duminică, 5 februarie 2012

Frânturi de iubire

Mă ascundeam printre aşternuturi, încercând să îmi acopăr spatele dezgolit. Fereastra era larg deschisă, lăsând câţiva fulgi de nea să danseze prin încăpere. Mireasma melancoliei pătrundea adânc în nările mele, făcându-mă să tresar. Cât de dulce erai în nopţile de vară, atunci când mă strângeai în braţe şi aşteptai să mă topesc ca o ploaie caldă. Totuşi, iluzia iubirii împărtăşite se năruie în vântul credinţei odată cu venirea iernii.
O lacrimă fierbinte îmi cade lin pe obraz. Dragostea pe care ţi-o purtam cândva acum nu îţi mai aparţine pe deplin. Mă simt legată de trei suflete şi totuşi mereu mă întorc doar la al tău. Primul e atât de gingaş, încât mi-ar fi imposibil să-l ating, de teama de a nu-l răni. Al doilea îmi oferă căldura de care am nevoie, dar simt că nu e suficient. Îmi doresc mai mult de atât. Te vreau pe tine. Tu, cel de-al treilea suflet şi totuşi singurul care contează pentru mine.
Timpul trece cu fiecare gând ce îmi tulbură mintea. Mă simt atât de vinovată, dar nu pot renunţa la tine. Îmi imaginez uneori privirea ta caldă, care mă linişteşte. Doar ea îmi poate potoli setea de iubire şi libertate.
Simt cum inima mi se stinge încet, ca o flacără în blânda adiere a vântului. Mă privesc în oglindă. Disperarea nu se citeşte pe chipul meu. Sunt împăcată; sunt fericită pentru că în fiecare vis te voi putea întâlni din nou. 

9 comentarii:

  1. superba postarea, ma regasesc.
    ai leapsa pe blogul meu;o3

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca întotdeauna, o plăcere să-ți citesc rândurile!

    P.S. Frumoasă imaginea blogului, mi-ai făcut poftă de un ceai.

    RăspundețiȘtergere
  3. Atat de frumoooos ! Bravo !
    Lamaitza are dreptate, imaginea blogului e super<3

    RăspundețiȘtergere
  4. E minunat cand avem de unde alege, iar in vise nimic nu e imposibil!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt noua pe blogul tau, dar pot spune ca imi place... Multa bafta, ah da, imaginea intradevar e superba!

    RăspundețiȘtergere