duminică, 23 octombrie 2011

Toamna iubirii


Era o seară de toamnă. Părea absolut banală în lumina palidă a lunii. Cerul era împânzit de stele, dar niciuna dintre ele nu avea acea sclipire din privirea lui.
Ea se simţea pierdută. Mergea cu paşi alene pe cărare, încercând să ignore frigul, care deja îi pătrunse cu uşurinţă pe sub haine. Mii de gânduri îi străbăteau mintea. Era atât de confuză încât şi-ar fi dorit să se aşeze pe o bancă şi să-şi petreacă noaptea acolo. Ştia că probabil părinţii ei s-ar fi îngrijorat, dar avea nevoie de o pauză. Îşi dorea doar să fie singură şi să mediteze în tăcere. Nu avea nevoie de nimeni în acele clipe. Neliniştea puse stăpânire pe sufletul ei.
Peste câteva clipe, o lacrimă arzătoare luă naştere din ochii săi. Apoi o alta căzu peste obrajii ei, trezind-o din visare. Plângea, dar nici măcar ea nu ştia de ce. Fără să îi mai pese de ce ar spune trecătorii, s-a aşezat pe o bancă în tăcere şi s-a cuibărit într-un colţ, încercând să se încălzească.
Oamenii erau atât de preocupaţi de grijile lor, încât nici măcar nu au observat-o, dar ei nu îi păsa. Era chiar fericită, căci nu dorea să vorbească cu nimeni.
Peste câteva ore, fata adormise, ţinând în mână singurul lucru care îi mai aducea aminte de el : un colier, care pentru ea însemna mai mult decât propria viaţă. Se cufundase într-un somn adânc, pierdută în lumea viselor. O mână blândă o trezi brusc, mângâindu-i chipul. Ea privi speriată în jur, dar nimeni nu mai era prin preajmă. Alături de ea, stătea un băiat zâmbind. Privirea lui îi părea atât de cunoscută, încât peste câteva clipe, adevărul crunt o izbi drept în faţă. Era chiar el. Cel care îi furase inima, fără să îi ceară permisiunea. Cel care plecase cu speranţele ei şi uitase să se mai întoarcă.
Nu spuse nimic. Doar se cuibărise la pieptul lui, petrecându-şi noaptea alături de el. Băiatul continuă să îi mângâie părul şi să o privească cum doarme, atât de fragedă, în liniştea nopţii.
Dimineaţa îi găsise împreună, stând îmbrăţişaţi. Soarele răsărise mai devreme pentru a-i vedea cât de fericiţi erau, iar luna se despărţise cu greu de ei.

7 comentarii:

  1. Poveștile cu final fericit durează doar câteva secunde, dar nimeni nu știe ce se întâmplă după.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Lamaitza : Asa se intampla mereu.
    @Scriitor anonim : Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cat de frumos...intra-devar povestile cu final fericit dureaza cateva secunde si sunt si destul de rare:) Felicitari pt post!

    RăspundețiȘtergere