sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Amintire

 "Memorii stinse , niciodată aprinse. 
Niciodată lăsate să dispară."

Sentimente învăluite în păreri de rău mă apăsa acum. Iluzii pierdute în fum pe suflet cad în picuri. Regretele sunt învelite în umbre. Din iubirea noastră au rămas doar urme. Şi ele sunt vagi şi par a fi uitate într-un colţ ascuns şi întunecat. Gândul că te-am avut şi te-am pierdut mă urmăreşte. Te-am avut şi ai plecat. Speranţa care atunci mai exista, acum se stinge. Mână întinsă spre tine , acum se frânge. Impresii şi resemnare . 
Încercarea de a te uita nu dă rod. Deşi plantate demult, aceste gânduri, nu par să răsară, sau pur şi simplu , nu pot. Iubirea nu vrea să moară. Tremur de dor atunci când mă atingi. Când în braţe mă strângi simt că visez. Şi chiar visez pentru că asta nu se mai întâmplă. Te simt golit de orice simţire pentru mine. Caut lumina care mă va duce la tine, dar e stinsă şi nu reuşesc să o mai aprind. Focul dintre noi nu mai arde ca la început. Aproape că s-a stins.
Să plâng nu pot, pentru că până să ajung la lacrimi, tu vei fi plecat, vei fi doar o amintire la fel de vagă ca urmele de sentimente ce încă ne mai unesc.

vineri, 26 noiembrie 2010

Gânduri


Am ajuns la capăt de drum . Parcă deja simt gustul sângelui inundându-mi toate simţurile , oprindu-mi respiraţia şi făcându-mă să mă cutremur de durere . O lacrima arzătoare se pierde pe obrazul meu , în căutarea luminii . Cu fiecare secundă simt cum inima îmi pulsează mai tare , iar sângele îmi aleargă mai repede prin 
vene , ca şi când ar vrea să evadeze . Nu îmi mai rămâne decât o singură soluţie . Mă las purtată de gânduri , înecându-mă în întunericul propriului meu trup , lăsând fiecare iluzie în urmă . 
Pânza nopţii îmi acoperă privirea pierdută , furându-mi speranţele , aminitirile şi ...sufletul.


Suflet amar...

