marți, 21 iunie 2011

Amurg de vise

Sunetul dulce al valurilor îmi mângâia blând auzul. Priveam cu sfială marea; acea întindere nesfârşită care adăpostea atâtea taine în profunzimea ei. Aş fi putut să mă pierd în intensitatea ei, dacă micii stropi de apă nu s-ar fi luat la întrecere cu vântul şi n-ar fi ajuns la picioarele mele, făcându-mă să tresar. Apa era rece, dar sentimentul acela pe care-l transimtea era dureros de plăcut. Îmi mângâia cu tandreţe pielea, răspândind fiori în interiorul meu.
Am privit temătoare linia orizontului. Soaerele avea să apună curând. Dârele acelea lungi şi rozalii prevesteau sfârşitul zilei. Micul bulgăre de lumină parcă se scufunda în mare, contopindu-se cu ea şi lăsându-se cuprins în îmbrăţişarea ei. Regina palidă a nopţii, luna, îşi făcea loc printre norii trecători.
Deşi noaptea îşi împletea pânza ei rară, amurgul acesta avea ceva special; putea îndeplini vise. M-am aruncat în apă, lăsându-mă purtată pe aripi de zefir, profund impresionată de frumuseţea inocentă a acelui peisaj. Şi visând, visând...

11 comentarii:

  1. E perfecta! :X
    Ador cum ai descris amurgul :X

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb articol :X Descrierea este minunata de la iceput pana la sfarsit :X Felicitari >:d<

    RăspundețiȘtergere
  3. Superba aceasta descriere!Nu am cuvinte....Felicitari!!!:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu pot să cred.

    Uită-te la postarea mea la „Inocență”.
    Superbă înfiriparea amurgului cu sosirea lunii în peisaj.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc. Ma voi uita imediat :*

    RăspundețiȘtergere
  6. super mersi mersi mersi ai descris perfect :* :x

    RăspundețiȘtergere