vineri, 26 noiembrie 2010

Suflet amar...

Suflet amar, îndurerat de patimi sublime, de sentimente apăsătoare, de gânduri abstracte întinse pe şiraguri de iluzii. Inima frântă uitată în cupola timpului, scăldată în lacrimi de amor, păstrată în tainele întunecate ale unui suflet rănit de speranţe deşarte. Asta e tot ce am de la tine, de la cel pe care îl adoram, care mă fascina, care mă făcea să respir mai dinamic...cel pe care îl iubeam. Vise năucitoare, iluzii incandescente, aparenţe înşelătoare, speranţe spulberate, astea sunt urmările iubirii mele. Trădată, uitată, pustiită de gânduri aprigi, aşa sunt acum. Tânjesc după tot ce era odată, sublimul sentiment, suprema tentaţie a oricărui suflet, pe care tu ai spulberat-o cu nepăsare, cu indiferenţă. Tu...tu ai schimbat totul. Cu ce drept îţi însuşeşti fericirea mea? Cu ce drept îmi capturezi fiecare zâmbet? Cu ce drept spulberi universul existenţei mele? Cu ce drept pui lacăt pe visele mele? Te-ai infiltrat în toată gândirea mea, mi-ai întunecat raţiunea şi mi-ai condus viaţa după reguli nescrise. Eşti înzestrat cu indolenţă, ai darul insensibilităţii, iar eu...suspin amar din vina acestora.
  Petrec ore în şir într-o transă adânca, meditând la tot ce se petrece. Cu greu reuşesc să opresc şiroaiele de cristale fierbinţi şi umede care îmi cad necontenit pe obraji. Ce simt când mă gândesc la tine? Repulsie . Mă faci să te resping prin tot ce eşti acum, iar tu în loc de scuze , îmi oferi un val de apatie. Privesc bulversată la trecut, acele clipe de mult apuse, care radiază de zâmbete, împliniri, scântei, emoţii...un vis frumos. Cândva credeam cu atâta amploare în vorbele tale care îmi dădeau încredere şi speranţe pentru viitor. Ştii să minţi foarte frumos . Nu îmi spuneai romane de dragoste sau poezii, doar simple cuvinte care însemnau atât de mult. Însemnau? Încă mai înseamnă, sunt păstrate în taină , în catacombele raţiunii mele.
    Mereu îmi spun că timpul le rezolvă pe toate, că timpul vindecă rănile sufletului . Mie nu mi le vindecă, mi le adânceşte mai tare. Ştiu că sentimentele tale s-au stins, însă, mai sper ca într-o zi, eu voi fi cea pentru care se vor reaprinde. Sunt pierdută într-un labirint de emoţii, cu fiecare pas mă rătăcesc mai mult, sunt tulburată de tot ce se petrece, mă îneaca suspinele şi lacrimile amare care nu îşi mai au rostul şi totuşi există. Aparent tu eşti centrul dulcilor dezastre care îmi sunt năpăstuite. Tu eşti centrul chinurilor care s-au abătut asupra mea, cel care îmi aduce tristeţea în cale. Şi totuşi nu regret nimic din tot ce am făcut, nu regret ca te-am cunoscut, regret tot ce am putut să fac şi nu am făcut. Lucrurile simple, dar complicate care puteau creea acea legătură care să ne unească mereu. Speranţele mele se sting aşa cum cad frunzele toamna, rând pe rând. Nu poţi cere mai multă lumină de la soare, nu poţi cere mai puţină apă de la ploaie, iar eu, nu pot cere iubire de la tine. E mult prea complicat pentru tine tot ce am scris? Atunci, nu încerca să înţelegi . Nu vei întelege niciodată . Am încercat să îţi arăt cât de mult te iubesc, dar nici asta nu ai înţeles, când...era atât de simplu. Am încercat să îţi desluşesc gândurile, cuvintele, în speranţa că voi găsi răspunsuri la întrebările care îmi revin mereu în minte, dar nu am reuşit decât să mă procopsesc cu alte întrebări...la care nu voi găsi răspunsuri niciodată. Privesc derutată, şi nu înţeleg de ce căldura din sufletul meu nu pătrunde în inima ta de gheaţă pentru a topi şi ultima urmă de răceală . Nu am reuşit să îmi îndeplinesc ţelul. Aud ecoul slab al bătăilor inimii, şi surprinsă observ că sunetul vag al amintirilor încă mai dăinuie în timp. Strecor sub miile de iluzii puţină fantezie pentru a atinge împlinirea supremă a sublimului sentiment. Mă declar învinsă de indiferenţa ta, de nepăsarea de care dai dovadă, pe care o simt ca pe o săgeată ce-mi străpunge inima. Las pentru poeţi cuvintele, eu nu sunt decât o fată simplă, iar încercările mele disperate de a-ţi demonstra ceva ce nu mai există de mult, sunt în zadar. Stingher într-o lume aprigă, fără sentimente, în care nimănui nu îi pasă de mine, iar acum nu îţi mai pasă nici ţie . Spun asta de parcă ţi-a păsat vreodată. Am încercat de mii de ori să-mi demonstrez că nu mă meriţi, dar fără nici un rezultat. Acum...m-am trezit la realitate, în universul în care tu nu mai exişti ca ideal, ca aspiraţie supremă, în care, tu eşti banal, ca tot ce ne înconjoară. Nimic din ce a fost nu mă mai afectează, nu mă mai aruncă în lacrimi. Acum e trecut şi asa va fi mereu...

8 comentarii:

  1. Frumos :) si trist =(( urasc sa vad ca te simti asa, si mi'ar placea sa pot sa fac ceva incat sa te fac sa te simti mai bine, dar stiu ca nu prea am sanse, dar stiu ca mereu ajuta sa te descarci in scris, eu sunt dovada vie ;)) sper doar sa fii fericita, fiindca meriti cu adevarat, alte cuvinte sunt de prisos. Si cred ca e unul dintre cele mai frumoase texte pe care le'am citit :X

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne,cat de mult m-am simtit intre aceste versuri...am plans ca un copil :(

      Ștergere
  2. Nico.. tuta mea. :X
    Esti geniala si tu stii asta.. >:d<
    Mereu scrii lucruri care il fac pe citiror sa simta pur si simplu ceea ce simti tu.
    Te iubesc, tuta.. >:d< :X
    Felicitari pentru un articol superb!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc enorm , fetelor :*
    Stiti ca asta inseamna foarte mult pentru mine >:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. Uite viitoarea noastra poiata :x
    Ti-as da rating 4739 din 5, dar esti pe blogspot :-J Las' ca merge :>
    Astept posturi noi :P :> >:D<

    RăspundețiȘtergere
  5. Poiata defapt esti tu , dar nu trebuie sa iti divulg secretul :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Nicooo ..:X:X
    Este pur si simplu genial :x
    m-a facut sa lacrimez :(((
    E incredibil :O :x
    Trebuie sa multumim ca ai acest dar , de a ne incanta pe toti :x

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu e nevoie sa fi atat de politicoasa , Anna . :*
    Si stii ca nu vreau sa te vad lacrimand :-w

    RăspundețiȘtergere