duminică, 4 decembrie 2011

Doar tu


Parfumul nopţilor de vară dăinuie şi astăzi în sufletul meu. Încă nu am uitat de fericirea pe care mi-o aduceau în dar zorii zilei. Totuşi, cea mai de preţ amintire pe care o am eşti chiar tu, sau mai bine spus, noi.
Acum privesc cu nostalgie spre trecut. Mi-e dor de zilele în care mă luai în braţe şi îmi spuneai cât de frumoasă sunt prin ochii tăi. Lumea parcă era la picioarele noastre. Mi-e dor şi de zâmbetul tău senin, care îţi înflorea timid în colţul gurii la vederea chipului meu.
Toate aceste pagini desprinse dintr-un basm îmi lipsesc, deşi le păstrez cu drag într-un colţ de suflet. Mereu vor rămâne acolo, brodate cu cretă pe asfaltul cenuşiu al inimii mele.
Acum zâmbesc, căci de astăzi vom umple şi mai multe foi cu povestea noastră de iubire. Opt luni au trecut de când am început prima oară să scriem, si totusi cerneala nu s-a terminat. Încă sperăm amândoi; visăm cu ochii deschişi că nu se va termina niciodată.
Mulţumesc  pentru lacrimile pe care le-am împărţit împreună; mulţumesc pentru serile în care ne plimbam până târziu, ţinându-ne de mână.
Îţi sunt recunoscătoare pentru că mi-ai arătat că mă iubeşti, atunci când meritam mai puţin. Când pretindeam că sunt bine, tu ştiai adevărul. Ştiai cum să mă faci să am încredere în mine şi să mă simt deosebită.
Pentru toate aceste lucruri aş vrea să te răsplătesc întreaga viaţă. Lasă-mă să îţi arăt că în aceste opt luni m-ai făcut fericită. Lasă-mă doar să te iubesc.

3 comentarii: