joi, 26 ianuarie 2012

Poveste de iarnă

Mintea mea zboară prin taina nopţilor de iarnă. De fiecare dată când din cerul alb cad fulgi de nea, îmi amintesc de doi copii ce se iubeau. Mă pierd în iarna noastră ca într-un vis şi zăresc printre fantasme chipul tău. Parcă îţi aud şi acum bătăile inimii. Sufletul tău de argint, născut din fulgi de stele mă cheamă iar spre tine.  Cum aş putea să îl refuz?
Înaintez timidă pe cărare, în speranţa că te voi găsi. Tu dansezi la unison cu fulgii, lăsând paşi grei în urmă, care oricum se vor pierde. Mă priveşti cu blândeţe, dar nu alergi spre mine. Ştii că noaptea nu are sfârşit cât timp zăpada sclipeşte ca un soare palid. Viscolul ne cântă la ureche, în timp ce buzele tale îmi sărută fruntea cu gingăşie. Suntem precum două lumânări într-un sloi de gheaţă; două lumini îmbrăţişate. Din cer cad cioburi de stele, acoperindu-mi chipul. Mă cuibăresc la pieptul tău şi îţi şoptesc :

- Cântă-mi o poveste de iarnă!

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Fly to your heart

Pentru câteva zile am uitat de tine. Nu era la fel de plăcut ca înainte, deoarece ştiam că îmi lipseşte ceva. Acel ceva care obişnuia să îmi aducă un zâmbet pe faţă şi o îmbrăţişare călduroasă de dimineaţă.
Totuşi, astăzi am făcut o greşeală. M-am lăsat din nou condusă de sentimente şi am zburat către inima ta. Era acolo; mă aştepta cu braţele deschise. Credeam că focul dintre noi s-a stins, dar m-am înşelat. Ochii tăi calzi mi-au oferit acel surâs dulce, cu care mi-ai dat viaţa peste cap. Braţele tale m-au cuprins blând. M-ai strâns la pieptul tău de parcă timpul ar fi stat în loc pentru noi. Cuvintele erau de prisos în acel moment. Tăcerea dintre noi nu era una stânjenitoare. Era plăcută. Peste câteva minute,  râdeam amândoi, ca nişte copii pierduţi într-o seară de iarnă. Fulgii de zăpadă au început să cadă din cer, precum fluturii de gheaţă. Dansau în aer, luându-se la întrecere cu vântul. Peisajul era desprins dintr-un basm; acel basm cu final fericit, în care prinţul îşi sărută cu gingăşie aleasa şi apoi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Nu ştiu dacă finalul nostru avea să rămână aşa, dar în acea seară pot spune că m-ai făcut cel mai fericit suflet de pe întreg pământul. Picioarele mi s-au înmuiat şi m-am lăsat cuprinsă în îmbrăţişarea ta. Somnul m-a învelit pe nepregătite cu mantia sa şi m-am cufundat în lumea viselor, unde te-am revăzut. 
Îţi mulţumesc pentru că exişti.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Gânduri la miezul nopţii

Doare atât de tare să pierzi o persoană dragă, dar viaţa te îndeamnă să mergi mai departe. Totuşi ce ştie ea? Cum poţi ignora toate amintirile frumoase pe care le ai cu cel care se hotărăşte să plece din viaţa ta? Deşi nu se oboseşte să închidă uşa, probabil aşa va rămâne mereu, pentru că nu se va mai întoarce.
Armonia surâsului tău îmi îndulceşte dimineaţa, dar apoi realizez că nu mai eşti aici. Chiar dacă nu te pot întoarce din drum, pot să mă agăţ cu disperare de trecut. Este singurul mod prin care îţi pot păstra amintirea vie.
Îmi lipseşti enorm; tu şi toate clipele petrecute împreună. Vreau să mă faci să zâmbesc iar, aşa cum numai tu ştii.