luni, 31 octombrie 2011

Melancolie

Mergeam prin parc, păşind printre frunze şi lacrimi. Aşteptam iubirea ce trebuia să sosească din clipă în clipă, dar mi-am dat seama că ea era deja acolo. Plângea cu lacrimi de sânge, în timp ce o frunză îi mângâia sufletul cu tandra-i blândeţe. Cu greu şi-a ridicat privirea şi a strigat către cer : 


- Eu îţi cer soare, tu îmi dai ploi. Eu îţi cer căldură şi primesc frig. Eu îţi cer fericire, tu îmi dăruieşti melancolie. Mi-e teamă de tine, dulcea mea toamnă. Mereu când apari tu, totul se schimbă, inclusiv eu. Întreaga lume se îneacă în griul tău ucigaş de zâmbete, speranţe şi visuri.” 


În timp ce iubirea îşi rostea ultimele cuvinte, mireasma unor crizanteme dăinuia prin aer. Razele soarelui cu miros de gutuie brumată şi castane coapte s-au îndreptat către noi. Toamna păşea cu graţie pe covorul presărat cu aur, în timp ce un zâmbet îi înflorea în colţul gurii. Cu glasul ei suav captase atenţia întregii naturi : 


“ – Promite-mi că mă vei iubi şi îţi voi oferi în schimb orice va dori sufletul tău.”

Simţeam cum inima mea cere cu atâta ardoare, încât am lăsat raţiunea şi dragostea de o parte şi am şoptit : 


 “ - Vreau ploaie, frunze ruginii, ceaţă, alei umede şi flori moarte. ”

duminică, 23 octombrie 2011

Toamna iubirii


Era o seară de toamnă. Părea absolut banală în lumina palidă a lunii. Cerul era împânzit de stele, dar niciuna dintre ele nu avea acea sclipire din privirea lui.
Ea se simţea pierdută. Mergea cu paşi alene pe cărare, încercând să ignore frigul, care deja îi pătrunse cu uşurinţă pe sub haine. Mii de gânduri îi străbăteau mintea. Era atât de confuză încât şi-ar fi dorit să se aşeze pe o bancă şi să-şi petreacă noaptea acolo. Ştia că probabil părinţii ei s-ar fi îngrijorat, dar avea nevoie de o pauză. Îşi dorea doar să fie singură şi să mediteze în tăcere. Nu avea nevoie de nimeni în acele clipe. Neliniştea puse stăpânire pe sufletul ei.
Peste câteva clipe, o lacrimă arzătoare luă naştere din ochii săi. Apoi o alta căzu peste obrajii ei, trezind-o din visare. Plângea, dar nici măcar ea nu ştia de ce. Fără să îi mai pese de ce ar spune trecătorii, s-a aşezat pe o bancă în tăcere şi s-a cuibărit într-un colţ, încercând să se încălzească.
Oamenii erau atât de preocupaţi de grijile lor, încât nici măcar nu au observat-o, dar ei nu îi păsa. Era chiar fericită, căci nu dorea să vorbească cu nimeni.
Peste câteva ore, fata adormise, ţinând în mână singurul lucru care îi mai aducea aminte de el : un colier, care pentru ea însemna mai mult decât propria viaţă. Se cufundase într-un somn adânc, pierdută în lumea viselor. O mână blândă o trezi brusc, mângâindu-i chipul. Ea privi speriată în jur, dar nimeni nu mai era prin preajmă. Alături de ea, stătea un băiat zâmbind. Privirea lui îi părea atât de cunoscută, încât peste câteva clipe, adevărul crunt o izbi drept în faţă. Era chiar el. Cel care îi furase inima, fără să îi ceară permisiunea. Cel care plecase cu speranţele ei şi uitase să se mai întoarcă.
Nu spuse nimic. Doar se cuibărise la pieptul lui, petrecându-şi noaptea alături de el. Băiatul continuă să îi mângâie părul şi să o privească cum doarme, atât de fragedă, în liniştea nopţii.
Dimineaţa îi găsise împreună, stând îmbrăţişaţi. Soarele răsărise mai devreme pentru a-i vedea cât de fericiţi erau, iar luna se despărţise cu greu de ei.

