miercuri, 6 noiembrie 2013

Invitaţie la dans

- Dansează cu mine!

Aşa a început tot. Te-ai apropiat de mine cu paşi mărunţi, m-ai cuprins în braţe şi mi-ai şoptit să accept. Simţeam cum respiraţia ta îmi face inima să vibreze de emoţie, cum genunchii mei cedează, cum aveam să cad în braţele tale. Dacă aş fi refuzat atunci, astăzi nu am fi ajuns aici, dar nu am putut. Nu pentru că tu aveai ceva special, ci pentru că pur şi simplu nu îmi place să spun “nu”; nici măcar nu ştiu să spun “nu”.
Zumzetul vocilor, clinchetul paharelor şi muzica aceea veche ne acopereau vocile; făceau din conversaţia noastră un secret îngropat pe veci în zgomot. Atunci când mâinile noastre s-au atins, degetele ni s-au împletit fără întârziere. Fiorii primei iubiri începeau să mă cuprindă într-o îmbrăţişare dulce, în timp ce tu continuai să-mi zâmbeşti. Ochii tăi erau atât de blânzi, privirea-ţi era atât de caldă, iar mireasma pielii tale mă lăsa fără aer.
Am mai dansat de-atâtea ori, în alte seri şi cu alţi oameni, dar niciodată nu am simţit cum corpul meu se completează cu al altcuiva. Niciodată nu am simţit cum un alt trup se lipeşte de al meu perfect. Niciodată nu am simţit cum inimile a doi oameni vibrează la unison.. până să te întâlnesc pe tine.
Rochia de mătase părea să se piardă în acel dans. În timp ce tu erai atât de calm, eu tânjeam după atingerea ta. Îţi căutam buzele; căutam orice petic de piele de care-aş fi putut să mă agăţ. În clipa aceea am rostit ultimul cuvânt..

- Stai!

M-ai privit, uşor surprins. Eu am zâmbit, m-am desprins din îmbrăţişarea ta şi am plecat în grabă. Am simţit cum ceva s-a rupt în mine; cum privirea mea a devenit rece. Nu ştiam încotro mă îndrept, dar ştiam că era prea mult pentru mine. Sentimentele mă copleşeau, aşa că preferam să fug. Inima-mi bătea cu putere. Credeam că mai avea puţin şi îmi sărea din piept, aşa că mi-am încetinit paşii.
Lumina palidă a lunii nu era un îndrumător prea bun. Încercam să găsesc o ieşire din acea încăpere, dar părea în zadar. M-am resemnat şi am deschis fereastra. Aerul rece al nopţii mă izbise direct în faţă. Am început să tremur, dar nu eram în stare să mă desprind de geam. Eram fascinată de întuneric; de puţinele stele care pătau cerul. În timp ce gândurile mele mă purtau pe alte tărâmuri, o mână m-a cuprins şi m-a făcut să tresar. Nu era nevoie să mă întorc ca să ştiu a cui era. Nu mi-ai vorbit; pur şi simplu m-ai ţinut în braţe ore în şir până când am decis că ar fi mai bine să sparg tăcerea; până când am simţit că ultimul strop de frică din corpul meu s-a scurs. Apoi ţi-am zâmbit, mi-am aşezat buzele peste ale tale şi am dansat. Am continuat să dansăm întreaga noapte, până când soarele a răsărit şi ne-a găsit îmbrăţişaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu