marți, 29 martie 2011

O clipă de coşmar


         Era târziu. Cerul negru se întindea deasupra mea,lăsându-mă în obscuritate. Eram atât de pierdută în întuneric,încât nici măcar nu îmi aminteam de ce eram acolo. Am încercat să desluşesc siluetele din jurul meu şi am realizat că eram într-o pădure.
        Am făcut câţiva paşi înainte, apoi am tresărit la auzul unui zgomot. Vântul ţipa printre ramuri, dirijând copacii într-un dans înflăcărat. Îmi era frică. Inima îmi împietrise în piept. Aş fi vrut să dispar, căci luna deja se pierduse printre umbrele nopţii. Simţeam că mă paşte o furtună. Presiunea aerului îmi smulgea braţele cu putere, iar în sufletul meu încolţise o presimţire proastă. Sentimentul mă pângărea în acea noapte. O picătură mă surprinse, apărând brusc de nicăieri. Nu o puteam vedea,dar o puteam simţi. Îmi căzuse pe obraji, încercând să mă înduplece să mă ascund şi să scap de pericolul iminent. Voiam să las noaptea să pătrundă în mine; să ascult tunetele şi să privesc lumina fulgerului,dar nu puteam.
        La auzul primului tunet am tresărit. A fost de-a dreptul înfiorător. Atât de înfiorător încât mi-a dat palpitaţii. Am început să alerg, neştiind pe unde ar trebui să mă conducă paşii mei. Rafalele de vânt şi spectacolul de lumini îmi provocau dureri de cap. Începeam să cred că îmi este frică de fenomenele atmosferice, dar am încercat să alung cu putinţă acea idee din capul meu. Trebuia să gândesc coerent, pentru a reuşi să ies din locul acela pustiu şi sinistru.
         M-am oprit pentru a privi acel peisaj desprins dintr-un film de groază. Picăturile de ploaie continuau să cadă peste creştetul meu, iar norii curgeau în depărtări, vărsându-şi furia. Stăteam pe loc, împietrită, ascultând tunetul cu faţa brăzdată de lacrimi. Priveam cu teamă copacii, care parcă nu mai rezistau mult timp în ţărână. Sfârşitul lor era pe-aproape.
         Simţeam cum mă rătăcesc printre copaci, având senzaţia că acea pădure era un labirint, fără ieşire. Pentru câteva secunde mi-am ridicat privirea spre cer.  Picăturile de ploaie se agăţau de aţe luminoase şi apoi dispăreau odată cu ele, în zare. Oare aşa urma să dispar şi eu? ” m-am întrebat în gând. Daca urma să fiu lovită de un trăsnet? ” Puteam să rămân acolo, întinsă pe jos, lipsită de viaţă. Doar un corp inert, acoperit de frunzele copacilor, căzute în urma furtunii. Nu îmi doream o astfel de soartă, căci auzisem despre astfel de cazuri şi trebuie să recunosc că mă îngrozeau. Sau poate că urma să ard într-un incendiu declanşat de un fulger.” Ultimul gând care mi-a zburat prin minte, m-a trezit din visare. De ce gândeam atât de negativ? Puteam măcar să fiu optimistă. Voiam să mă agăţ cu putere de ultima speranţă pe care o mai aveam şi să încerc să scap.
          O lacrimă arzătoare s-a desprins din ochii mei şi s-a prelins pe obraz. Atunci o imagine fugară mi-a trecut prin faţa ochilor şi m-am întrebat în sinea mea : „ Oare visez? Răspunsul venise peste câteva secunde, căci peisajul din jurul meu a început să se distorsioneze şi m-am trezit în patul meu, gâfâind. Eram transpirată şi abia puteam să respir, dar eram fericită. Totul luase sfârşit, iar acea furtună nu fusese decât o clipă de coşmar, pe care încercam cu disperare să o alung din mintea mea.

luni, 21 martie 2011

Hold on

Hold me.
In your arms.
Don't let me go.

Hold me.
In your heart.
Our hearts will be as one.

Hold me.
In your soul.
Let our passions burn as a firey flame.

Hold me.
Can you feel it?
The undeniable love we have for eachother.
It's unmistakable.

Hold me.
Nearer to you.
I know you feel it too.

Hold me...
And never..
Let me go.

vineri, 11 martie 2011

Rătăcire

O rază blândă de lumină, călăuzită de soare pătrunse în cameră. M-am ridicat cu greu din pat şi m-am îndreptat către fereastra. Am deschis-o, apoi am simţit cum o mireasmă îmbătătoare îmi inundă toate simţurile,scăldându-le într-un izvor de plăcere. Era primăvara.
Credeam că o dată cu venirea acestui anotimp, viaţa mea va fi pictata cu stropi de fericire şi speranţă, dar m-am înşelat. Deşi natura se trezise la viaţă, simţeam cum inima mea rămâne împietrită. Acelaşi gol îmi oprea respiraţia, iar gândurile mele purtate pe aripi de vânt tot la tine zburau.
De ce ? M-am întrebat în şoaptă,încercând să îmi ţin sentimentele în frâu. Mereu era aceeaşi întrebare, lăsată fără răspuns. Întotdeauna aceleaşi gânduri care mă bântuiau nopţi întregi,fără sens. Eram pierdută într-un labirint,rătăcind prin amintiri. Eram doar un naufragiat al viselor de odinioară şi totuşi am încercat să evadez din anonimat, însă fără noroc.

marți, 8 martie 2011

Random


SUNT doar un simplu om.
AŞ VREA să pot zâmbi din toată inima.
PĂSTREZ amintirile.
MI-AŞ DORI să pot zbura.
NU ÎMI PLACE ipocrizia.
MĂ TEM de suferinţă.
AUD şoaptele rostite de el.
ÎMI PARE RĂU când greşesc.
ÎMI PLAC oamenii sinceri.
NU SUNT aşa cum aş vrea să fiu.
CÂNT în fiecare zi.
NICIODATĂ nu am reuşit să fac tot ceea ce mi-am propus.
RAR uit lucruri.
PLÂNG din cauza unor lucruri dureroase.
NU SUNT MULŢUMIT de mine.
NU ÎMI PLACE să pierd.
SUNT CONFUZ când o persoană deosebită mă priveşte intens.
AM NEVOIE de iubire.
AR TREBUI să am mai multă încredere în mine.

duminică, 6 martie 2011

Mulţumesc


Ştiu că probabil această scrisoare nu va ajunge niciodată în mâinile tale şi poate că nici măcar nu se va lăsa descifrată de privirea ta caldă,dar totuşi simt nevoia să aştern pe hârtie acest sentiment pur care izvorăşte din adâncurile sufletului meu.
Ai apărut în viaţa mea pe neaşteptate, într-un moment în care nu aveam nevoie de un umăr pe care să plâng,dar totuşi ,indiferent de asta, ai rămas. Apoi totul s-a destrămat în faţa ochilor mei şi fiecare vis pe care l-am avut a început să se risipească în vânt. La fel şi speranţele mele. Voiam să renunţ la tot. Nu mai puteam să zâmbesc cu adevărat. Fantasmele trecutului începeau să mă bântuie în fiecare clipă. Erau peste tot, sorbind din mine fiecare picătură de viaţă.  Mă simţeam atât de pustiită şi de goală pe dinăuntru,încât nici măcar nu puteam să plâng.
Aş fi vrut să las totul baltă şi să fug,dar tu nu m-ai lăsat. M-ai încurajat şi chiar fără să ştii, mi-ai dat motive să vreau din nou să trăiesc. Un simplu zâmbet de-al tău îmi însenina ziua,iar atingerea ta era acea mângâiere blândă după care tânjeam de atâta vreme.
Astăzi îţi sunt mai recunoscătoare ca niciodată şi chiar daca poate nu e de ajuns, vreau să ştii că ... te iubesc.