vineri, 8 ianuarie 2016

Again

„ I never meant for you to know me. I never meant to let you in. But then, I should not have kissed you. Not the first time. Certainly not the second. “

vineri, 18 decembrie 2015

Dragă mamă,

Intru în casă și simt miros de portocale. Mă arunc în brațele tale și las lacrimile să se scurgă pe obrajii mei rumeni. Acești stropi de bucurie și de dor pe care nu am îndrăznit să ți-i dau până acum, cad pe rochia ta nouă.
Da, mamă! Mi-ai lipsit atât de mult și dacă aș putea, aș fi din nou fetița ta. Te-aș lăsa să îmi împletești iar codițe, să-mi cumperi cele mai frumoase rochii, să mă răsfeți ca pe o prințesă. Știu că niciodată nu ai încetat de fapt să faci asta. Doar eu am crescut și fără să vreau, m-am îndepărtat, dorindu-mi să fiu independentă, să par matură, dar azi știu că fără tine sunt nimic. Și că mereu am să mă întorc acasă, în brațele tale, să plâng, să râd, să fiu eu.
Îmi pare rău pentru clipele în care ți-am închis telefonul și te-am lăsat să te îngrijorezi. Îmi pare rău pentru nopțile nedormite și pentru reproșurile pe care le-ai primit, deși nu le meritai.

De Crăciun, cel mai frumos cadou ar fi să mă iei în brațe și să mă ierți. Îți mulțumesc!  

sâmbătă, 12 decembrie 2015

Cadoul meu

Pășesc grăbită pe stratul subțire de zăpadă; aproape că încep să alerg. Luminile mă îndrumă spre tine și totul pare o poveste de Crăciun. Dorința ta s-a îndeplinit: fulgii de nea cad din cer, dansând un ultim vals cu vântul. Pe chipurile oamenilor se citește fericirea, pe al meu nerăbdarea.
Te văd și în colțul gurii îmi înflorește un zâmbet timid. Mă iei în brațe și atunci știu că și dorința mea a prins viață. Aș vrea să nu îmi mai dai drumul, să stăm acolo îmbrățișați în timp ce fluturii de gheață ne îmbracă, dar tu mă iei de mână și mă conduci spre casă.
Niciodată nu mi-am dorit ceva cu atâta ardoare, iar acum că am îndrăznit să o fac, realitatea e mai frumoasă decât orice vis. În casă, mirosul de portocale plutește în aer, iar cadourile ne așteaptă sub brad. Nu vreau să desfac niciunul, pentru că tu ești cel mai frumos cadou.

Mă pun în pat lângă tine și îmi așez capul pe pieptul tău. Te las să-mi iei toate grijile, să mă faci să râd și să-mi luminezi Crăciunul. Bătăile inimii tale sunt cel mai frumos colind, iar îmbrățișarea ta e cel mai călduros pulover.

vineri, 13 noiembrie 2015

Așteptându-te

E aproape miezul nopții. Inima îmi bate cu putere, în timp ce mâinile mele îți caută trupul printre așternuturi. Singurul lucru pe care îl găsesc e telefonul. Aș vrea să te sun și să-ți spun că nu mai vreau să aștept, vreau să vii mai repede acasă. Încep să zâmbesc ca un copil prostuț, căci iar îmi fac griji inutile și creez tot felul de scenarii. Poate că mi-am ales greșit facultatea și adevărata mea menire era cinematografia.
Nu pot să adorm fără să te văd lângă mine, fără să știu că ești bine, așa că încerc să îmi ocup timpul și mă rog să nu fie o noapte lungă. Iau o foaie de hârtie și încep să înșir gânduri și vise, amintiri și speranțe. Sunt toate pentru tine, toate cu tine. Zâmbesc iar și lacrimi mici îmi inundă ochii. Sunt atât de norocoasă să iubesc, să te iubesc. Îmi promit în gând că am să te apreciez mai mult, că am să-ți demonstrez mai des cât de mult însemni pentru mine și încerc să pătrund pe tărâmul viselor. Încă nu pot. Mă uit la ceas. E ora 3 și niciun semn de la tine. Să te sun? Să mai aștept? Iau rândurile pe care ți le-am scris și le strecor într-o geacă de a ta, gândindu-mă că o vei purta în curând și că te va face să zâmbești.
Nu mai rezist și te sun, dar în zadar. Nu primesc niciun răspuns și îngrijorarea pune stăpânire pe mine. Mă ridic iar din pat și deschid geamul. Aerul rece îmi lovește fața și câțiva stropi de ploaie se strecoară în cameră. Tu de ce nu vii cu ei? Unde ești?
Puțin după ora 4 intri în cameră, dar privirea ta pare pierdută, aproape goală. Nu te-am văzut niciodată așa și mă sperii. Mă apropii de tine și te întreb ce s-a întâmplat. Mi-e frică să te privesc în ochi. Tu râzi cu răutate și-mi spui că te-ai distrat, că ai vrut ceva nou și ai găsit. Bătăile inimii îmi cresc cu fiecare secundă și simt că mă prăbușesc. Te întreb dacă asta e vreo glumă proastă, dar tu îmi spui sincer și sec că nu mă mai iubești.
Tot ce îmi doresc să fac în acea clipă e să țip, dar nu pot. Rămân fără voce, fără cuvinte, fără aer. Mă pun în pat și îmi strâng genunchii cu brațele la piept, încercând să mă protejez de durere, rugându-mă să visez. Dar nu e așa. Tu te uiți nepăsător la mine, apoi te cufunzi într-un somn adânc.

Lacrimile îmi curg pe obraji până când zăresc zorii zilei. Mă schimb în grabă și fug departe de tine, departe de noi, fără să știu că nu mai am inima cu mine. 

duminică, 27 septembrie 2015

Somn de toamnă

Sunt obosită. Flacăra din ochii mei începe să se stingă încet-încet atunci când razele soarelui dispar de pe cer. Pielea mea începe să tremure, speriată de vântul care mă lovește cu putere. Picioarele par să cedeze și mă prăbușesc pe un covor de frunze. Ce e cu mine? Nici trupul nu-mi mai dă ascultare astăzi. Mă las în voia lui și închid ochii. Nu simt nimic. Bătăile inimii parcă încetinesc. Și ea e plictisită să mai lupte. Încerc să găsesc o dâră de lumină de care să mă agăț, dar pare prea departe. Nu pot să o ajung și sunt prea obosită să mai fug. Mă simt goală, lipsită de orice emoție, dar totuși îmi place. E liniște, o liniște dulce-amară. În sfârșit vocea rațiunii tace; și inima tace învinsă de somnul crunt care mă cuprinde. Vremea de toamnă mă îmbie să adorm în brațele ei, în timp ce-și plimbă leneș mâinile prin părul meu.