luni, 31 octombrie 2011

Melancolie

Mergeam prin parc, păşind printre frunze şi lacrimi. Aşteptam iubirea ce trebuia să sosească din clipă în clipă, dar mi-am dat seama că ea era deja acolo. Plângea cu lacrimi de sânge, în timp ce o frunză îi mângâia sufletul cu tandra-i blândeţe. Cu greu şi-a ridicat privirea şi a strigat către cer : 


- Eu îţi cer soare, tu îmi dai ploi. Eu îţi cer căldură şi primesc frig. Eu îţi cer fericire, tu îmi dăruieşti melancolie. Mi-e teamă de tine, dulcea mea toamnă. Mereu când apari tu, totul se schimbă, inclusiv eu. Întreaga lume se îneacă în griul tău ucigaş de zâmbete, speranţe şi visuri.” 


În timp ce iubirea îşi rostea ultimele cuvinte, mireasma unor crizanteme dăinuia prin aer. Razele soarelui cu miros de gutuie brumată şi castane coapte s-au îndreptat către noi. Toamna păşea cu graţie pe covorul presărat cu aur, în timp ce un zâmbet îi înflorea în colţul gurii. Cu glasul ei suav captase atenţia întregii naturi : 


“ – Promite-mi că mă vei iubi şi îţi voi oferi în schimb orice va dori sufletul tău.”

Simţeam cum inima mea cere cu atâta ardoare, încât am lăsat raţiunea şi dragostea de o parte şi am şoptit : 


 “ - Vreau ploaie, frunze ruginii, ceaţă, alei umede şi flori moarte. ”

13 comentarii:

  1. "Întreaga lume se îneacă în griul tău ucigaş de zâmbete, speranţe şi visuri.” =P~

    E poate unul dintre cele mai frumoase articole ale tale :o3

    RăspundețiȘtergere
  2. Pff...interesanta postarea.De cele mai multe ori primim ceea ce dam.

    RăspundețiȘtergere
  3. eu nu cred asta,Danyela .

    RăspundețiȘtergere
  4. @Danyela : Multumesc.
    @Anonim : Eu cred ca uneori chiar asa se intampla.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pur si simplu nu ma mai satur sa citesc,ai cromatizat atat de bine cuvintele intre ele incat iti da o stare de euforie sau cel putin mie imi da starea aceasta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Scrii foarte frumos,ma bucur ca te-am intalnit!

    RăspundețiȘtergere