miercuri, 25 decembrie 2013

Nostalgie

Mirosul de portocale pluteşte în aer. Iar e Crăciunul, iar aştept lipită de geam să ningă, dar se pare că de data asta nu am noroc. Oftez, pentru că fără zăpadă pare o altă zi, lipsită de importanţă. Cad pe gânduri şi mă întreb cum aş putea face ca magia de Crăciun să apară iar, ca atunci când eram copii? Simplu, îi sun pe cei mai dragi oameni din viaţa mea şi îi invit la un ceai.
Prietena mea e plecată în Austria, dar ştiu că şi-ar fi dorit să fie aici. Mă gândesc că poate ea are parte de zăpadă şi sper să îmi aducă şi mie câţiva fulgi când se întoarce. O altă prietenă e la bunici, mâncând cozonac şi furând prăjituri pentru acasă. E în firea ei, aşa că o înţeleg.
Restul sunt lângă mine. Unul dintre ei râde, altul îşi aminteşte că e ultimul Crăciun împreună; că pleacă la facultate. Toţi devin nostalgici şi mă trezesc cuprinsă în braţe. Lacrimile îmi scaldă obrajii. Nu plâng pentru că sunt tristă, ci pentru că îi iubesc, pe fiecare la fel de mult şi totuşi diferit. Şi nu-mi doresc să plece, nu-mi doresc să îi pierd. Bănuiesc că nu-mi rămâne decât să mă bucur de fiecare moment petrecut alături de ei. Să râd, să plâng, să împart, să fug oriunde cu şi pentru ei.
După ce îmi şterg lacrimile, realizez că mai este o singură persoană căreia am uitat să îi spun astăzi cât de mult o iubesc; cât de mult înseamnă pentru mine. Da, e acea persoană pentru care mă trezesc zâmbind; e persoana pentru care noaptea încerc să nu adorm şi totuşi aţipesc cu telefonul în mână. E persoana care îmi face inima să bată mai tare.
E timpul să ştie şi el cât de mult îmi pasă; cât de mult îi voi simţi lipsa şi cât de mult vreau să mă bucur de prezenţa lui acum, mâine..şi în fiecare zi. Mă îmbrac în grabă şi fug. Aştept să-i sar în braţe şi să nu îi mai dau drumul.

marți, 17 decembrie 2013

Şi iarna te iubesc

Lasă fulgii de nea să cadă peste noi. Prinde unul în palmă şi dăruieşte-mi-l; agaţă-mi-l în păr şi apoi sărută-mă blând pe frunte. Ia-mă de mână şi hai să ne plimbăm. Îţi promit că nu te voi întreba de ce.
Ştiu că e frig, ştiu că te grăbeşti să ajungi acasă şi totuşi uită-te în jur. Totul e alb şi liniştit. De mult nu a mai fost aşa. Aş vrea să fug ca un copil, să mă tăvălesc prin zăpadă, apoi tu să mă ajuţi să mă ridic, sau şi mai bine, să mi te alături. Aş vrea să mă laşi să te acopăr cu zăpadă, apoi să te sărut ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Tu ai râde de mine, m-ai lua în braţe şi m-ai încălzi. Mi-ai face seara mai frumoasă; atât de frumoasă încât aş putea sta acolo, îngheţată, ore în şir atâta timp cât ştiu că sunt cu tine.
Deja îţi faci griji şi mă întrebi dacă nu îmi e frig. Dau din cap că nu, căci nu mai pot vorbi. Până şi buzele îmi sunt îngheţate, dar nu vreau să plec. Fac un efort şi te rog să nu mă laşi; te rog să mă ţii în braţe, pentru că e cel mai cald şi mai sigur loc în care îmi doresc să fiu.
Oricât de greu pare uneori, pe-atât de uşor mi-e acum să stau în preajma ta. Mă consumi şi mă faci să trec de la o stare la alta în câteva clipe. Mă faci să râd, să roşesc, să zâmbesc şi nu mă mai satur de tine. E atât de greşit? Pentru că..pare perfect.

Printre fulgii de nea, mă strecor la pieptul tău; atât de aproape încât îţi pot auzi bătăile inimii. Mă opresc câteva secunde, fascinată de tine, apoi te privesc. Mă pierd iar în ochii tăi, ca de fiecare dată. Nu mai ştiu ce să spun şi te sărut. Îţi şoptesc să nu îmi mai dai drumul, iar tu mă strângi mai tare în braţe şi noaptea se lasă peste noi. Nu-mi mai trebuie nimic dacă te am pe tine. Mereu îmi vei face inima să bată mai tare. Mereu îmi vei tăia respiraţia. Mereu mă vei face să te iubesc. Mereu tu vei fi alegerea mea, chiar şi atunci când nu îmi dai de ales. 

