marți, 8 noiembrie 2011

Timp, prieteni şi zâmbete

Încă sunt puţin nedumerită. Timpul chiar trece cu repeziciune, fără să privească spre trecut. Nu iartă pe nimeni, nici măcar pe mine. Nu pentru că aş fi o persoană specială, ci pentru că parcă mai ieri învăţam să scriu şi să citesc, iar astăzi îmi dau seama cât de mult am crescut defapt. M-am maturizat, cu sau fără voia mea. Şi în curând se pare că împlinesc 16 ani. Pentru unii poate e o vârstă absolut banală sau poate încă fragedă, dar pentru mine are o semnificaţie specială. Probabil şi pentru că am urmărit prea multe emisiuni pe MTV, dar asta ar fi o altă poveste.
În primul rând, nu mă îndoiesc de faptul că voi zâmbi toată ziua. Voi fi emoţionată, dar mai ales fericită, căci voi avea alături de mine persoanele care chiar contează. Ele fac diferenţa. Acele persoane care ştiu totul despre mine, care mă acceptă şi mă iubesc aşa cum sunt. Ei sunt prietenii mei, care îşi vor împărţi timpul şi zâmbetele lor cu mine, iar asta nu e ceva uşor.
Sunt nerăbdătoare, într-adevăr, dar nu sunt singura. În ultimul timp, toată lumea mă întreabă ce-mi doresc sau ce m-ar încânta să primesc. Totul se învârte în jurul aşa-zisei mele petreceri. Atmosfera de sărbătoare e ca la ea acasă. Să înceapă calvarul! Încă puţin şi voi putea spune cu mândrie că am 16!
Un vis devenit realitate.

2 comentarii:

  1. Vai, ce senzație ciudată te copleșește când nostalgia și amintirile explodează în mintea ta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Într-adevăr este o senzaţie cu adevărat ciudată.

    RăspundețiȘtergere