Suflet amar, îndurerat de patimi sublime, de sentimente apăsătoare, de gânduri abstracte întinse pe şiraguri de iluzii. Inima frântă uitată în cupola timpului, scăldată în lacrimi de amor, păstrată în tainele întunecate ale unui suflet rănit de speranţe deşarte. Asta e tot ce am de la tine, de la cel pe care îl adoram, care mă fascina, care mă făcea să respir mai dinamic...cel pe care îl iubeam. Vise năucitoare, iluzii incandescente, aparenţe înşelătoare, speranţe spulberate, astea sunt urmările iubirii mele. Trădată, uitată, pustiită de gânduri aprigi, aşa sunt acum. Tânjesc după tot ce era odată, sublimul sentiment, suprema tentaţie a oricărui suflet, pe care tu ai spulberat-o cu nepăsare, cu indiferenţă. Tu...tu ai schimbat totul. Cu ce drept îţi însuşeşti fericirea mea? Cu ce drept îmi capturezi fiecare zâmbet? Cu ce drept spulberi universul existenţei mele? Cu ce drept pui lacăt pe visele mele? Te-ai infiltrat în toată gândirea mea, mi-ai întunecat raţiunea şi mi-ai condus viaţa după reguli nescrise. Eşti înzestrat cu indolenţă, ai darul insensibilităţii, iar eu...suspin amar din vina acestora.
  Petrec ore în şir într-o transă adânca, meditând la tot ce se petrece. Cu greu reuşesc să opresc şiroaiele de cristale fierbinţi şi umede care îmi cad necontenit pe obraji. Ce simt când mă gândesc la tine? Repulsie . Mă faci să te resping prin tot ce eşti acum, iar tu în loc de scuze , îmi oferi un val de apatie. Privesc bulversată la trecut, acele clipe de mult apuse, care radiază de zâmbete, împliniri, scântei, emoţii...un vis frumos. Cândva credeam cu atâta amploare în vorbele tale care îmi dădeau încredere şi speranţe pentru viitor. Ştii să minţi foarte frumos . Nu îmi spuneai romane de dragoste sau poezii, doar simple cuvinte care însemnau atât de mult. Însemnau? Încă mai înseamnă, sunt păstrate în taină , în catacombele raţiunii mele.
    Mereu îmi spun că timpul le rezolvă pe toate, că timpul vindecă rănile sufletului . Mie nu mi le vindecă, mi le adânceşte mai tare. Ştiu că sentimentele tale s-au stins, însă, mai sper ca într-o zi, eu voi fi cea pentru care se vor reaprinde. Sunt pierdută într-un labirint de emoţii, cu fiecare pas mă rătăcesc mai mult, sunt tulburată de tot ce se petrece, mă îneaca suspinele şi lacrimile amare care nu îşi mai au rostul şi totuşi există. Aparent tu eşti centrul dulcilor dezastre care îmi sunt năpăstuite. Tu eşti centrul chinurilor care s-au abătut asupra mea, cel care îmi aduce tristeţea în cale. Şi totuşi nu regret nimic din tot ce am făcut, nu regret ca te-am cunoscut, regret tot ce am putut să fac şi nu am făcut. Lucrurile simple, dar complicate care puteau creea acea legătură care să ne unească mereu. Speranţele mele se sting aşa cum cad frunzele toamna, rând pe rând. Nu poţi cere mai multă lumină de la soare, nu poţi cere mai puţină apă de la ploaie, iar eu, nu pot cere iubire de la tine. E mult prea complicat pentru tine tot ce am scris? Atunci, nu încerca să înţelegi . Nu vei întelege niciodată . Am încercat să îţi arăt cât de mult te iubesc, dar nici asta nu ai înţeles, când...era atât de simplu. Am încercat să îţi desluşesc gândurile, cuvintele, în speranţa că voi găsi răspunsuri la întrebările care îmi revin mereu în minte, dar nu am reuşit decât să mă procopsesc cu alte întrebări...la care nu voi găsi răspunsuri niciodată. Privesc derutată, şi nu înţeleg de ce căldura din sufletul meu nu pătrunde în inima ta de gheaţă pentru a topi şi ultima urmă de răceală . Nu am reuşit să îmi îndeplinesc ţelul. Aud ecoul slab al bătăilor inimii, şi surprinsă observ că sunetul vag al amintirilor încă mai dăinuie în timp. Strecor sub miile de iluzii puţină fantezie pentru a atinge împlinirea supremă a sublimului sentiment. Mă declar învinsă de indiferenţa ta, de nepăsarea de care dai dovadă, pe care o simt ca pe o săgeată ce-mi străpunge inima. Las pentru poeţi cuvintele, eu nu sunt decât o fată simplă, iar încercările mele disperate de a-ţi demonstra ceva ce nu mai există de mult, sunt în zadar. Stingher într-o lume aprigă, fără sentimente, în care nimănui nu îi pasă de mine, iar acum nu îţi mai pasă nici ţie . Spun asta de parcă ţi-a păsat vreodată. Am încercat de mii de ori să-mi demonstrez că nu mă meriţi, dar fără nici un rezultat. Acum...m-am trezit la realitate, în universul în care tu nu mai exişti ca ideal, ca aspiraţie supremă, în care, tu eşti banal, ca tot ce ne înconjoară. Nimic din ce a fost nu mă mai afectează, nu mă mai aruncă în lacrimi. Acum e trecut şi asa va fi mereu...

vineri, 19 noiembrie 2010

Happy b'day !

Zâmbeşte ! Ai 15 ani .

Păşeşte'ţi cu zâmbete umbra
Şi lasă'ţi visurile să zboare
Peste dealul unde apune lumea
Peste nori şi peste zare .

Şi într'un mâine îndepărtat

Ridicăţi aripile spre ele
Să le prinzi lâng'un copac
Ce'ţi va şopti "eşti printre stele" .

Fii vocea sufletelor surde

Ce n'au găsit în vise note
Şi soarele pe fructe crude
Cu dinţii reci ai unei cobre .

Şi zboară ca un fluture

Zboară mai sus decât se poate zbura
Iar fiecare stea să'ţi scuture
Câte'o dorinţă, de ziua ta .

miercuri, 17 noiembrie 2010

Raze de speranţă

Visul vine pe stoluri de fluturi albaştri , fiecare dintre ei aducând o bucurie , 
o plăcere , o clipă de uitare . Dar stolul se împrăştie , iar fluturii gingaşi dispar . Aş mai da orice pentru o clipă de visare şi pentru una de 
uitare .
Mi'ar plăcea să plutesc în mări de plăceri , să fiu scăldată în căldură , să fiu dorită ... să fiu iubită , dar realitatea mă chinuie .
Probabil fiecare dintre noi visează . În adâncul sufletului simt o plăcere arzătoare , atunci când mă aşez pe pat şi dau frâu liber sentimentelor , fără să mă gândesc la consecinţe . Îmi place să mă dezbrac de trăirile mele sufleteşti , dar când lumina blândă a soarelui pătrunde pe fereastra mea , luminându'mi chipul , îmi dau seama că e timpul să revin la cruda realitate şi să ma trezesc din visare .
Deşi tot ce e mai frumos e interzis ,sufletul încă rămâne deschis, iar stropii de dor amar cad peste el , încerând să îmi aline durerea . 
Şi chiar dacă totul pare pierdut , mai am încă raze de speranţă .