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Pentru tine

1. Îmi atingi mâinile, degetele uscate, vârfurile reci. Ne îmbujorăm. Îmi cuprinzi faţa şi, în sfârşit : umed şi apăsat, cald, şovăielnic şi stângaci, încet, adânc şi flămând... În două fracţiuni de secundă îmi aduci universul pe buze. În inimă.
2. În patul tău trăim din iubire. Gurile noastre se hrănesc cu sărutări şi aer, asezonate cu şoapte. În patul tău, îmbrăţişaţi, închipuirile ne par adevărate. În patul tău, cu capetele unul lângă altul, desluşim misterele lumii, răspunsuri la marile întrebări, şi dincolo de toate acestea, distingem un tipar străvechi.
3. În fiecare noapte mă pun în pat şi las un loc lângă mine, sperând că o să vii; sperând că eşti acolo deja. Zâmbesc şi întind mâna spre tine. Rămân dezamăgită deoarece tu nu mi-o cuprinzi şi locul e gol. Când vei veni? Când nu o să mai pleci?

duminică, 8 decembrie 2013

Vreau să mă trezesc lângă tine

Timpul trece atât de greu atunci când te aştept; pare mai leneş ca niciodată, deşi ştie că eu îmi pierd repede răbdarea; deşi ştie cât de mult îmi lipseşti şi câtă nevoie am de tine. Da, deşi ştie toate astea, e nepăsător.
Ca să îl sfidez, eu mă aşez pe pat şi ascult liniştea. Totul e atât de tăcut încât îmi pot auzi bătăile inimii. Par normale până când îmi zboară mintea la tine şi atunci pierd controlul. Chiar am un gol în stomac şi aş putea spune că acei "fluturaşi" dansează prin tot trupul meu. Îmi tremură genunchii, îmi tremură mâinile; obrajii roşesc, privirea mea devine blândă şi visătoare; un zâmbet dulce mi se aşterne pe faţă, iar inima mea radiază de fericire, gata-gata să-mi sară din piept. Asta faci tu din mine. Aş putea spune că eşti ca un drog; unul al năibii de bun.
Uneori mi-ar plăcea să ştiu când şi cum am ajuns aici. Mereu am ştiut că eşti special; mereu mi-ai făcut ziua mai bună, dar niciodată nu am ştiut că te iubesc de fapt. Da, ai auzit bine. Te iubesc şi îmi este mult mai uşor să o spun acum, când în fiecare seară adorm cu gândul la tine, sperând să te strecori printre visele mele şi să mă săruţi blând pe frunte atunci când soarele răsare. Mi-e mult mai uşor să-ţi şoptesc acele cuvinte atunci când mă ţii în braţe şi pare că suntem într-un basm, a cărui poveste nu vreau să-şi găsească sfârşitul.
Aş putea să-ţi spun multe şi vreau să o fac, dar parcă uneori cuvintele nu sunt de-ajuns. Ar trebui să-ţi arăt universul ca să vezi cât de departe aş merge pentru tine. Ar trebui să am infinitul în palmă ca să-ţi pot spune cât de mult te iubesc şi ar mai trebui să am inima ta ca să te poţi uita la mine şi să vezi cea mai fericită fată de pe întreg pământul.
Toate sunt vise şi ele se spulberă atunci când aud o bătaie în uşă. Mă rog să fii tu şi în acelaşi timp mă las cuprinsă de o uşoară teamă; de emoţii.
Îţi deschid şi primul lucru pe care îl observ e zâmbetul de pe faţa ta; mereu acelaşi atunci când mă vezi. Faci câţiva paşi spre mine, timid ca de obicei, apoi mă iei în braţe. Nici nu ai idee cât de mult mi-a lipsit căldura trupului tău; mirosul pielii tale şi atingerea tandră a mâinilor tale.
Mă aşez lângă tine în pat şi-mi las capul pe pieptul tău.Tu îmi mângâi fruntea şi mă strângi apoi cu putere în braţe. Nu am nevoie de cuvinte ca să-mi dau seama că ţi-am lipsit. E atât de plăcut să te ştiu din nou lângă mine; să ştiu că e de-ajuns să mă uit în stânga mea şi să te văd; să ştiu că pot fi iar în braţele tale, că te pot săruta şi că-ţi pot auzi bătăile inimii. Şi în momente ca acesta îmi dau seama cât de mult te iubesc de fapt. Îmi dau seama câtă nevoie am de tine şi fie că vreau să recunosc sau nu, ai inima mea. Depind de tine, de zâmbetul tău şi de privirea ta; depind de braţele tale care mă înconjoară cu atâta căldură, de buzele tale dulci, dar flămânde şi de trupul tău, care pare perfect pentru al meu. Suntem ca două picături de apă; suntem ca un întreg şi nici măcar dacă aş vrea, nu aş putea să renunţ la tine. 
Degetele noastre se împletesc atât de natural , privirile noastre se pierd într-un vârtej de sentimente, iar noi părem mai uniţi ca oricând. Stau în dreapta ta şi nu am de gând să plec. Te iubesc. Am fost, sunt şi voi fi a ta.

