joi, 3 ianuarie 2013

Adio..

Îl priveam cu lacrimi în ochi. Zâmbetul dulce de altădată lipsea de pe chipul său. Trupul lui era rigid, iar mâinile îi erau reci. Îmi doream să-l îmbrăţişez, să-l sărut şi să-i încălzesc inima, dar nu puteam. Îl rănisem de prea multe ori cu îndoielile mele. De data asta trebuia sa îl părăsesc, chiar dacă sufletul meu mă implora din răsputeri să nu o fac. Fără mine, putea fi fericit. Îi datoram asta. Măcar atât puteam face pentru serile în care a adormit cu gândul la mine, pentru nopţile în care am apărut în visele lui şi pentru dimineţile în care nu m-a găsit lângă el.
Ochii lui erau cuprinşi de aceleaşi sentimente pe care le cunoşteam atât de bine : căldură şi dragoste. Dacă un străin ne-ar fi văzut, ar fi spus că suntem suflete pereche, dar nu eram. Ne legau multe : amintiri, iubire, încredere, regrete.. dar nici măcar împreună nu erau îndeajuns de multe pentru a ne readuce fericirea de altădată. 
M-am apropiat de el, încercând să zâmbesc şi să par puternică; destul de puternică pentru amândoi. O lacrimă fierbinte i s-a prelins pe obraz, de parcă ştia ce avea să urmeze. Astăzi, ştia că sfârşitul este aproape şi că nu e unul fericit.
Am respirat adânc, încercând să îmi alung temerile, apoi cu o voce tremurândă i-am şoptit :

- Nu te mai iubesc. Uită-mă! Uită că am fost a ta cândva şi că te-am iubit mai presus decât însăşi viaţa. Fii fericit cu altcineva, pentru că eu nu sunt aleasa. Eu sunt doar o umbră trecătoare prin viaţa ta. Într-o zi, cineva va veni şi o va lumina; va risipi toate umbrele trecutului din jurul tău, dar nu voi fi eu aceea. Zâmbetul ei va fi motivul pentru care îţi vei dori să te trezeşti în zori, aşa cum ai fost şi tu odată pentru mine. Adio, te iubesc!

Am fugit fără să-l privesc în ochi. Nu eram îndeajuns de puternică. Inima îmi era îmbibată într-un ocean de regrete, faţa îmi era scăldată în lacrimi, iar motivul pentru a trăi..îl pierdusem.