luni, 12 septembrie 2011

Emoţiile unui boboc


Cu fiecare clipă mă simt tot mai aproape de sfârşit; sfârşitul de care am încercat să mă ascund până acum cu atâta ardoare.  Primii paşi pe care îi voi face în prima zi de şcoală nu vor mai fi purtaţi pe aceeaşi cărare, străbătută de mine timp de opt ani. Va trebui să o las de izbelişte; să o părăsesc, lăsând alte suflete să păşească pe ea cu aceleaşi emoţii pe care le aveam şi eu la început.
Când mă gândesc la prima zi de liceu, simt un nod în gât şi un gol imens în piept. Mi-e frică, dar nici măcar nu ştiu de ce.  Defapt, s-ar putea să ştiu. Nu voi mai vedea aceleaşi chipuri primitoare în prag. Nimeni nu mă va mai îmbrăţisa, spunându-mi cât de mult se bucură să mă revadă şi cât de mult i-am lipsit întreaga vară. Va fi un nou capitol din viaţa mea; presărat cu bune şi cu rele. Sper doar să-i pot face faţă, pentru că i-am promis cuiva că niciodată nu voi înceta să lupt. I-am promis că voi fi la fel de determinată ca până acum, că voi ştii ce îmi doresc şi că voi păşi cu grijă pe treptele vieţii. I-am promis că voi face tot posibilul pentru a nu cădea de pe vreo treaptă, dar dacă se va întâmpla, voi încerca să mă ridic doar pentru el şi am de gând să-mi ţin promisiunea cu orice preţ. Nu contează la ce va trebui să renunţ sau cu ce mori de vânt va trebui să mă lupt.
Acum privesc pozele vechi cu foştii mei colegi şi zâmbesc. E timpul să le las deoparte, să-mi iau geanta şi să plec. “E un nou început. Zâmbeşte şi totul va fi bine.” mi-ar fi zis ei. Cu lacrimi de sânge, îmi mut privirea de pe ele şi mă îndrept spre uşă. Scot cheile şi plec. “ Mult succes, bobocel. “ îmi urează şi mama din bucătărie.
Şi uite că am plecat. Cerul pare mai senin astăzi dimineaţă. Soarele pare mai arzător decât până acum. Nici măcar în zilele de vară nu era atât de zâmbitor şi asta doar pentru că am pornit pe alt drum. Mă las cuprinsă de emoţii şi continui să merg. În urma mea rămânde doar un gust amar.

6 comentarii:

  1. Foarte frumos descris și, dacă stau să mă gândesc, cred că puțini bobocei se mai simt așa. Acum, mai nou, majoritatea sunt atât de încrezători și lipsiți de griji și emoții, n-ai treabă. Apropo, tu ești în clasa a 11-a, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. I know about that feeling, trust me. Bobocel, bobocel. Toată lumea spune că se va transforma în ceva mai frumos decât ne putem aştepta această perioadă a adolescenţei. Eu una încă sunt în dubiu, aştept să simt gustul a ceea ce-mi este prezentat de ceilalţi ca fiind "de neuitat". Baftă! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Succes in primul an de liceu Nico >:d< Sper ca ai inceput cu dreptul, si ar trebui sa privesti cu optimism cei patru ani care vor urma, pentru ca, cu bune sau cu rele, vor fi cei pe care ti'i vei aminti cu cel mai mare drag :)

    RăspundețiȘtergere