marți, 26 noiembrie 2013

Ily

Mi-a fost dor de tine. Mi-a fost dor să mă ţii în braţe, să mă săruţi, să fiu iar a ta. Mi-au lipsit şi convorbirile noastre. Mi-a lipsit sentimentul acela de siguranţă; sentimentul de a ştii că mă iubeşti şi că eşti mereu aici. Toate mi-au lipsit până când am realizat că ţie nu îţi este dor.. aşa că încet-încet începe să nu îmi mai fie nici mie.

vineri, 22 noiembrie 2013

Always



Eşti confuz?

Timpul este atât de nedrept; trişează şi cumva reuşeşte mereu să câştige. Sunt zile,luni, chiar ani când totul e monoton; când pare că totul e la fel şi începi să devii stăpân pe situaţie. Apoi, în câteva minute, totul se schimbă. Pierzi controlul; te pierzi pe tine. 
Obişnuiam să stăm ore-n şir în pat; obişnuiam să-mi las capul pe pieptul tău cald, în timp ce tu mă sărutai cu blândeţe pe frunte. Părea că trăim într-o lume de poveste; eram prinşi într-un glob de cristal şi nimeni nu putea să ne răpească acele clipe; nimeni nu putea să ajungă la noi şi nici să ne atingă.
Seara aş fi putut sta în braţele tale, în timp ce ne lăsam absorbiţi de adierea vântului care se strecura pe fereastră. Aş fi putut privi miile de stele care luminau cerul, dar preferam să te privesc pe tine. Ochii tăi îmi luminau sufletul şi asta era mai mult decât mi-aş fi putut dori vreodată.
Ce s-a schimbat? Nici eu nu ştiu. Mă mai iubeşti? Probabil că da, dar nu suficient de mult încât să ştii ce vrei. Poate că încă te gândeşti la mine, dar nu asta e important. Important este ce faci tu în legătură cu asta, pentru că dacă aştepţi în continuare, va veni o zi în care-ai să mă pierzi; o zi în care nu voi mai fi aici, iar tu te vei întreba "Şi ce mă fac fără ea?". Şi dacă te vei mai întreba "De ce?" îţi voi spune că nu pot rămâne în viaţa cuiva care nu-şi doreşte asta suficient de mult încât să lupte pentru mine; încât să lupte să mă aibă.
Cred că timpul m-a făcut să tânjesc după mai mult; cred că tot el ne-a despărţit de fiecare dată şi tot el ne-a adus împreună în cele din urmă. Oare de data asta cum va fi? Răspunsul încă e la tine.

luni, 18 noiembrie 2013

Cred

1. Eu cred că sufletul pereche te ţine noaptea în braţe, chiar dacă nu e lângă tine.
2. Eu cred că oamenii iartă mereu pentru că speră că ceilalţi se vor schimba; că vor fi mai buni.
3. Eu cred că oamenii îşi cer scuze chiar şi atunci când nu greşesc pentru că nu vor să piardă persoanele dragi lor.
4. Eu cred că orgoliul e de fapt o armură în care ne îmbrăcăm inima pentru a nu fi rănită.
5. Eu cred că niciodată nu vom putea accepta că cineva ne iubeşte dacă noi nu ne iubim pentru ceea ce suntem.
6. Eu cred că orice e posibil; trebuie doar să crezi.
7. Eu cred că nu poţi câştiga ceva, dacă nu rişti.
8. Eu cred că trebuie să renunţi atunci când inima ta încetează să mai spere.
9. Eu cred că fiecare dintre noi simte; că oricui îi pasă, doar că îi este greu să o arate.
10. Eu cred că toată lumea are vise, idealuri şi speranţe.
11. Eu cred că toţi ne facem planuri, dar nu toţi reuşim să le îndeplinim.
12. Eu cred că toţi ne minţim că putem fi mai buni, că de mâine ne vom schimba, dar de fapt nu reuşim.
13. Eu cred că toţi ne punem întrebări la care niciodată nu primim răspunsuri.
14. Eu cred că toţi ne imaginăm tot felul de scenarii înainte să adormim.
15. Eu cred că măcar o dată ne-am dorit să rămânem cu ochii deschişi întreaga noapte, pentru că realitatea e mai frumoasă decât visul.
16. Eu cred că toţi obosim, dar mereu găsim un motiv pentru care să luptăm.
17. Eu cred că mai am multe de învăţat, dar cel mai important este că în sfârşit am reuşit să mă cunosc.

joi, 7 noiembrie 2013

Nu te merit

Atunci când mă trezesc, chipul tău e primul pe care îl văd. Eşti ultimul meu gând înainte de a adormi; eşti cel pentru care trăiesc şi totuşi cel fără de care nu pot trăi. Niciodată nu renunţi; nici măcar atunci când ridic pereţi între noi, nici când sparg dragostea pe care ţi-o port. Braţele tale sunt mereu deschise, gata să mă primească, chiar şi atunci când greşesc. De fapt, în acele momente privirea ta e mai caldă ca oricând şi pari să mă iubeşti mai mult.
Nu te merit şi totuşi tu-mi oferi totul. Atunci când încerc să renunţ şi să plec, tu alergi după mine. Eşti gata mereu să mă prinzi în braţe, să mă strângi la pieptul tău şi să nu-mi mai dai drumul.

Tu eşti lumina ochilor mei; eşti motivul pentru care încerc mereu. Mi-e greu să cred că dintre toţi, ai ales să-mi dăruieşti inima mie. Şi singurul lucru de care îmi e frică e să nu te dezamăgesc.
Poate că nu te merit, dar te iubesc atât de mult încât... nu te pot lăsa să pleci. 

miercuri, 6 noiembrie 2013

Invitaţie la dans

- Dansează cu mine!

Aşa a început tot. Te-ai apropiat de mine cu paşi mărunţi, m-ai cuprins în braţe şi mi-ai şoptit să accept. Simţeam cum respiraţia ta îmi face inima să vibreze de emoţie, cum genunchii mei cedează, cum aveam să cad în braţele tale. Dacă aş fi refuzat atunci, astăzi nu am fi ajuns aici, dar nu am putut. Nu pentru că tu aveai ceva special, ci pentru că pur şi simplu nu îmi place să spun “nu”; nici măcar nu ştiu să spun “nu”.
Zumzetul vocilor, clinchetul paharelor şi muzica aceea veche ne acopereau vocile; făceau din conversaţia noastră un secret îngropat pe veci în zgomot. Atunci când mâinile noastre s-au atins, degetele ni s-au împletit fără întârziere. Fiorii primei iubiri începeau să mă cuprindă într-o îmbrăţişare dulce, în timp ce tu continuai să-mi zâmbeşti. Ochii tăi erau atât de blânzi, privirea-ţi era atât de caldă, iar mireasma pielii tale mă lăsa fără aer.
Am mai dansat de-atâtea ori, în alte seri şi cu alţi oameni, dar niciodată nu am simţit cum corpul meu se completează cu al altcuiva. Niciodată nu am simţit cum un alt trup se lipeşte de al meu perfect. Niciodată nu am simţit cum inimile a doi oameni vibrează la unison.. până să te întâlnesc pe tine.
Rochia de mătase părea să se piardă în acel dans. În timp ce tu erai atât de calm, eu tânjeam după atingerea ta. Îţi căutam buzele; căutam orice petic de piele de care-aş fi putut să mă agăţ. În clipa aceea am rostit ultimul cuvânt..

- Stai!

M-ai privit, uşor surprins. Eu am zâmbit, m-am desprins din îmbrăţişarea ta şi am plecat în grabă. Am simţit cum ceva s-a rupt în mine; cum privirea mea a devenit rece. Nu ştiam încotro mă îndrept, dar ştiam că era prea mult pentru mine. Sentimentele mă copleşeau, aşa că preferam să fug. Inima-mi bătea cu putere. Credeam că mai avea puţin şi îmi sărea din piept, aşa că mi-am încetinit paşii.
Lumina palidă a lunii nu era un îndrumător prea bun. Încercam să găsesc o ieşire din acea încăpere, dar părea în zadar. M-am resemnat şi am deschis fereastra. Aerul rece al nopţii mă izbise direct în faţă. Am început să tremur, dar nu eram în stare să mă desprind de geam. Eram fascinată de întuneric; de puţinele stele care pătau cerul. În timp ce gândurile mele mă purtau pe alte tărâmuri, o mână m-a cuprins şi m-a făcut să tresar. Nu era nevoie să mă întorc ca să ştiu a cui era. Nu mi-ai vorbit; pur şi simplu m-ai ţinut în braţe ore în şir până când am decis că ar fi mai bine să sparg tăcerea; până când am simţit că ultimul strop de frică din corpul meu s-a scurs. Apoi ţi-am zâmbit, mi-am aşezat buzele peste ale tale şi am dansat. Am continuat să dansăm întreaga noapte, până când soarele a răsărit şi ne-a găsit îmbrăţişaţi.

joi, 17 octombrie 2013

Decădere

Sunt înconjurată de oameni; toţi continuă să alerge fără oprire, deşi oboseala îşi lasă amprenta pe chipurile lor. Ridurile şi zâmbetele false, urma de îngrijorare din privirea lor; toate reflectă lupta continuă cu prezentul şi cu propriul lor suflet. Preocupaţi de nimicurile vieţii cotidiene, pierd din vedere lucruri importante. Uită să privească în jur şi ratează cele mai frumoase momente; momente unice care se vor pierde în timp. Ei nu mai ştiu cum să-şi aline inima privind frumuseţea naturii, lumina soarelui, zâmbetele inocente ale copiilor, certurile lipsite de sens ale adolescenţilor, privirea caldă şi plină de grijă a părinţilor sau bucuria primei iubiri.
Mânată de o dorinţă încă necunoscută mie, am încercat să le ţin pasul. Din neatenţie, am lăsat ca inima să-mi scape din buzunar. Cădea cu repeziciune, parcă abia aşteptând să se detaşeze de această lume. 
Îmbrăţişarea pământului era rece. Picăturile de ploaie încercau în zadar să mângâie şi să spele rănile pricinuite de căzătură.
Simţeam cum golul din pieptul meu se adânceşte cu repeziciune, gata să se transforme într-o prăpastie, dar totuşi eram incapabilă să mă mişc. Îmi priveam sufletul întins pe asfalt, dar nu-l mai puteam lua înapoi. Probabil că nici măcar nu-l mai voiam. La ce bun? Nimănui nu-i pasă.
Dacă ai fi aici, mi-ai şopti că ţie îţi pasă; mi-ai şopti că mă iubeşti, dar de fapt cred că aici greşeşti.
Tu nu m-ai iubit. Poate că ţi-am făcut zilele mai frumoase, poate că ţi-am alungat singurătatea sau poate că tu chiar ai fost fericit, dar nu m-ai iubit, pentru că nu distrugi ceea ce iubeşti, iar tu ai făcut-o de atâtea ori; lent, dar sigur.
Îmi amintesc şi acum cum, grăbit şi speriat, alergai prin ploaie; erai complet confuz şi nu ştiai ce vrei, aşa că ai preferat să omori toate speranţele, toate visele mele şi ai strivit singurul lucru bun din mine; mi-ai călcat inima în picioare şi ai lăsat-o acolo, întinsă pe asfalt, să sângereze...şi încă sângerează.

joi, 10 octombrie 2013

Ne-am pierdut?

Mă întreb unde ne-am rătăcit sufletele; încotro a fugit al meu şi în ce direcţie s-a îndreptat al tău să-l caute. Când m-ai pierdut? Căci parcă ieri stăteam în braţele tale, iar astăzi mă simt străină faţă de tot ce mă înconjoară. Privirea ta caldă nu îmi mai înmoaie genunchii ca altădată şi nu mă mai face să te vreau; mă lasă rece. Până şi gândurile mele au uitat de tine, iar inima mea te recunoaşte cu greu. Îşi impune să te iubească, dar nu găseşte nici măcar un motiv pentru care ar trebui să o facă. 
Nu neg că am un gol în piept, ca o prăpastie, în care mă afund de fiecare dată când încerc să mă apropii de tine. Nu neg c-aş vrea să ţip, să plâng; să las lacrimile calde şi-amare să-mi scalde faţa, să-mi topească inima, dar în zadar aştept. Nu mai sunt în stare să simt, să trăiesc şi zâmbetul pe care îl port atunci când mă priveşti e doar o minciună pe care ţi-o spun ca să nu te rănesc.
Poate că ai merita o ultimă atingere, un ultim sărut; o ultimă privire pierdută-n trecut, dar nu ţi le pot oferi acum. Nu pentru că sunt egoistă, ci pentru că dincolo de voalul de nepăsare care mi-a înlănţuit inima, mai există un strop de speranţă. Caută-mă, găseşte-mă! Ia-mă în braţe şi lasă-mă să te cunosc iar. Aminteşte-mi de ce te iubesc şi îţi promit că nu mă vei pierde, dar te rog să faci asta până când nu e prea târziu. Timpul deja se scurge..

joi, 26 septembrie 2013

Sunt a ta

Nu vreau ca altcineva să aibă inima ta, să îţi sărute buzele, să fie în braţele tale, să fie persoana pe care o iubeşti. Nu vreau ca nimeni să îmi ia locul.
Ştiu că am greşit de multe ori, că am ignorat ceea ce simt, dar te iubesc şi e cel mai real lucru pe care l-am simţit până acum. Iubirea pe care ţi-o port mă face să zâmbesc zi de zi şi să-mi doresc să te am. Mereu. 
Nimic nu se compară cu tine. Nici măcar teama de a te pierde.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Toamna mea

Odată cu mireasma dulce a toamnei a renăscut şi iubirea mea pentru tine. E mai caldă, mai puternică, mai arzătoare. Abia o mai pot stăpâni. E ca focul ce mistuie pădurile, e ca lemnul ce trosneşte în şemineu, e ca ploaia care spală străzile şi îţi curăţă trupul, e ca zâmbetul unui copil care zăreşte după nori lumina blândă a soarelui. Nu ştiu cum reuşeşti, dar zi de zi mă faci să te iubesc; iar şi iar. Eşti melodia de care nu mă mai satur, eşti rochia pe care nu aş mai da-o jos, eşti parfumul cu aroma căruia mă trezesc în fiecare dimineaţă, eşti pădurea în care mă pierd în fiecare noapte, eşti visul din care nu mai vreau să mă trezesc, eşti lumina care îmi ţine sufletul în viaţă, eşti..tot chiar şi atunci când nu faci nimic. Mereu am ştiut-o, mereu am simţit-o, dar mi-a fost greu s-o recunosc. Poate mi-a fost frică sau poate am fost prea orgolioasă; nici măcar eu nu ştiu. Frica de a o spune cu voce tare.. Da, te iubesc şi te-am lăsat să mă ai. Te-am lăsat să mă vezi aşa cum sunt şi chiar dacă a venit toamna, asta nu înseamnă că m-ai pierdut. Înseamnă că trecerea timpului nu ne îndepărtează, ci mă face să apreciez ce am şi să te iubesc mai mult. Mă face să nu mă mai satur de tine. Eşti cea mai dulce otravă, eşti cel mai blând asasin al meu. Eşti toamna inimii mele, eşti toamna mea.

miercuri, 24 iulie 2013

Hai să fugim la mare!

Mergeam cu trenul într-o seară de vară şi aveam o singură direcţie. Voiam să ajung cât mai repede pe plajă; să mă arunc în mare şi să mă las purtată de valuri până când braţele tale m-ar fi cuprins şi m-ar fi dus la mal. M-ai fi întins pe nisipul fierbinte şi m-ai fi strâns la piept.. ca şi cum ar fi fost ultima noapte împreună. Privirile noastre s-ar fi pierdut în zare, printre vapoare şi coame înspumate. Eu aş fi fost probabil puţin agitată şi ţi-aş fi zâmbit fără să ştiu de ce. Tu ai fi râs de mine, m-ai fi sărutat pe frunte şi mi-ai fi spus că mă iubeşti.
Visam în continuare, până când glasul tău m-a trezit. Eram încă în tren şi ardeam de nerăbdare. Priveam cerul înstelat şi aşteptam dimineaţa. Aşteptam să văd în depărtare marea şi să simt cum cu fiecare minut ne apropiem de ea. Luna părea să cânte la pian, în timp ce eu mă jucam cu mâinile în părul tău. Mi-au amuţit gândurile. Nu mai ştiam cum să privesc zările fără să adorm. Mi-am lăsat capul pe umărul tău ca să te ţin aproape. Te voiam în visul meu, unde puteai să mă ţii de mână; unde erai raza mea de soare. Acolo buzele îţi erau sărate ca marea, dar nu mă deranja. Acum, mai mult ca niciodată, te voiam. Te voiam doar pentru mine şi gândul ăsta mă speria. Încercam să mă zbat; să înlătur acea idee din mintea mea, care părea să prindă deja contur. Eram atât de aproape şi reuşeam, dacă vocea ta nu mi-ar fi mângâiat auzul, spunând blând : 

- Bună dimineaţa! Am ajuns.

Am coborât în grabă din tren. Mi-am lăsat bagajele şi am fugit pe plajă. Fără să-mi dau seama, te-am luat de mână şi te-am tras după mine. Eram atât de fericită, încât nu-mi mai păsa de nimic. Nu-mi păsa de privirile uimite ale celorlalţi; nu-mi păsa nici măcar de-a ta, căci deja erai lângă mine. Simţeam căldura cu care mă cuprinzi şi voiam să-ţi dau acelaşi lucru. Valurile ne mângâiau tălpile şi ne sărutau gleznele; unul mai blând, altul mai aspru. Aş fi rămas acolo toată ziua..doar noi şi marea.

luni, 29 aprilie 2013

Rămâi!


Cerul era o paletă pentru pictură, iar soarele era o parte din ochii tăi. Valurile de păpădii se întindeau pe câmpiile goale, în timp ce vântul fâlfâia uşor, mângâindu-ne pielea, mişcându-ne genele şi apropiindu-ne unul de altul. M-ai tras spre tine şi m-ai luat în braţe. Inima mea a început să bată mai tare, iar obrajii mei au căpătat o nuanţă trandafirie. Aş fi vrut să îmi controlez trupul, dar era în zadar. În prezenţa ta, uitam chiar şi cum trebuie să respir.
 Buchetul de raze în care ne scăldam chipurile, mă făcea să mă adâncesc şi mai tare în visare. Stând acolo, în braţele tale, nimic nu mai conta. Căldura trupului tău mă copleşea. Privirea ta mă hipnotiza, iar buzele tale dulci îmi tăiau respiraţia. Mă rătăceam printre atâtea îmbrăţisări şi totuşi nu-mi doream să te opreşti.
Soarele se scufunda uşor în spume de culori. Părea că vrea să ne ia cu el, dar tu nu-l băgai în seamă. Zâmbeai şi păreai să-i şopteşti că orice ar fi, tu nu mă vei părăsi pentru nimic. Eram fericită; atât de fericită încât ţi-aş fi dăruit totul, fără să clipesc. Aş fi rămas cu tine până în zori, adormind la pieptul tău. M-aş fi trezit apoi, în timp ce mirosul pielii tale m-ar fi învăluit şi ţi-aş fi şoptit „Bună dimineaţa, soare. Te-aş fi sărutat blând, apoi ţi-aş fi reamintit cât de mult te iubesc; câtă nevoie am de tine şi de zâmbetul tău.
În timp ce gândurile mele prindeau contur, vocea ta m-a trezit din visare. O urmă de tristeţe s-a aşternut peste chipul meu, căci eram pregătită să plec. Ştiam că asta urma.. Voiam să mă ridic, dar tu m-ai prins de mână şi m-ai rugat să rămân. Aş fi crezut că încă visez, dar privirea ta m-a convins că..totul e real. M-am aşezat înapoi în braţele tale şi am adormit înconjurată de iubirea ta. Tot ce puteam auzi era vocea ta. Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc…

luni, 22 aprilie 2013

Şi..te vreau

Amurgul se aşternea peste întreg oraşul. Mireasma dulce a primăverii plutea în aer, inundându-i simţurile. Paşii ei se pierdeau în noapte.
Îşi dorea cu ardoare să ajungă acasă, să se aşeze în pat şi să adoarmă; să se cufunde într-un somn adânc şi să uite de toate îndoielile care îi răscoleau gândurile. 
Lumina palidă a lunii îi mângâia chipul, în timp ce stelele păreau să îi călăuzească paşii. În parc domnea liniştea. 
Nu-i plăcea singurătatea, dar în acea seară singurul tovarăş de drum pe care îl mai avea era cerul. Era atât de pierdută în gândurile ei, încât pentru câteva secunde nu simţi braţele lui înconjurând-o. Credea că visează. Tresări, în timp ce mirosul pielii lui o învăluia. Îi lipsise; îi lipsise atât de tare încât se întoarse cu faţa spre el şi îl sărută. Pentru câteva clipe îşi pierduse raţiunea, apoi se opri. Îl privi în ochi şi se retrase.

- Stai! o rugă el.

Până şi vocea lui îi făcea trupul să vibreze. Genunchii i se înmuiau şi şi-ar fi dorit ca el să o prindă; să o ia în braţe şi să nu-i mai dea drumul, aşa cum îi promise. Încerca din greu să-şi controleze bătăile inimii, dar era în zadar. Prezenţa lui mereu o făcea să se cutremure. Îl privi fix în ochi; acei ochi pe care îi iubea.

- Nu ştiu cum m-ai găsit, dar vreau să pleci. E puţin cam târziu pentru scuze sau pentru regrete.. şi sinceră să fiu, nici nu vreau să le ascult măcar.
- Nu am venit să-mi cer scuze pentru ceea ce simt. Te iubesc şi e cel mai real lucru pe care l-am simţit până acum. Am venit să te întreb dacă ai de gând să îţi asculţi inima sau ai de gând să fugi? Nu pot să înţeleg de ce te îndoieşti, dar vreau să te iau în braţe şi să înlătur frica pe care o simţi.
- Nu vreau! Nu te iubesc şi nici măcar nu-mi mai pasă. Nu îmi e frică să fiu cu tine, dar pur şi simplu nu te vreau.

"Sau poate mi-e frică să nu te pierd..şi apoi să fiu rănită". Gândul o străfulgeră şi o făcu aproape să lăcrimeze.

Nici măcar nu ştia de ce arunca cu atâtea cuvinte în el, dar erau singurele ei arme. Nu-şi dorea să simtă, aşa că se apăra. El o luă în braţe şi o sărută. Îi deschise palmele încleştate şi îi strecură o floare printre degete.

- Dacă nici acum nu ştii ce vrei, cred că ar trebui să plec.. Te iubesc!

Fără să îi mai spună nimic, ea se întoarse cu spatele la el şi îşi continuă drumul. Ochii i se umpluseră de lacrimi, dar nu voia să privească înapoi. Sufletul i se sfâşia sub privirile copacilor bătrâni. Strânse cu putere floarea pe care o avea în mână şi şopti :

- Te vreau pe tine..

sâmbătă, 9 martie 2013

Întrebări şi răspunsuri

Poate nu am apucat să îţi spun până acum, dar sunt mândră de tine şi de ceea ce faci. Ai evoluat şi meriţi să fii apreciat. Felicitări!

http://www.youtube.com/user/razvy3style?feature=g-user-u

luni, 25 februarie 2013

Pentru că..

Cum ai reuşit să îmi furi inima, nici astăzi nu ştiu, dar ştiu că e la tine şi nu o mai vreau înapoi. De ce nu o vreau? E simplu! Pentru că te iubesc, pentru că adorm cu gândul la tine în fiecare noapte, pentru că te strecori printre visele mele şi mă faci să zâmbesc atunci când mă trezesc, pentru că tresar ca un copil atunci când îţi aud numele, pentru că în prezenţa ta corpul meu vibrează, sângele îmi pulsează mai repede în vene, iar bătăile inimii mele o iau razna. Pentru că atunci când mă atingi, simt cum fluturii dansează în stomacul meu, fiorii se plimbă încet pe mâinile mele, iar obrajii mei iau foc. Tu mă faci să nu mai gândesc raţional. 
Te-am provocat de atâtea ori şi te-am lăsat să pleci. M-ai chemat înapoi şi am venit. M-am ascuns în inima ta şi nu am mai vrut să ies. Nu ştiu cum s-a format legătura dintre noi, dar ştiu că îmi place; îmi place mai mult decât orice. Îmi vine să mă arunc în braţele tale de fiecare dată când te văd, să-ţi reamintesc cât de mult însemni pentru mine.. şi dacă uiţi vreodată, doar priveşte-mă în ochi şi vei şti din nou.
Nu ştiu cum ar fi dacă pur şi simplu, ai dispărea şi nu te-aş mai găsi, dar nici nu vreau să ştiu. Simt că nu aş putea trăi fără tine, pentru că ai ajuns să fii ca un drog pentru mine. Zâmbetul tău a ajuns să fie viciul meu.. şi te iubesc pentru asta. Te iubesc pentru tot şi pentru că eşti tu.

joi, 3 ianuarie 2013

Adio..

Îl priveam cu lacrimi în ochi. Zâmbetul dulce de altădată lipsea de pe chipul său. Trupul lui era rigid, iar mâinile îi erau reci. Îmi doream să-l îmbrăţişez, să-l sărut şi să-i încălzesc inima, dar nu puteam. Îl rănisem de prea multe ori cu îndoielile mele. De data asta trebuia sa îl părăsesc, chiar dacă sufletul meu mă implora din răsputeri să nu o fac. Fără mine, putea fi fericit. Îi datoram asta. Măcar atât puteam face pentru serile în care a adormit cu gândul la mine, pentru nopţile în care am apărut în visele lui şi pentru dimineţile în care nu m-a găsit lângă el.
Ochii lui erau cuprinşi de aceleaşi sentimente pe care le cunoşteam atât de bine : căldură şi dragoste. Dacă un străin ne-ar fi văzut, ar fi spus că suntem suflete pereche, dar nu eram. Ne legau multe : amintiri, iubire, încredere, regrete.. dar nici măcar împreună nu erau îndeajuns de multe pentru a ne readuce fericirea de altădată. 
M-am apropiat de el, încercând să zâmbesc şi să par puternică; destul de puternică pentru amândoi. O lacrimă fierbinte i s-a prelins pe obraz, de parcă ştia ce avea să urmeze. Astăzi, ştia că sfârşitul este aproape şi că nu e unul fericit.
Am respirat adânc, încercând să îmi alung temerile, apoi cu o voce tremurândă i-am şoptit :

- Nu te mai iubesc. Uită-mă! Uită că am fost a ta cândva şi că te-am iubit mai presus decât însăşi viaţa. Fii fericit cu altcineva, pentru că eu nu sunt aleasa. Eu sunt doar o umbră trecătoare prin viaţa ta. Într-o zi, cineva va veni şi o va lumina; va risipi toate umbrele trecutului din jurul tău, dar nu voi fi eu aceea. Zâmbetul ei va fi motivul pentru care îţi vei dori să te trezeşti în zori, aşa cum ai fost şi tu odată pentru mine. Adio, te iubesc!

Am fugit fără să-l privesc în ochi. Nu eram îndeajuns de puternică. Inima îmi era îmbibată într-un ocean de regrete, faţa îmi era scăldată în lacrimi, iar motivul pentru a trăi..îl pierdusem.