sâmbătă, 7 septembrie 2013

Toamna mea

Odată cu mireasma dulce a toamnei a renăscut şi iubirea mea pentru tine. E mai caldă, mai puternică, mai arzătoare. Abia o mai pot stăpâni. E ca focul ce mistuie pădurile, e ca lemnul ce trosneşte în şemineu, e ca ploaia care spală străzile şi îţi curăţă trupul, e ca zâmbetul unui copil care zăreşte după nori lumina blândă a soarelui. Nu ştiu cum reuşeşti, dar zi de zi mă faci să te iubesc; iar şi iar. Eşti melodia de care nu mă mai satur, eşti rochia pe care nu aş mai da-o jos, eşti parfumul cu aroma căruia mă trezesc în fiecare dimineaţă, eşti pădurea în care mă pierd în fiecare noapte, eşti visul din care nu mai vreau să mă trezesc, eşti lumina care îmi ţine sufletul în viaţă, eşti..tot chiar şi atunci când nu faci nimic. Mereu am ştiut-o, mereu am simţit-o, dar mi-a fost greu s-o recunosc. Poate mi-a fost frică sau poate am fost prea orgolioasă; nici măcar eu nu ştiu. Frica de a o spune cu voce tare.. Da, te iubesc şi te-am lăsat să mă ai. Te-am lăsat să mă vezi aşa cum sunt şi chiar dacă a venit toamna, asta nu înseamnă că m-ai pierdut. Înseamnă că trecerea timpului nu ne îndepărtează, ci mă face să apreciez ce am şi să te iubesc mai mult. Mă face să nu mă mai satur de tine. Eşti cea mai dulce otravă, eşti cel mai blând asasin al meu. Eşti toamna inimii mele, eşti toamna mea.

Un comentariu:

  1. Cit de frumos!
    Am ramas cu zimbetul intiparit pe chip, minute buna, dupa lecturarea textului tau.
    Pentru ca imi place blogul, mi-as dori sa vii pe la mine. http://ionelabejenaru-univers.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere