duminică, 22 aprilie 2012

Never let me go


Luna îşi revarsă lumina palidă asupra oraşului.Totul pare atât de liniştit, încât te-ai putea pierde în acea obscuritate. Numai inima mea nu îşi găseşte locul. Se simte pierdută printr-o mare de oameni. Toţi îi sunt străini, în afară de unul. El e prea ocupat să o observe şi continuă să alerge prin mulţime.  Încerc să îl strig, dar nu reuşesc decât să îi şoptesc numele. Vocea mea se stinge odată cu speranţa. Cad în genunchi, simţindu-mă răpusă şi lipsită de puteri.
Aş fi vrut să renunţ, să mă ridic şi să plec, dar îmi era greu. Am preferat să las emoţiile să-mi conducă trupul. Nu mi-am dat seama că plâng, până când un simplu trecător mi-a întins un şerveţel şi mi-a luat mâna într-a lui, ajutându-mă să mă ridic. Aş fi vrut să îi mulţumesc, dar când l-am privit în ochi, inima a încetat să mai bată. Era el. Nu a spus nimic, ci doar m-a luat în braţe. Mi-a mângâiat cu blândeţe părul şi mi-a sărutat fruntea. Mă simţeam protejată şi..iubită mai mult ca niciodată.
M-a condus acasă, fără să spună nimic. Tăcerea dintre noi nu era stânjenitoare, ci caldă şi plăcută; aproape familiară. Mi-a zâmbit, apoi, cu grijă, s-a desprins de mine. Am făcut câţiva paşi, dar nu am putut continua. Mânată de dorinţă, am alergat spre el şi m-am aruncat în braţele lui. Era pregătit, ştiind parcă că aveam de gând să mă întorc. Printre săruturi şi mângâieri, am reuşit să îngân doar două cuvinte : 
“ - Te iubesc. “ 
Aş fi vrut să nu aştept răspunsul său, dar o parte din mine tânjea după el. Vocea lui caldă mi-a alinat inima şi mi-a alintat auzul cu aceleaşi cuvinte. Eram fericită, pentru că mi-am dat seama ce impact are el asupra mea. Trezeşte în mine sentimente puternice, pe care nu le pot stinge. Pe zi ce trece se intensifică, dar în acelaşi timp se schimbă. Mă surprinde şi mă face să îmi doresc mai mult. 

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Teama de a iubi

Nu credeam vreodată că voi ajunge aici şi totuşi uite-mă : împachetez tot şi mă pregătesc de plecare. Bag mâna în buzunar şi îmi simt inima. Am luat-o înapoi; nu-ţi mai aparţine. O strâng cu putere, cuprinsă de teama de a nu o pierde iar.
Am fost atât de însetată de tine, încât în încercarea mea de a domoli acest sentiment, am pierdut controlul; m-am pierdut pe mine. Vreau să pot zâmbi din nou, fără să îmi fie teamă. Vreau să trăiesc fiecare clipă cu intensitate, ca şi cum ar fi ultima. Nu vreau să mai fiu dependentă de tine. Doare enorm când centrul universului tău pur şi simplu se destramă, iar tu poţi doar să priveşti neajutorat,simţindu-te inutil.
Îmi pare rău pentru că fug de şansa mea de a fi fericită, dar cred că e prea mult pentru mine. Sper să mă poţi ierta, dar renunţ. Închid uşa în urma mea şi plec, ştergându-mi lacrimile amare de pe obraz.

luni, 9 aprilie 2012

Speranţă

O lacrimă se scurge pe obraz, lăsând o dâră amară în urma ei. Mi-e greu să îmi stăpânesc emoţiile de fiecare dată când eşti prin preajmă. Atât de multe de spus şi de făcut, încât o viaţă întreagă mi se pare un nimic în comparaţie cu visele pe care le port în gând. Toate speranţele mele par să zboare odată cu dragostea pe care ţi-o port. Nu ştiu încotro se duc, dar nu le pot face să rămână aici, cu mine. Deşi niciodată nu e prea târziu, de data asta simt că e. Trenul a plecat, iar eu am rămas în urmă, cu ochii în lacrimi. Alerg după el, dar mă lasă în urmă, fără măcar să privească. Disperarea mă cuprinde, iar frica îşi face loc în inima mea, dând la o parte tot ce am construit până acum. Mi-e dor de zilele cu soare, în care ţi-ai fi sacrificat şi ultima suflare doar pentru a-mi privi chipul şi a mă lua în braţe. Unde sunt toate acele emoţii care se aşterneau pe faţa ta atunci când buzele tale îmi furau un sărut? Au dispărut pur şi simplu sau.. ai vrut tu să dispară? Aş vrea să te înţeleg; să ştiu de ce ai devenit atât de rece. De ce nu poţi să zâmbeşti aşa cum obişnuiai să o faci? De ce atunci când spui că mă iubeşti nu te mai cred? Toate promisiunile pe care ni le-am făcut par acum doar nişte amintiri îndepărtate dintr-un alt prezent sau poate dintr-o altă lume.
Chiar dacă nu am nici o alegere de făcut, tu eşti cel pe care îl aleg. Mereu voi fi aici, în urma ta precum o umbră, având grijă de tine şi sperând să-ţi aminteşti de mine.