marți, 16 noiembrie 2010

Vara …


M-am săturat pur şi simplu să tot aud veşti proaste care să îmi strice week-end-ul. E mult mai bine vara , când nu ştii când e week-end şi când nu . Sunt singurele momente când poţi să trăieşti fără să te gândeşti la noţiunea timpului . Tot ce trebuie să urmăreşti este momentul când apare luna . Atunci e ora de cină .
Ştii cum e să fii îndrăgostit? E atunci când cel de care te-ai îndrăgostit îţi va rămâne în suflet tot timpul chiar dacă nu mai ai nici o legătură cu el.  Eu cred că m-am îndrăgostit de vară. E singurul lucru pe care îl aştept cu atâta ardoare tot anul,e singurul lucru care mă mai face să sper, e singurul lucru care mă face să zâmbesc fără să vreau, să visez,să iubesc.
Singurele momente ale anului când poţi pleca undeva departe de toate grijile,unde poţi să fugi de ce nu-ţi place,să întâlneşti alţi oameni noi,să socializezi,să-ţi dai seama ce eşti si cât de mult îţi poţi depăşi limitele. Singurele momente când poţi să dormi cât vrei , fără să auzi o sonerie tâmpită . Singurele momente când poţi să alergi de nebun încotro vrei,să ieşi când vrei,să faci ce vrei, să îţi iei un tricou şi nişte pantaloni şi să pleci. Nu trebuie să îţi iei un hanorac în ghiozdan,nu trebuie să încalţi nişte ghete care nu-ţi plac , la care se desfac mereu şireturile,nu trebuie să îţi iei o geacă care te face de 3 ori cât eşti tu. Trebuie să fii exact cum eşti tu. 
Singurele momente când poţi să mergi prin nisip, să gemi de plăcere la contactul pielii cu valurile mării, când înghiţi apă sărată,dar nu-ţi mai pasă de asta. Îţi pasă doar că ai ajuns acolo. Locul unde te îndrăgosteşti, unde devii cu totul alt om şi faci lucruri care le auzi doar în poveşti şi nu crezi că ţi se întâmplă chiar ţie .Când fluturii devin ca pescăruşii care zboară deasupra valurilor. Când fluturii cântă practic şi zboară peste tot, nu doar într-un loc îngrămădit din stomac. Când mintea devine mai deschisă,când trupul în sine devine mai deschis la noi plăceri şi experienţe. Când tremuri la atingerea unei mâini , la contactul a două buze diferite .Când nu-ţi mai simţi picioarele tocmai pentru că poţi şi pentru că ştii că nu ai ce păţi rău. Nu să stai rigid de teama de a nu te ataşa datorită timpului puţin rămas pentru tine. Ai alte gusturi vara,vrei culori deschise,vrei optimism,vrei rock,vrei să înnebuneşti de fericire ,vrei să faci tot ce nu poţi face în general. Poţi cânta şi poţi dansa pentru că nu ai nimic în spate care să te oprească. Nu trebuie să iei şosete care miros îngrozitor după jumătate de zi. Poţi face orice pentru că nimeni nu va râde de tine pentru faptul că vrei să trăieşti. În alte anotimpuri li se pare ciudat că visezi să faci asta,şi nu-ţi rămâne decât alternativa de a cânta între cei patru pereţi.
Mi-e dor de ea. Şi ceea ce simt acum nu poate fi descris în cuvinte. E doar… un gol imens în piept , precum o prăpastie , care tânjeşte după o vreme caldă. E ceva care simte că nu mai suportă, un pitic din cap care nu va mai dansa până când muzica nu va porni. Acea muzică e vara, e stimulentul de care am nevoie, surplusul de energie. E ceea ce mă menţine vie.

