luni, 25 februarie 2013

Pentru că..

Cum ai reuşit să îmi furi inima, nici astăzi nu ştiu, dar ştiu că e la tine şi nu o mai vreau înapoi. De ce nu o vreau? E simplu! Pentru că te iubesc, pentru că adorm cu gândul la tine în fiecare noapte, pentru că te strecori printre visele mele şi mă faci să zâmbesc atunci când mă trezesc, pentru că tresar ca un copil atunci când îţi aud numele, pentru că în prezenţa ta corpul meu vibrează, sângele îmi pulsează mai repede în vene, iar bătăile inimii mele o iau razna. Pentru că atunci când mă atingi, simt cum fluturii dansează în stomacul meu, fiorii se plimbă încet pe mâinile mele, iar obrajii mei iau foc. Tu mă faci să nu mai gândesc raţional. 
Te-am provocat de atâtea ori şi te-am lăsat să pleci. M-ai chemat înapoi şi am venit. M-am ascuns în inima ta şi nu am mai vrut să ies. Nu ştiu cum s-a format legătura dintre noi, dar ştiu că îmi place; îmi place mai mult decât orice. Îmi vine să mă arunc în braţele tale de fiecare dată când te văd, să-ţi reamintesc cât de mult însemni pentru mine.. şi dacă uiţi vreodată, doar priveşte-mă în ochi şi vei şti din nou.
Nu ştiu cum ar fi dacă pur şi simplu, ai dispărea şi nu te-aş mai găsi, dar nici nu vreau să ştiu. Simt că nu aş putea trăi fără tine, pentru că ai ajuns să fii ca un drog pentru mine. Zâmbetul tău a ajuns să fie viciul meu.. şi te iubesc pentru asta. Te iubesc pentru tot şi pentru că eşti tu.