joi, 26 ianuarie 2012

Poveste de iarnă

Mintea mea zboară prin taina nopţilor de iarnă. De fiecare dată când din cerul alb cad fulgi de nea, îmi amintesc de doi copii ce se iubeau. Mă pierd în iarna noastră ca într-un vis şi zăresc printre fantasme chipul tău. Parcă îţi aud şi acum bătăile inimii. Sufletul tău de argint, născut din fulgi de stele mă cheamă iar spre tine.  Cum aş putea să îl refuz?
Înaintez timidă pe cărare, în speranţa că te voi găsi. Tu dansezi la unison cu fulgii, lăsând paşi grei în urmă, care oricum se vor pierde. Mă priveşti cu blândeţe, dar nu alergi spre mine. Ştii că noaptea nu are sfârşit cât timp zăpada sclipeşte ca un soare palid. Viscolul ne cântă la ureche, în timp ce buzele tale îmi sărută fruntea cu gingăşie. Suntem precum două lumânări într-un sloi de gheaţă; două lumini îmbrăţişate. Din cer cad cioburi de stele, acoperindu-mi chipul. Mă cuibăresc la pieptul tău şi îţi şoptesc :

- Cântă-mi o poveste de iarnă!

12 comentarii:

  1. Lamaitza : Chiar ma voi gandi la asta.
    Multumesc mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hei,organizez un concurs,un fel de olimpiada,as fi incantata sa participi.Toate detaliile le gasesti aici http://concursuriliterare.blogspot.com/!Te astept sa te inscrii pana pe data de 03.02.2012.Imbratisari si zambete!

    RăspundețiȘtergere