vineri, 12 noiembrie 2010

Prieteni

Aşa cum am spus şi în postul anterior , aş vrea să vorbesc puţin despre prietenii mei . Deşi sunt conştientă că niciodată nu le voi putea mulţumi îndeajuns de mult pentru tot ceea ce au făcut pentru mine , măcar încerc .
În primul rând , aş vrea să vorbesc despre colegii mei , pe care îi cunosc din clasa întâi şi pe care îi consider a doua mea familie . Împreună cu ei am învăţat atât de multe lucruri  şi am trecut prin diferite experienţe . Unele plăcute , altele mai puţin plăcute , dar totuşi îi iubesc pentru că ei sunt o parte din mine . 
Mai sunt alte persoane , cu care nu am avut ocazia să vorbesc faţă în faţă , dar mi-ar plăcea enorm de mult să am această oportunitate . Indiferent din ce colţuri ale ţării sunt , mereu şi-au făcut timp pentru mine şi mi-au fost alături . Datorită lor am realizat că există şi o altfel de prietenie şi că nu contează distanţa dintre două persoane , atâta timp cât între ele există o legătură puternică.
Şi ajung la cei pe care îi numesc simplu , prieteni . Ei sunt cei care mă fac să zâmbesc zi de zi . Alături de ei aş putea sta o sută de ani şi probabil nu m-aş plictisi , sau cel puţin , nu de una singură .
Împreună cu ei am râs , am vorbit , am băut , m-am distrat şi probabil asta e tot ceea ce contează . Poate unii dintre ei nu simt acelaşi lucru , dar eu am ajuns să ţin foarte mult la aceste persoane şi fără ei , viaţa mea ar fi pustie . 
Ştiu că mulţi dintre ei mi-au dat sfaturi şi m-au încurajat , dar un singur lucru mi-a rămas întipărit în minte şi în suflet . 

" Never give up and keep your dreams alive . "


joi, 11 noiembrie 2010

Micile bucurii ale vieţii

Una dintre micile bucurii ale acestei vieţi este prietenia şi una dintre fericirile prieteniei este aceea de a avea cui să încredinţezi un secret.
Atunci când eşti alături de prietenii tăi ai un sentiment inexprimabil de siguranţă , fără să trebuiască să îţi cântăreşti gândurile sau să fi nevoit să îţi măsori cuvintele.


Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin.
Aş putea scrie un roman întreg despre ce înseamnă prietenia adevărată pentru mine , dar nu am de gând să fac asta . Sau cel puţin , nu acum .
Multe persoane intră în viaţa noastră , iar altele pleacă , dar prietenii rămân mereu acolo sau în cel mai bun caz , îşi brodează numele lor cu cretă pe asfaltul cenuşiu al inimilor noastre , marcându-ne pe viaţă . 
Poate devin din nou sentimentală , dar asta sunt eu şi nu am cum să mă schimb .
Am cunoscut multe persoane până acum şi cred că am aflat multe lucruri despre cel mai pur sentiment , pe care noi îl numim simplu , prietenie .
Nu cred că aş putea să scriu despre toate persoanele importante din viaţa mea , deoarece ar fi destul de multe , dar voi încerca totuşi să mă rezum doar la câteva în următorul post .
Aici am vrut doar să precizez ce înseamnă prietenia pentru mine şi sper că am reuşit să fac asta , fără să aberez prea mult . 

Vis de toamnă


Un vis …

Atât de pustiu este sufletul tău fără ea, ca o barcă fără vâslaş, pe fluviul uitării de sine… Dragostea a devenit un concept stângaci şi arid. Prea mult soare duce la insolaţie, şi dacă nu ai apă la tine, trebuie doar să te ascunzi la umbra unui copac şi să sapi după ea. Nu eşti o bestie, ca să fii în stare să îţi bei propriul sânge, iar mizeria în care eşti nu te inspiră.
Bineînţeles că trăieşti într-o epocă în care poţi scăpa imediat dacă deţii un  telefon mobil şi ai destul credit, dar nu şi de data aceasta. Şi ştii de ce? Pentru că probabil nu ai acoperire şi oricum nimănui nu-i pasă de tine.
Nu mai ai puterea să treci şi peste această încercare… Şi ce poţi, totuşi, să faci? 
Simplu: te trezeşti din somn. A fost doar un vis urât…

miercuri, 10 noiembrie 2010

Emoţie de toamnă



A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
Cu umbra unui copac, sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
C-au  să-mi crească aripi ascuţite pân' la nori,
C-ai să te-ascunzi într-un ochi străin,
Şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
Iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi-o prefac
Într-o dragoste mare.

Who I am ?
















Name: Nicoleta
Born: 19 . Noiembrie
Favourite Color: Black
Favourite movie: Letters to Juliet
Personal Quote: " I finally understood what true love meant . Love meant that you care for another person 's hapiness more than your own , no matter how painfull the choices you face might be . "
Eyes color: Brown
Favourite song: Amy Lee feat Seether - Broken .