras spre tine şi m-ai luat în braţe. Inima mea a început să bată mai tare, iar obrajii mei au căpătat o nuanţă trandafirie. Aş fi vrut să îmi controlez trupul, dar era în zadar. În prezenţa ta, uitam chiar şi cum trebuie să respir.
 Buchetul de raze în care ne scăldam chipurile, mă făcea să mă adâncesc şi mai tare în visare. Stând acolo, în braţele tale, nimic nu mai conta. Căldura trupului tău mă copleşea. Privirea ta mă hipnotiza, iar buzele tale dulci îmi tăiau respiraţia. Mă rătăceam printre atâtea îmbrăţisări şi totuşi nu-mi doream să te opreşti.
Soarele se scufunda uşor în spume de culori. Părea că vrea să ne ia cu el, dar tu nu-l băgai în seamă. Zâmbeai şi păreai să-i şopteşti că orice ar fi, tu nu mă vei părăsi pentru nimic. Eram fericită; atât de fericită încât ţi-aş fi dăruit totul, fără să clipesc. Aş fi rămas cu tine până în zori, adormind la pieptul tău. M-aş fi trezit apoi, în timp ce mirosul pielii tale m-ar fi învăluit şi ţi-aş fi şoptit „Bună dimineaţa, soare. Te-aş fi sărutat blând, apoi ţi-aş fi reamintit cât de mult te iubesc; câtă nevoie am de tine şi de zâmbetul tău.
În timp ce gândurile mele prindeau contur, vocea ta m-a trezit din visare. O urmă de tristeţe s-a aşternut peste chipul meu, căci eram pregătită să plec. Ştiam că asta urma.. Voiam să mă ridic, dar tu m-ai prins de mână şi m-ai rugat să rămân. Aş fi crezut că încă visez, dar privirea ta m-a convins că..totul e real. M-am aşezat înapoi în braţele tale şi am adormit înconjurată de iubirea ta. Tot ce puteam auzi era vocea ta. Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc…

luni, 22 aprilie 2013

Şi..te vreau

Amurgul se aşternea peste întreg oraşul. Mireasma dulce a primăverii plutea în aer, inundându-i simţurile. Paşii ei se pierdeau în noapte.
Îşi dorea cu ardoare să ajungă acasă, să se aşeze în pat şi să adoarmă; să se cufunde într-un somn adânc şi să uite de toate îndoielile care îi răscoleau gândurile. 
Lumina palidă a lunii îi mângâia chipul, în timp ce stelele păreau să îi călăuzească paşii. În parc domnea liniştea. 
Nu-i plăcea singurătatea, dar în acea seară singurul tovarăş de drum pe care îl mai avea era cerul. Era atât de pierdută în gândurile ei, încât pentru câteva secunde nu simţi braţele lui înconjurând-o. Credea că visează. Tresări, în timp ce mirosul pielii lui o învăluia. Îi lipsise; îi lipsise atât de tare încât se întoarse cu faţa spre el şi îl sărută. Pentru câteva clipe îşi pierduse raţiunea, apoi se opri. Îl privi în ochi şi se retrase.

- Stai! o rugă el.

Până şi vocea lui îi făcea trupul să vibreze. Genunchii i se înmuiau şi şi-ar fi dorit ca el să o prindă; să o ia în braţe şi să nu-i mai dea drumul, aşa cum îi promise. Încerca din greu să-şi controleze bătăile inimii, dar era în zadar. Prezenţa lui mereu o făcea să se cutremure. Îl privi fix în ochi; acei ochi pe care îi iubea.

- Nu ştiu cum m-ai găsit, dar vreau să pleci. E puţin cam târziu pentru scuze sau pentru regrete.. şi sinceră să fiu, nici nu vreau să le ascult măcar.
- Nu am venit să-mi cer scuze pentru ceea ce simt. Te iubesc şi e cel mai real lucru pe care l-am simţit până acum. Am venit să te întreb dacă ai de gând să îţi asculţi inima sau ai de gând să fugi? Nu pot să înţeleg de ce te îndoieşti, dar vreau să te iau în braţe şi să înlătur frica pe care o simţi.
- Nu vreau! Nu te iubesc şi nici măcar nu-mi mai pasă. Nu îmi e frică să fiu cu tine, dar pur şi simplu nu te vreau.

"Sau poate mi-e frică să nu te pierd..şi apoi să fiu rănită". Gândul o străfulgeră şi o făcu aproape să lăcrimeze.

Nici măcar nu ştia de ce arunca cu atâtea cuvinte în el, dar erau singurele ei arme. Nu-şi dorea să simtă, aşa că se apăra. El o luă în braţe şi o sărută. Îi deschise palmele încleştate şi îi strecură o floare printre degete.

- Dacă nici acum nu ştii ce vrei, cred că ar trebui să plec.. Te iubesc!

Fără să îi mai spună nimic, ea se întoarse cu spatele la el şi îşi continuă drumul. Ochii i se umpluseră de lacrimi, dar nu voia să privească înapoi. Sufletul i se sfâşia sub privirile copacilor bătrâni. Strânse cu putere floarea pe care o avea în mână şi şopti :

- Te vreau pe tine..