duminică, 25 septembrie 2011

Dare to dream


Cu ochii în lacrimi, păşesc pe apă. Încerc să ajung la tine, dar vederea mi-e înceţoşată. Îmi este atât de frică să nu mă rătăcesc pe drum şi să mă pierd în neant. Ridic capul spre cer şi zăresc o stea. Pare atât de vie, încât tresar. Lumina ei mă orbeşte. O privesc cu veneraţie, apoi îmi plec ochii în jos. Nimic nu s-a schimbat. Mai fac câţiva paşi, dar sunt în zadar. Tăcerea domneşte în continuare. Îmi pot simţi bătăile inimii. Îmi pot auzi respiraţia accelerată de temerile mele. Unde eşti?
Aş fi vrut să strig spre tine. Poate aveai de gând să mă auzi, dar vocea mea era pustiită. Nu puteam să scot nici măcar un sunet. Mă simţeam atât de neputincioasă. Nu mă puteam lupta cu necunoscutul. Nu în noaptea asta, când totul părea atât de înălţător, pe lângă fiinţa mea mică şi pricăjită. Eram precum un peşte care se zbate pe uscat; precum o pasăre fără aripi; precum un copil fără vise. Cum am ajuns aşa, nici eu nu mi-am dat seama. Îmi aminteam doar că m-am pus în pat, după o zi obositoare şi ultima mea dorinţă fusese doar să adorm; să mă cufund în lumea viselor şi să uit de realitate. Oare se îndeplinise?
Răspunsul veni aprig şi scurt. M-am trezit, căzând parcă din cer. Razele blânde ale soarelui se strecurau printre jaluzele. Un firişor mic de lumină îmi mângâia faţa acoperită de broboade lungi de transpiraţie. Totul era bine acum. Nu fusese decât un vis urât. Aşa cum l-ar numi cei mai mulţi dintre noi, un coşmar.

2 comentarii:

  1. Un coșmar plin de emoții. Mă întreb oare, când te-ai trezit din coșmar, gâfâiai?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, nu gafaiam. Dar aveam o senzatie foarte ciudata. Ca si cum visul facea parte din realitate.

    RăspundețiȘtergere