duminică, 21 august 2011

Povestea unui suflet

Eram astăzi pe drum, iar priveliştea de afară îmi purta gândurile spre alte tărâmuri. Pentru câteva clipe m-am desprins de realitate, dar un coşmar m-a trezit. Un copil era întins pe jos; parcă visa. În jurul său, o mantie sângerie îl învăluia cu atâta rapiditate, încât nu mi-am dat seama că pe obrajii mei curgeau lacrimi arzătoare de durere. Atunci cruda realitate mi-a deschis ochii. Copilul acela nu visa. Mantia din jurul lui nu era din caşmir, ci din sânge, iar ultima lui suflare tocmai îi fusese luată cu atâta nepăsare. Bătăile inimii sale se opriseră, iar sufletul lui se înălţase la cer. Murise...atât de fraged, atât de devreme.
Mi-am întors privirea de la acel tablou pictat cu sânge şi durere şi am izbucnit în plâns. Fiecare lacrimă era un omagiu adus pentru acel copil, a cărui viaţă se curmase atât de brusc.

9 comentarii:

  1. ce trist...
    dar fiecare plecam la un moment dat

    RăspundețiȘtergere
  2. Atat de trist...si ce e trist e ca uneori "pleaca" cei care nu au niciun motiv, cei pe care lumea ii vrea aici, cei de care au nevoie...cei despre care nu te'ai astepta niciodata sa plece, daramite atat de devreme, si atat de subit...si mai ales cand e cineva la care tii...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu pot să cred că ai luat parte la un asemenea scenariu.

    RăspundețiȘtergere
  4. te chinui cu o leapsa:d
    nu e obligatorie.

    RăspundețiȘtergere