marți, 18 octombrie 2011

The light of my soul

Închid ochii şi tu pătrunzi cu atâta uşurinţă în visele mele, încât încep să cred că poţi zbura. Eşti ca un înger căzut. Lumina ta se estompează atunci când întâlneşte întunericul ascuns în inima mea. Nu vreau să mai pleci, rază de soare. Rămâi cu mine şi descoperă-mă. Îndepărtează gândurile negre din mintea mea. Înlocuieşte-le cu petale albe de trandafir şi acoperă-mă cu mireasma pielii tale.
Sunt orbită de atâta frumuseţe şi puritate. Nu am mai întâlnit niciodată până în această noapte un astfel de suflet. Cald şi tandru te apropii de mine şi îmi iei mâinile într-ale tale. Îmi promiţi că în zori va răsări speranţa unei alte zile mai bune. O altă viaţă alături de tine îmi pui în palmă şi o strângi cu delicateţe, apoi îmi şopteşti : 
"E timpul să te trezeşti. Voi fi chiar lângă tine."
Am deschis ochii, plină de iluzii, dar am observat că nimic nu se schimbase. "Unde eşti?" am strigat înspre cer. Răspunsul l-am găsit chiar în palma mea. Petala albă a unui trandafir era acolo, îmbibată cu parfumul tău. Un zâmbet delicat mi-a înflorit în colţul gurii, ştiind că noapte următoare aveai să apari din nou, îngerul meu. Urma să mă iei în braţe şi să-mi spui cât de mult ţi-am lipsit, apoi eu să mă pierd în puritatea ta şi să mă las purtată pe aripile tale într-o lume a viselor.

joi, 13 octombrie 2011

Sorry seems to be the hardest word


M-am întrebat de nenumărate ori de ce nu ma iubeşti. De ce nu poţi să mă iubeşti? Şi nopţi întregi am plâns. Dimineţile calde de vară le-am petrecut stând în pat şi lăsând suferinţa să mă învăluie. Dar nu am avut curajul să-ţi spun despre toate aceste lucruri care m-au frământat de-a lungul timpului. Poate că nici astăzi nu aş fi avut curaj, dacă nu erai tu.
Tu, cel de care m-am îndoit de atâtea ori. Tu, cel pe care nu l-am crezut capabil să mă iubescă , mi-ai deschis ochii, dar nu într-un mod brutal. Ai fost blând şi doar prin şoapte m-ai făcut să realizez cât de tare m-am înşelat. Nu ştiu dacă ai încetat să mă iubeşti, dar eu ştiu sigur că nu mă voi opri, decât atunci când cineva îmi va smulge inima din piept. E prea mult pentru tine, ştiu. Prea multă dragoste, care răsare de nicăieri. Dar nu o pot opri.
Îmi pare rău că ţi-am ascuns adevărul până astăzi. Am crezut că ţinându-l pentru mine, va fi doar un vis, iar atunci când mă voi trezi, sentimentele vor dispărea. Din nou, am greşit. Îmi pare rău pentru tot şi chiar dacă pare simplu, uneori să-ţi ceri scuze pare să fie cel mai greu lucru din lume. Mai ales atunci când îmi cer scuze în faţa ta.

luni, 10 octombrie 2011

Şi astăzi iubesc


Stropii mărunţi de ploaie se preling pe geam. Lacrimile mele arzătoare se scurg o dată cu trecerea timpului.  Îmi lipseşti atât de mult.
Poate că eram nişte copii, dar ne iubeam. Înca îmi aduc aminte cum mă ţineai în braţe. Sufletul meu era plin de căldură. Soarele se oglindea în el cu atâta drag, încât simţeam o durere dulce, scăldată în plăcere. În ochii mei se reflecta lumina blândă a acelor zile de vară şi asta datorită ţie. Acum nu mi-a mai rămas decât o amintire, pe care o preţuiesc mai mult decât viaţa însăşi.
Aş vrea să îţi mai văd doar o dată chipul. Tu ai alunga furtuna care s-a abătut peste trupul meu. Rafalele de vânt şi norii plini de nostalgie s-ar risipi numai la simpla ta atingere.
Cum aş putea să uit cum noi ne iubeam prin mansarde? Cum aş putea să uit cum mă strângeai la pieptul tău, încălzindu-mi trupul îngheţat? Pur şi simplu, nu pot.
Sunt poveşti ce ard neîncetat; poveşti ce se nasc din iubire, iar a noastră e una dintre ele. Aş putea să strig că sunt printre stele, atunci când eşti cu mine. Deşi mulţi nu cred, fluturii chiar există. Eu simt magia lor de fiecare dată când gândurile mele zboară pe aripi de zefir către tine.
Acum, de fericire am să plâng, căci şi astăzi iubesc o amintire. Dulcea ta amintire...

luni, 3 octombrie 2011

Zâmbet

Astăzi, dăruieşte-i unui străin unul dintre zâmbetele tale. S-ar putea să fie singura rază de soare pe care o vede întraga zi. Asupra acestui lucru am contemplat întreaga noapte. Sună atât de frumos şi uneori mă întreb dacă este cu adevărat real. Atunci când îmi zâmbeşte cineva, primul lucru care îmi vine în minte este să îi zâmbesc înapoi. Aş putea spune că e ca un relfex, pe care nu îl pot controla. Mi-ar plăcea ca toată lumea să poată împărţi zâmbete în fiecare dimineaţă. Viaţa ar fi mult mai frumoasă dacă în loc de o poruncă, am primi un surâs blând şi o strângere călduroasă de mână. Oare nu ar fi mai simplu ca atunci când cuvintele nu-şi au rostul, să zâmbeşti pur şi simplu şi să te arunci în braţele celui iubit? Ba da, ar fi. Dar poate că atunci destinul nostru ar căpăta un alt sens. Lipsit de greutăţi. Lipsit poate chiar şi de suferinţă, pentru că în acel moment am avea tendinţa de a schimba lacrima amară cu un zâmbet dulce.
Aş vrea să văd feţe fericite peste tot -  Oameni, mergând pe stradă, cu o privire senină şi plină de înţelegere. Copii, alergând cuprinşi de veselie pe câmpul împânzit cu flori. Iar eu, culegând un buchet de zâmbete şi dăruindu-ţi-l ţie, cititor drag.

duminică, 2 octombrie 2011

Perfect


Noi suntem precum o melodie făra cuvinte. Îţi pot citi gândurile, numai privindu-te în ochi. Ştiu fiecare cuvânt pe care urmează să-l rosteşi, pentru că am învăţat să te cunosc cu adevărat. Am devenit un fel de umbră a ta. La orice pas, eu voi fi lângă tine. Te voi susţine. Te voi prinde, înainte să cazi şi-ţi voi şopti că te iubesc. Ştiu că şi tu ai face la fel pentru mine. Nu mă întreba de ce, dar pur şi simplu ştiu.
Tu eşti simfonia sufletului meu. Nu mi-aş dori să schimb absolut nimic la tine. Tu eşti cea mai frumoasă parte a zilei. Ai inocenţa unui copil. Ai strălucirea unui răsărit de soare. Ai calmul unui bătrân şi răbdarea pe care adesea o au părinţii cu cei mici. Eşti perfect. Perfect pentru mine. Eşti precum curcubeul după ploaie. Îmi luminezi fiecare clipă, doar fiind alături de mine. Îmi faci ziua mai bună atunci când zâmbeşti. Da, ai cel mai frumos zâmbet din lume, doar atunci când eşti alături de mine. Asta cred eu, înseamnă să iubeşti.

I’d give my heart. I’d give my soul. Just for you, my love.